Magistrații din cadrul Tribunalului Neamț s-au pronunțat în unul din dosarele în care omul de afaceri Gheorghe Vlasie, a fost acuzat de fapte de corupție. Alături de acesta a fost trimis în judecată un alt om de afaceri – Tănase Dragne, precum și un agent economic, SC Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi S.R.L, fosta Aqua Park SRL. Cu toții au fost acuzați de săvârșirea unor infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, fapte comise sub forma autoratului și a complicității. Prin decizia din 27 septembrie judecătorii au dispus încetarea procesului penal deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale. Pe parte civilă, Vlasie, Dragne și agentul economic sunt datori cu o sumă imensă. „Admite acțiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Direcția Generală – Autoritatea de Management pentru P.O.P.A.M (cu sediul în municipiul București, sector 3, B-dul Carol nr. 2–4) și obligă pe inculpații VG, ACDA S.R.L. și DT, în solidar, la plata sumei de 851.330,58 lei către partea civilă, reprezentând prejudiciul material cauzat prin faptele ilicite deduse judecății”, conform Tribunalului Neamț. Ca să înțelegem cum s-a ajuns aici este suficient să accesăm portalul instanțelor de judecată. Cauza a ajuns pe rolul tribunalului pe finalul anului 2021 iar până acum au avut loc 30 de termene și înfățișări din care patru au fost amânări de pronunțare. Decizia nu este definitivă.
Dosarul a ajuns pe rolul instanței la finele anului 2021. „În perioada februarie 2014 – octombrie 2015, în contextul implementării proiectului „Construire fermă piscicolă în localitatea Buhuși, jud. Bacău”, administratorul SC Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi S.R.L. ar fi depus la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale mai multe documente false și inexacte (facturi fiscale, declarații de performanță, etc.) din care rezulta că lucrările ar fi fost executate de societatea celuilalt om de afaceri”, conform DNA.
Ancheta a stabilit că, în realitate lucrările ar fi fost executate în cea mai mare parte în regie proprie de către beneficiarul fondurilor europene. „Ulterior acestor demersuri, inculpatul ar fi obținut fonduri nerambursabile în valoare totală de 851.331 lei, sumă cu care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă în procesul penal”, mai arată sursa citată. În timpul urmăririi penale procurorii au dispus măsuri asigurătorii față de administratorul SC Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi S.R.L.
În afară de acest dosar Gheorghe Vlasie mai are pe rolul instanțelor din Neamț alte trei cauze cu acuze de fapte de corupție sau evaziune fiscală. Unul din dosare este la Judecătoria Piatra Neamț, obiectul fiind infracțiuni la alte legi speciale, Legea 85/2003 privind executarea de activități miniere fără permis sau licență. Un alt dosar aflat este la Tribunalul Neamț, iar Vlasie a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală împreună cu Tănase Dragne, ca în cauza a cărei pronunțare a fost astăzi. În acest caz procesul este încă în procedură de cameră preliminară. În al patrulea dosar sunt acuze de corupție, procurorii DNA vorbind de o fraudă de proporții din fonduri europene. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrație este parte civilă în procesul penal cu aproape 948.000. Pentru acest din urmă litigiu a fost stabilită pronunțarea a fost amânată pentru începutul lunii octombrie.
(G. S.)