Astăzi marcăm Ziua națională de comemorare a copiilor decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, intitulată “Ziua Părinților de Îngeri”.
Am semnat alături de alți colegi pentru a iniția această lege, pentru că este nevoie să le oferim ajutor celor care suferă.
Astfel, părinții copilului decedat în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, care sunt sau nu sunt asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate la data decesului acestuia, beneficiază de zece ședințe de consiliere psihologică gratuite, pe o perioadă de 6 luni de la respectiva dată.
Se vor deconta 10 ședințe de consiliere psihologică, în cuantum de până la 150 lei/ședință, care trebuie făcute într-un termen de 6 luni de la data decesului copilului.
Consilierea psihologică va fi sub formă de şedințe individuale şi/sau şedințe pentru ambii părinți, nu mai mult de 10 pentru fiecare. Ședințele de consiliere psihologică se asigură de către psihologi atestați de Colegiul Psihologilor din România.
Pierderea unui copil este una dintre cele mai mari traume, de aceea era necesar să se acorde acest suport.
Mara Calista, deputat PNL