Subiectul este unul foarte mediatizat în presa noastră şi care răzbate şi în presa sportivă internaţională. Căci Ianis Hagi este fiul marelui Gheorghe Hagi, probabil cel mai mare fotbalist român. Şi se pare că şanse de a fi depăşit repede nu prea se întrezăresc. Fiii de mari fotbalişti poartă încă de la începuturile carierei lor o povară: numele! Şi puţine au fost cazurile în care fiii şi-au depăşit taţii. Erling Haaland este un astfel de exemplu şi cariera lui este una în ascensiune.
Gică Hagi a pornit în lume dintr-un sat dobrogean şi a avut o carieră deosebită la Sportul Studenţesc, Steaua, Real Madrid, Barcelona sau Galatasaray. Dincolo de fotbalistul, antrenorul, managerul Hagi, el este tată. Şi pentru un tată este greu să-şi evalueze obiectiv fiul fotbalist şi intervenţiile lui de-a lungul timpului nu au fost întodeauna benefice. Începuturile lui Ianis la Viitorul păreau de bun augur, dar plecarea la Fiorentina a fost doar experienţă şi acumulare. Iar la Genk, unde se părea că va primi încredere, nu a convins. Evoluţia de la „europeanul” de tineret ne făcea să visăm cu ochii deschişi pentru o generaţie cu Ianis printre artizani. Şi a urmat Rangers, cu reuşite, unele spectaculoase. Căci este un jucător tehnic, cu o lovire bună a mingii cu ambele picioare, cu capul sus în teren. A avut realizări şi la naţionala mare, cu un gol frumos cu Germania, cu „urechiuşe” la Rudiger.
O accidentare urâtă l-a ţinut deoparte de gazon mai bine de un an şi Rangers l-a ţinut aproape, a avut răbdare şi s-a aşteptat revenirea. După o astfel de accidentare, se revine greu şi fizic şi psihic. Şi mai ales că tânărul Hagi era într-un moment bun, de ascensiune. A fost cedat împrumut la Alaves în La Liga, o echipă cu puţine pretenţii în Spania şi se aştepta o integrare lejeră în primul 11. Dar nu a fost să fie aşa, a stat în marea majoritate a timpului pe banca de rezerve. Golurile sale au fost în Cupa Spaniei, două într-un meci. Prezenţa sa la echipa naţională a fost pusă sub semnul îndoielii. Nu avea meciuri în picioare şi selecţionerul voia jucători în formă. Polemicile au început. În meciul cu Israel, un Hagi fără meciuri jucate la club, înscria golul victoriei, important pentru ecuaţia calificării. Nu jucase prea mult nici înaintea amicalului cu Columbia, dar a intrat din postura de rezervă, determinat, şi a dat gol. La „european” venea din linia a doua, dar scotea penalty-ul ce aducea ieşirea din grupe. Mereu admonestat de o mare parte a presei şi a specialiştilor (avem din belşug!), răspundea prin obţinerea unui nou penalty în meciul cu Lituania, izbăvitor pentru Lucescu şi echipa sa. Intervenţiile de tată în presă ale lui Gică Hagi nu au fost de folos, dimpotrivă. Era trimis la echipa a doua a lui Rangers, nefiresc parcă. Principalul motiv de excludere a lui Ianis Hagi de la prima echipă ar fi fost legat de o clauză a contractului său, ce prevede o creştere salarială de 7.000 de euro pe săptămână dacă ajunge la 100 de meciuri la Rangers. Deocamdată are 99.
Decizia îi aparţine, o renegociere ar duce la acceptarea în lot. Importantă, credem noi pentru cariera sa, căci pe 22 octombrie face 26 de ani. O comparaţie cu Gică Hagi la 26 de ani? Nu-şi are rostul. Ar trebui să înţelegem că Ianis nu e Gică, dacă ar fi avut zvâcnirile fabuloase ale lui Gică, aplombul acestuia, la tehnica şi lovirea mingii pe cale le are, Ianis era chemat la Real. Deocamdată dă goluri în liga a III-a scoţiană. Întrebările sunt: să renunţe la bani pentru lotul primei echipe şi poate pentru jocuri în picioare? Să fie chemat de Lucescu şi dacă nu joacă la nivel înalt? Cert este că mediatizarea excesivă a carismaticului tânăr cu nume mare nu îi este de folos fotbalistului. Şi pornirile nestăpânite ale tatălui Hagi îi fac rău. Considerăm că Ianis poate mai mult şi vârsta îi oferă încă înţelegere şi, sentimental, parcă ne-am bucura să mai meargă un Hagi la un nou „mondial”. (D. DIEACONU)
