Angelo Alistar a acceptat postul de team-manager la CSM Ceahlăul Piatra Neamț, după finalizarea negocierilor cu conducerea clubului. Alistar, originar din Piatra Neamț, a jucat peste 120 de meciuri pentru echipa locală și a fost titular în cele mai importante confruntări din istoria clubului, împotriva lui Juventus Torino din 1999. Palmaresul său include două titluri în Cupa României, obținute în perioada petrecută la Dinamo București.
Interviu cu Angelo Alistar
– Te așteptai să primești o astfel de ofertă de la club?
Angelo Alistar: Sincer să fiu, nu mă așteptam și nu aș vrea să se creadă că m-am implicat anul trecut la “Ceahlăul 2” pentru a primi funcții. Dar mă bucur că am șansa să lucrez în fotbal și de aici înainte.
– Cum ți se pare pasul către o meserie ce necesită și muncă de birou, după ce te-ai despărțit recent de teren ca fotbalist?
Angelo Alistar: Iau totul ca pe o provocare. Cert este că nu prea este timp pentru acomodare, dar sunt sigur că mă voi descurca și în aceasta nouă postură. Și vreau să înțeleagă toată lumea că îmi voi da silința pentru a aduce un plus clubului.
– Cât de important este pentru tine să începi lucrul ca team-manager tocmai la clubul care reprezintă orașul natal, Piatra Neamț?
Angelo Alistar: Este un aspect foarte important și vreau să le mulțumesc celor din conducerea clubului că s-au gândit la mine. Îmi doresc să progresăm împreună, să devenim mai buni de la zi la zi și să oferim suporterilor și sponsorilor motive de bucurie.
– Ce mesaj le transmiți susținătorilor Ceahlăului?
Angelo Alistar: Îmi doresc să vină în număr cât mai mare alături de echipă. Nu trebuie să uite că jucătorii au mare nevoie de suportul lor și să aibă încredere că lucrurile sunt pe drumul cel bun. Am văzut și-n sezonul precedent ce înseamnă pentru echipă să joace cu mulți oameni în tribune și sunt convins că prezența lor va aduce un plus de elan echipei măcar la jocurile de pe propriul teren.
Interviul a fost postat de pagina de Facebook a clubului CSM Ceahlăul Piatra Neamț
Programul Ligii a doua
Sezonul 2024 – 2025 a Ligii a doua, în care va evolua și Ceahlăul Piatra Neamț, va începe la data de 3 august 2024. La start se vor afla 22 de echipe, față de 20 câte au fost în ultimele ediții.
„Tragerea la sorți a programului Ligii 2 Casa Pariurilor se va desfășura miercuri, 17 iulie 2024, de la ora 14:00”, a anunțat Federația Română de Fotbal.
În ediția de campionat precedentă, CSM Ceahlăul Piatra Neamț a fost foarte aproape de play-off, chiar dacă era nou-promovată în Liga II. Anul acesta, echipa are un nou antrenor, Marco Veronese, în vârstă de 48 de ani.
M.N.