Astăzi, 22 octombrie, în ședință solemnă, în sala Consiliului Local al orașului Roznov au depus jurământul, după validarea mandatelor, noii aleși locali ai orașului.
Ședința festivă a fost deschisă de prefectul Adrian Bourceanu, la ședință participând, în calitate de invitați, Daniel Harpa, președintele ales al Consiliului Județean Neamț, administratorul public al județului, Sorin Brașoveanu și Daniel Vasiliu, președintele GAL Drumurile Bistriței.
![VIDEO. Ceremonia de depunere a jurământului noilor aleși locali din Roznov 2 YouTube player](https://i.ytimg.com/vi/PEjgd4BoGMo/maxresdefault.jpg)
Decanul de vârstă al noului consiliu local, Ionel Ciubotaru, secondat de doi dintre cei mai tineri consilieri, a dat citire listei noilor consilieri locali care au depus rând pe rând jurământul.
În Consiliul Local Roznov primarul Vasile Pavăl, aflat la al doilea mandat, are o majoritate lejeră, cu 7 consilieri din partidul care-l susține: Neculai Bran, Cătălin Gheorghe Căpățînă, Cosmin Constantin Murariu, Valeriu Socol Constantin Stan, Ioan Stroea (directorul Liceului Gh. Roznovanu),și Daniel Constantin Trifan.PRO România și-a adjudecat trei fotolii în consiliu prin Claudiu George Ciocoiu, fostul primar Ionel Ciubotaru și Dănuț Ioan Găucan, în timp ce AUR și PNL au câte doi aleși locali în noua legislatură. Simona Ana Ilie și Ioan Miron sunt liberalii, iar Romeo Constantin Panaitescu și Gheorghe Ovidiu Pruteanu sunt oamenii de AUR. Unicul fotoliu de consilier local al USR va fi ocupat de Andreea Mihaela Manole Adămoae. După consilierii locali, în fața noii componențe a CL Roznov, a depus jurământul, vădit emoțional și primarul Vasile Pavăl.
![VIDEO. Ceremonia de depunere a jurământului noilor aleși locali din Roznov 4 YouTube player](https://i.ytimg.com/vi/ZrkYeF1Ndqg/maxresdefault.jpg)
Primarul Vasile Pavăl a urat mult succes noilor consilieri locali, iar Daniel Harpa, noul președinte ales al CJ Neamț, a declarat că va susține în egală măsură toate localitățile județului, fără să țină cont de culoarea politică a aleșilor locali.
![VIDEO. Ceremonia de depunere a jurământului noilor aleși locali din Roznov 5 YouTube player](https://i.ytimg.com/vi/Epp7GqTTHOE/maxresdefault.jpg)
Ședința s-a încheiat prin ciocnirea simbolică a unei cupe de șampanie și un moment de socializare între noii aleși locali și invitații lor.
Redactor: Angela Croitoru
Imagini și montaj: Bogdan Călian
Un comentariu
O ceremonie oficială, dar ce contează cu adevărat este să vedem rezultate concrete de la acești aleși locali în folosul comunității.