Parohia „Sf. Teodor Tiron” din satul Stejaru, comuna Farcașa, va organiza sâmbătă, 12 octombrie 2024, sfințirea bisericii. Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie vor fi oficiate de Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, alături de un sobor de preoți și diaconi.
Cu acest prilej, vor fi aduse spre închinare moaștele sfinților de la Schitul Românesc Prodromu din Muntele Athos, inclusiv moaștele Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigorie Teologul, Sf. Haralambie și ale altor sfinți. Credincioșii vor avea posibilitatea de a se închina acestor moaște începând de vineri, 11 octombrie, până sâmbătă la ora 15:00.
Programul religios va începe vineri, la ora 10:00, cu primirea delegației de la Muntele Athos și așezarea sfintelor moaște spre închinare, continuând cu slujba de priveghere de la ora 16:00. Sâmbătă, la ora 7:00, va avea loc acatistul Sfântului Teodor Tiron, urmat de întâmpinarea ierarhului la ora 7:30, după care va începe slujba de sfințire, urmată de Sfânta Liturghie.
Credincioșii sunt invitați să participe la această slujbă de sfințire, care marchează finalizarea lucrărilor de restaurare a bisericii.
Alexandru Andrieș
Schimbare de conducere la Palatul Administrativ: Valentin Ivancea revine în funcția de prefect al județului Bacău- BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor
- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi





