- interviu cu Dorina SURDU, directorul Școlii ”Nicolae Buleu” Mărgineni
– Doamnă director, în ce an a fost înființat Ansamblul Folcloric Mugurașii de la Mărgineni și cine a fost inițiatorul?
– Trebuie să recunosc, inițiatorul acestui ansamblu am fost chiar eu, pentru că era nevoie de o trupă care să pună în valoare frumusețea tradițiilor din comună și din zona noastră. Privind în istorie, comuna pe care o reprezentăm era la marginea Ținutului Neamț, chiar dacă acum județul s-a extins până dincolo de Siret. Comuna Mărgineni, în deceniile trecute, a avut parte de o activitate culturală deosebită. În anii de după 1989, s-au redus foarte mult manifestările culturale. Se simțea lipsa unui ansamblu. Acesta a fost înființat în anul 2008, iar membrii au fost atrași încă din clasele primare. Între timp, unii au ajuns la liceu, iar alții sunt mult mai mari.
– Credeți că este nevoie de astfel de trupe, de ansambluri, în fiecare comunitate?
– Fără discuție! În multe localități, de o bună bucată de vreme, au fost înființate astfel de ansambluri, iar cele mai valoroase, dar și susținute de factorii locali, pot ajunge la performanță. Eu nu laud acum ansamblul nostru, dar cred că o implicare a celor din conducerea comunelor nu ar strica. În definitiv, toate aceste grupuri folclorice duc mai departe tradițiile locale, fie prin costume, dans și tot ceea ce fac.
Faimă în țară și peste hotare
– Cum sunteți priviți în comună?
– Atunci când concertăm în fața propriilor spectatori – părinți, bunici, rude, prieteni, vecini – oamenii din comună privesc la copiii lor cu multă dragoste, ba chiar și cu un pic de respect. Fiecare, în felul lui, retrăiește parcă o fărâmă din copilărie. Ansamblul numără 30 de copii. În paralel cu activitățile noastre, avem o colaborare foarte bună cu domnul Romică Leonte, de la Tupilați, cu care am fost la un mare festival, în acest an, în județul Covasna, dar și cu primarul din această comună. Colaborare foarte bună avem și cu factorii de decizie de la Centrul ”Carmen Saeculare”, cu doamna Maria Șalaru, interpretă binecunoscută publicului. În decursul anilor, am avut multe înregistrări la televiziunile naționale și locale.
Revenind la palmares, în acest an, am deschis, tradițional de acum, Ziua comunei Mărgineni, dar am fost prezenți la mai multe manifestări, în diverse comune ale județului. Cu toate aceste succese, renume dacă vreți, pe care ansamblul le-a dobândit în anii de la înființare până acum, fără suflet nimic nu se poate face. Toți componenții ansamblului vin cu drag la repetiții și spectacole, iar bucuria cea mai mare a lor este atunci când spectatorii le aplaudă evoluțiile. Sunt elevi de gimnaziu, în cea mai mare parte, și au nevoie de căldură și de ocrotire din parte noastră, a dascălilor și a părinților. În ce mă privește, știți foarte bine că am avut un mare necaz, dar care nu m-a doborât. De aceea am continuat activitatea, de dragul copiilor, al comunei și, desigur, al folclorului nostru.
– Pe unde ați umblat în acest an?
– Am prezentat spectacole în țară și străinătate. La Arad, am participat la Festivalul Internațional ”Așa-i jocul pe la noi”, unde, într-o companie extrem de selectă, cu ansambluri din județele Arad, Bihor, Dolj, Gorj, Maramureș și Olt, finanțate de case de cultură și palate ale copii, am obținut locul III. A fost o întrecere foarte serioasă, în care organizatorii au depus eforturi mari pentru a aduna și ansambluri din Serbia, Ungaria și Bulgaria. Apoi, am fost și la Sibiu, unde, iarăși, a fost un mare festival. Iar atunci când suntem invitați în altă țară – în acest an, s-a întâmplat de două ori, recunosc – reprezentăm nu numai comuna Mărgineni de Neamț, ci întregul popor român. Laudele sunt, deopotrivă, și ale copiilor, dar și ale celor care nu mai sunt, dar care ne-au lăsat o moștenire uriașă, o adevărată comoară: folclorul. Ansamblul Mugurașii Mărginenilor a onorat două invitații, în orașul Bergama, de lângă Izmir (Turcia), dar și în orașul Orhei (Republica Moldova). Peste tot am fost primiți cu multă căldură și simpatie, manifestările respective fiind destinate copiilor. Să știți, nu ne-am făcut de rușine. Am mai onorat o invitație, a primarului din orașul Eforie Sud. Acolo, copii mergeau ziua la plajă, se odihneau, iar seara concertam unde eram programați. Nu ne-a costat nimic, în schimb trebuie să mulțumesc unor oameni de afaceri care ne-au ajutat când am avut nevoie.
”Asociația este înscrisă în GAL Nicolae Roznovanu”
– În paralel cu activitățile legate de administrarea școlii și ansamblul folcloric, am înființat, în anul 2011, Asociația Mugurașii Mărginenilor, cu ajutorul căreia am achiziționat, pe baza unui proiect, 72 de costume naționale din zonele Maramureș, Moldova și Banat, dar și 25 de cojocele. Proiectul a fost finanțat de Consiliul Județean Neamț. Asociația este înscrisă în GAL ”Nicolae Roznovanu” și putem accesa fonduri de interes comunitar pentru comuna Mărgineni.
Vreau să mai adaug faptul că, în incinta Căminului cultural, de altfel modern și dotat cam cu de toate, am înființat un muzeul al comunei, în care au fost expuse obiecte vechi, colecționate tocmai de copiii din comună. În acel spațiu, sunt expuse costume, obiecte de uz casnic, pentru mici activități meșteșugărești, de altfel nelipsite într-o comunitate rurală. Apoi, avem lăicere, covoare, costume populare vechi, dar foarte frumoase. Cochetul nostru muzeu a fost vizitat de mulți oameni, care au venit la Mărgineni, fiecare aducându-ne laude. Cred că problema ține și de inițiativă, pentru că, fără ea, nu se poate face mare lucru.
Un element foarte important îl constituie faptul că, în general, cadrele didactice sau cei pasionați de acest domeniu, al folclorului, trebuie să fie ajutați și, mai cu seamă, să fie membri ai acelei comunități. Spun asta, pentru că una este ca un cadru didactic să facă naveta, să-l aștepte copiii acasă, să fie atent la plecarea autobuzului, și altceva este să locuiască în comună. Noi avem și cadre navetiste. Nu vreau le supăr, Doamne ferește, dar, ca să inițiezi o activitate și să te ții de ea, îți mai trebuie și timp. Din acest punct de vedere, pentru mine a fost foarte ușor, pentru că locuiesc foarte aproape de școală, precum și mulți dintre componenții ansamblului. Repetițiile trebuie făcute așa fel încât să nu afectăm timpul de învățătură al copiilor.
Ioan APOPEI