Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel se încheie ca în fiecare an, la data praznicului acestor mari ucenici ai Mântuitorului Iisus Hristos, respectiv pe 29 iunie.
Postul a început luni, de sărbătorea Rusaliilor și a durat o săptămână. Postul Sfinților Apostoli mai este cunoscut și sub denumirea populară de Postul Sânpetru. Acesta este rânduit de către Biserica Creștin-Ortodoxă în cinstea Apostolilor Petru și Pavel. Acest post ne amintește de vechea Tradiție în care credincioșii posteau mereu înainte de a începe ceva cu adevărat important.
Obiceiuri la praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
În acest an, finalul postului sfinților apostoli cade sâmbăta, un motiv în plus pentru ca creștinii să ofere de pomană pentru sufletele celor adormiți.
De la bunici cunoaștem că astăzi oferim de pomană colaci, lumânări, mere dulci sau acre.
Se spune că, până în această zi, nici o femeie nu mânca mere, crezând că astfel păcătuiește și îi poate supăra pe cei plecați dintre noi.
După această zi, femeile tinere aveau ridicată interdicția de a mânca mere, iar bătrânele trebuiau să aștepte până la Sf. Ilie, pe 20 iulie.
De asemenea, se duceau la biserică pentru a fi sfințite și apoi oferite de
Se spunea că până în această zi era interzis a bătuci (zdrobi) merele și alte fructe, deoarece o veche superstiție avertiza că va bate grindina.
Bineînțeles că, după Sfânta Liturghie, cei care își serbează astăzi onomastica își pregătesc masa cu bucate alese pentru familie și invitați.
Superstiții a doua zi după Sân-Petru
În tradiția populară românească, Sfântul Apostol Petru și Pavel ocupă un loc deosebit, fiind considerat gardianul porților Raiului și protectorul cerurilor. Potrivit credinței, Sfântul Petru deține cheile de la porțile Raiului și are în pază balaurii din cer care mărunțesc gheața, transformând-o în grindină.
Încă din vechime se cunoștea că, în această perioadă din vară există riscul apariției furtunilor și a grindinei, care puteau deveni distrugătoare pentru slabele recolte ale țăranilor de altădată. De aceea, o mulțime de credințe, superstiții și obiceiuri din această perioadă a anului aveau rolul de a îndepărta norii negri aducători de furtună și piatră.
Pe 30 iunie, după praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Calendarul popular legătură cu consemna sărbătoarea Pietrele lui Sâmpetru. Acesta era considerat fratele lui Sf. Petru, pentru că atunci fierbe piatra în apă, adică grindina.
Această zi se ținea pentru ca gospodăriile, stânele să fie păzite de lupi și de pagube.
Oamenii țineau ziua pentru a fi feriți de trăsnete, atât ei cât și vitele, chiar și locuința.
Se ținea ca să nu-i ia apa când trec prin gârlă, mai ales atunci când erau inundații, iar râurile deveneau primejdioase.
Superstiții și tradiții după Rusalii
Joia Moșilor sau Joia Mânioasă
În prima săptămână după Rusalii, Calendarul popular marchează Joia Moșilor, cunoscută și sub denumirea de Joia Mânioasă sau Pietrele lui Sfântul Petre. Această zi era respectată cu strictețe pentru a proteja oamenii de boli și de fenomene meteorologice nefaste. Se credea că Joia Moșilor era atât de mânioasă încât apa fierbea în piatră.
În unele sate, oamenii țineau această zi de teama grindinei și a ielelor. Era o zi în care se evita orice supărare, deoarece se credea că o stare de spirit negativă în această zi ar atrage nefericirea și necazurile pe tot parcursul anului.
Prima Vineri după Rusalii
Prima Vineri după Rusalii era dedicată protecției împotriva tunetelor, trăsnetelor, grindinei și viforului. De la această dată, în Calendarul popular, toate vinerile erau serbate fără lucrări până la Vinerea Mare.
Sâmbăta Pietrei sau Sâmbăta Rusitorii
Sâmbăta Pietrei, cunoscută și ca Sâmbăta Rusitorii, era marcată la șapte sau nouă zile după Rusalii, în funcție de tradiție.
Aceasta zi încheia sărbătoarea Rusaliilor și era ținută pentru a preveni căderea grindinei și distrugerea recoltelor.
În unele sate, se credea că în această sâmbătă sufletele morților se întorc în sânul familiei pentru o scurtă revedere cu membrii fostei familii . De aceea, se oferea pomană morților înainte de răsăritul soarelui, un obicei numit și slobozirea apei morților.
Lunea Încurcată
Lunea Încurcată, celebrată în a doua săptămână după Rusalii. Aceasta era o altă sărbătoare marcată în Calendarul popular. În această zi, duhurile aerului, rătăcite, puteau să interfereze cu viața oamenilor.
Se evita orice muncă, deoarece se credea că vitele s-ar fi putut încurca și ar fi murit. Oamenii mergeau la câmp unde consumau ceapă verde și vin amestecat cu pelin, petrecând până seara târziu.
Dimineața se scotea „frunzarul” de la casă, adică ramura verde pusă în streașină în Sâmbăta Rusaliilor.
Credințe pierdute în Marțea Morților
Marțea Rusitorilor, cunoscută și ca Marțea Morților, era o sărbătoare de sezon. Denumită și Marțea Trăsnetului, această zi era simbolică pentru temerile legate de bunul mers al roadelor câmpului.
Se credea că, atunci când Rusitorii cădeau marți, morții veneau în casă și-și alegeau un loc lângă ușă. Pentru a onora această credință, gospodinele trebuiau să mențină acel loc curat și să aștearnă acolo o pânză curată sau un măsăiel (față de masă), pentru odihna sufletelor.
Tradiții populare de Ana-Foca
Începând cu 1 iulie, în calendarul popular se deschidea perioada sărbătorilor focului, cunoscute în mod generic sub numele de Foca.
Aceasta denumire provine de la sfinții din Calendarul creștin ortodox: Sfântul Mucenic Foca (23 iulie) și Sfântul Sfințit Mucenic Foca (22 septembrie). Prin etimologie populară, Ana-Foca a devenit o sărbătoare a focului, simbolizând protecția gospodăriilor împotriva incendiilor și a altor pericole.
Ana-Foca, cunoscută și ca sărbătoarea Soarelui și Focului, era celebrată prin rugăciuni pentru sănătate și vindecarea bolilor. Tradiția populară avertiza că oricine lucra în vie pe 1 iulie, risca să-și vadă butucii de viță uscați.
De asemenea, sărbătoarea era respectată pentru a preveni daunele cauzate de foc pe parcursul întregului an și pentru a proteja lucrurile din lada cu zestre de rozători.
Cosmandin – Ziua leacurilor băbești
Întâia zi a lunii iulie mai este cunoscută sub denumirea de Cosmandin. Această denumire provine de la Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian.
Sfinții Cosma și Damian s-au născut și au trăit la Roma în a doua jumătate a secolului al III-lea. Ei au fost botezați creștini încă din tinerețe. Amândoi au studiat medicina, ceea ce i-a ajutat să răspândească credința creștină printre cei suferinzi. Îi învățau pe bolnavi că pentru a fi vindecați complet, era necesar să se boteze și să creadă în Mântuitorul Iisus Hristos.
Activitatea lor tămăduitoare nu a trecut neobservată în perioada prigoanei creștinilor.
Împăratul roman Carin i-a chemat pe cei doi frați să dea explicații și să îi convingă să jertfească idolilor. În acel moment, fața împăratului s-a sucit la spate. După ce a fost vindecat de Sfinții Cosma și Damian, împăratul Carin s-a convertit la creștinism.
Sfinții tămăduitori și-au continuat activitatea, dar profesorul care îi învățase medicina, invidios că îl întrecuseră în vindecarea bolnavilor, i-a ucis cu pietre.
Sfinții Cosma și Damian nu cereau ca plată de la cei vindecați de ei decât credința și mărturisirea în Hristos. De aceea în Tradiție sunt cunoscuți ca „doctorii fără de arginți”.
“Doctorii fără de arginți” erau adesea invocați când se preparau leacuri din plantele tămăduitoare. Ei erau pomeniți și în descântecele de vindecare.
