… și la mare și la munte, inerția acestor zile, ce‐i drept cam fierbinți și lipsite de elan constructiv, a fost tulburată de lansarea la apă a unei noi măsurători realizate de un prestigios priceput al domeniului (nici nu se putea altfel), care și-a propus să afle ce fel de prezident ar trebui să mute mobilierul de la Cotroceni,
inert de aproape un deceniu în poziția alfa. Dacă e să luăm în calcul și rezultatele votului politic înregistrate la ultimul scrutin, aproape că nu‐i nevoie de cine știe ce finețuri să preconizezi un binom, cam de talia unui Steaua ‐ Dinamo din vremurile bune, când pentru interesul propriu se rupeau oase, iar când venea vorba de
reprezentarea națională, puteau fi parteneri de șpriț, prin lupanare ori mijloace de transport. Domnu` general și președintele partidoiului sunt umăr la umăr sau, mai corect, epolet la umăr, domnul Ciolacu având un mic avantaj situat în marja de eroare a estimării sondajului.
Podiumul este completat de altă pereche de candidați, a căror poziționare este cel puțin stranie. Simion – Geoană. După ceva ani de funcționare în structura NATO, ceea ce înseamnă cam tot atâția ani de absență din peisajul mioritic, nea Mircea ar convinge aproape 15 procente de contemporani să conteze pe el, în jurul
acestei valori evoluând și fostul lider de galerie, cu toate tăierile de credite, dobânzi și restul caselor de 35 000 euro cadou (adică în lei nu se putea da valoarea, da?). Mă îndoiesc de rezonanța sintagmei ‐ Mihaela,
dragostea mea! – care să fi ținut trează imaginea domnului președinte dintre orele 10 PM și 6 AM, până la o astfel de cotă. Sincer. Privind spre Simion, râvna ultimului an a dat ceva rezultate, mai cu seamă că domnia sa e convins că tăcerea poate fi de AUR, excesul de lozinci și imperative fiind mai redus și la volum mai mic.
Am putea avansa idea că reducerea volumului retoricii de AUR a împins o parte din preferințe înspre doamna Șoșo, care nu face economie de adjective și verbe la indicativ în lupta sa declarată împotriva hidrei europene, dar de la care încasează o sumă bunicică rău. Aparenta ascendență a recent distinsei eurodeputata atinge cota a 4 procente, semn clar că are un public fermecat de tăria rărunchilor din dotare, situat într‐o distribuție logică ce include generos, alături de preferințe raționale, așezate, și exaltări de tipul In God We Trust, de s‐au crăcănat de râs americanii la văzul lor.
Fosta protevistă și recent șefă la cei ce salvează România nu rupe gura târgului, dar visează la turul doi. Acuma, ce‐i drept, a visa este gratuit, numai că postura de candidat la fotoliu unu din Cotroceni presupune și o notorietate la nivel de patrie, pe care USR nu cred că o poate susține, darmite să o crească. Pe de altă
parte, madam Lasconi face abstracție de un principiu managerial elementar, conform căruia, un meseriaș pus șef, nu face compania de succes, ci dimpotrivă. A candida numai așa, de ‐al dreacu`, seamănă cu un act de prezență, să nu zică lumea că ei da și noi… nu. La fel și‐n cazul lui Diaconescu. Cristi Diaconescu. Moștenirea lui Băsescu l‐ar fi ajutat să fie mult mai sus, numai că marea schismă din PMP, care l‐a
împins spre aripa defectă, nu‐i poate aduce voturi care să conteze. Deci, pas.
Să fim realiști, asemenea rezultate aruncate pe piață au menirea să dea apă la moară, eventual să smintească strategii în cazul celor ce se duc după fentă. Există alte comandamente, care pot fi deduse și care se pot defini destul de simplu. Unu – AUR să nu crească, doi ‐ UDMR să nu intre la guvernare, trei – opoziție divizată, patru – Ai noștri ca brazii, încă un cincinal de patru ani!… Pe mai încolo.
GD Patraucean
CARICATURA: Pawel Kuczynski
