În acest sfârșit de săptămână, de vineri, 23 august, până duminică, 25 august, comuna Borlești a îmbrăcat straiele de sărbătoare, pentru a petrece și a se bucura de ziua comunei sau “Sărbătoarea Borleștenilor”, cum i-au spus organizatorii – Primăria și Consiliul Local al comunei Borlești. Inițiativa de a duce mai departe tradiția acestei sărbători a fost a primarului George Bogdan Mutu.
“Ne-am dorit să readucem laolaltă întreaga suflare a comunei, tineri, seniori, elevi, antreprenori și să ne bucurăm împreună de reușitele de peste an, să ne simțim bine, să ascultăm muzică folk și muzica noastră populară tradițională în interpretarea talentelor noastre locale. Sper că toată lumea se va simți bine și că vor avea amintiri de povestit seara și pentru ei și pentru nepoți”, ne-a spus primarul George Mutu.
Și așa cum îi stă bine unei comunități active, prima zi a sărbătorii a fost dedicată sportului rege – fotbalului. Vineri, 23 august au avut loc meciurile din finala mică și finala mare a campionatului local “Cupa Borleștenilor la fotbal”. În finala mică, FC Balanu a întâlnit echipa CF Princess, cea din urmă obținând victoria cu 3-2. În finala mare, Best Juniors au disputat un meci palpitant cu Voința Ruseni, însă experiența și-a spus cuvântul și câștigătorii au fost, cu 3-0, cei de la Voința Ruseni – echipă care a primit și cupa.
“Felicitări tuturor participanților, mult succes pe mai departe în activitatea sportivă, iar, de fiecare dată, autoritatea publică locală va sprijini și încuraja activitatea sportivă în cadrul comunității noastre, atât pe cea la nivel de amatori, cât și pe cei care obțin performanțe la un nivel superior”, a spus primarul comunei Borlești.
Ziua de sâmbătă, 24 august, a adus momente de bucurie și bună dispoziție pentru toți cei prezenți prin evoluțiile artistice frumoase oferite de tinere talente din Borlești în muzică folk, instrumentală și populară. Pe scenă au evoluat trupa de muzică folk Z.O.R.I, Alin Axinte, Anastasia Taban, Jean Motfolea, Eva Manea, Casian Gicoveanu, Elena Laura Căliman și Miruna Asmarandei. Seara s-a încheiat cu un uriaș foc de tabără și cu tradiționalul foc de artificii care au adus culoare și uimire pe cerul nopții și pe fețele celor care au așteptat până târziu acest moment.
Bucurie și recunoștință pentru seniorii satului
Duminică, manifestările din cadrul “Sărbătorii Borleștenilor” au continuat cu mici concerte de muzică populară ale elevilor și cu premierea seniorilor din satele comunei.
“Aseară (sâmbătă, 24 august -n.r.) s-a petrecut până târziu, dar avem și astăzi momente foarte frumoase. Avem copii talentați, tot din comuna Borlești, avem antreprenori și întreprinzători locali care din nou sunt, ca în fiecare an, alături de noi. Cred că îi știți deja: Șezătoarea Borlești, Stupina Racariu, Aur Vegetal, Lavandă Cristina, Anca Răsteanu, Ciupercuțele sunt în fiecare an alături de noi, toți cei care animă această zonă de festivități a comunei noastre. Urmează, astăzi, un program artistic foarte frumos. Urmează și niște premieri: rezultatele școlare deosebite, premiem și cupa de fotbal care a fost săptămâna aceasta la noi în comună. Cupa s-a desfășurat pe o perioadă de trei zile: miercuri, joi și vineri. Au fost meciuri și la Ruseni și pe terenul de la Mastacăn și vineri seara a fost finala. A fost un meci foarte frumos. Vom premia și cuplurile care fac 50 de ani de căsătorie anul acesta. Îi vom invita pe toți pe scenă și le vom da cuvântul pentru a ne spune cum au fost cei 50 de ani împreună, cum au rezistat. Pentru că e un secret acolo, cred, dar o să aflăm. Mai departe, ne vor încânta și copiii pe care îi veți vedea pe rând urcând pe scenă. Vă mulțumesc că ați venit și astăzi și haideți să petrecem cu voie bună în continuare, pentru că este sărbătoarea noastră, a borleștenilor”, a mai spus primarul Mutu.
11 cupluri de seniori care au sărbătorit anul acesta 50 de ani de când au spus “Da” în fața ofițerului de stare civilă, a lui Dumnezeu și a comunității au primit recunoașterea comunității, ei fiind considerați un exemplu grăitor, în special pentru familiile tinere din Borlești. Au urcat pe scenă, în aplauzele mulțimii, pentru a-și primi diploma și buchetul de flori:
- Dănuțu Pătrunjel și Doina Cozma,
- Ioan Coșniță și Maria Gârbea,
- Gheorghe Miron și Coșniță Elena,
- Constantin Olteanu și Magdalena Pământ,
- Gheorghe Popa și Mariana Zaharia,
- Ion Anăstăsoaei și Angelia Iancu,
- Ionel Rusu și Ileana Armanu,
- Gheorghe Armanu și Virgina Motfolea,
- Gheorghe Irofte și Maria Popa,
- Toader Timofte și Valerica Darie,
- Vasile Toma și Maricica Tanasă.
A fost un moment emoționant pentru întreaga comunitate, prilej de a depăna amintiri și de a le împărtăși celor mai tineri din secretele și micile compromisuri care pot consolida o relație pentru a ajunge la performanța de a trece peste rele și a trăi intens cele bune pentru mai bine de jumătate de secol.
Premii pentru elevii de nota 10 și olimpici
Cele mai bune rezultate școlare obținute de elevii școlilor din comuna Borlești, în anul școlar 2023/2024, au fost răsplătite cu premii în bani, diplome și medalii oferite de primarul George Bogdan Mutu, în aplauzele entuziaste ale familiilor celor premiați și ale consătenilor. Primarul i-a felicitat, le-a urat mult succes în continuare exprimându-și mândria și încrederea că viitorul comunității este pe mâini bune. Elevii premiați au fost:
- Elena Sofia Dăscălescu
- Ana-Iulia Stanciu
- Eliza-Nicoleta Irimia
- Matei Diaconu
- Andrei Marian Drăgușanu
- Antonie Adrian Axinte
- Tiberio-Constantin Lungu
- Natalia Turcanu
- Constantin Manuel Stan
- Andrei Emanuel Anasiei
- Maria Valentina Socea
- Denis Cojocaru
- Ioana Eliza Jipa
Talente locale, “Șezătoarea Borlești” și concert Laurențiu Marian
Seara a continuat cu talentele locale: Elena Laura Căliman, Sofia Aursulesei, Radu Cercel, Paraschiva Budacă, Ana Maria Mihalache, Elena Sofia Mihalache, și Ana Maria Dospinescu. Publicul a fost încântat să participe la “Șezătoarea Borlești”, ce are 11 ani de activitate și este recunoscută la nivel național, în cadrul căruia s-au prezentat tradiții pe cale de a fi uitate ale satului, dar și ii autentice, pe care unii dintre ei încă le mai păstrează pe acasă de la bunici și străbunici. În fața iubitorilor de frumos, de autentic, a lumii satului românesc de altădată au evoluat Ansamblul “Florile Borleștiului”, “Căluții din Borlești”, apoi Ansamblul “Brâul Roșu” și seara s-a încheiat cu un concert mult așteptat al îndrăgitului interpret de muzică populară Laurențiu Marian.
“Sărbătoarea Borleștenilor a fost, și de această dată, mult așteptată de noi toți cei care iubim Borleștiul și oamenii acestor locuri! Ne pregătim să mergem mai departe, în perioada care va urma, cu noi proiecte, noi investiții pentru bunăstarea satelor noastre și pentru dezvoltarea comunei noastre dragi. Vă mulțumesc din suflet, pentru că mi-ați fost alături, nu numai în aceste zile de sărbătoare, ci și atunci când ați fost la urne, pe 9 iunie, când m-ați investit cu încrederea dv! Vă mulțumesc, iar recunoștința mea se va vedea în tot ceea ce voi întreprinde mai departe în acești 4 ani”, este mesajul transmis de primarul George Mutu prin intermediul “Mesagerului de Neamț”.
Angela CROITORU