Ziua de 25 octombrie 2024 marchează momentul în care, după o lungă perioadă de timp, șefii liberalior și social-democraților nemțeni și-au strâns mâinile și par să fi pus punct conflictului care părea ireconciliabil. Punctul culminant al declarațiilor războinice a fost marcat – și de o parte și de alta – în campania electorală pentru alegerile locale din acest an, când președintele PSD, Daniel Harpa, a ajuns în situația de a cere să nu mai fie rostit numele lui George Lazăr de către colegii de partid și viceversa, liberalii să nu-i mai rostească numele (detalii aici).
La ceremonia de depunere a jurământului de astăzi, de la Consiliul Județean Neamț, discursul susținut de fostul președinte al PNL Neamț George Lazăr, actual consilier județean, în numele partidului, a fost o confirmare a dorinței de a îngropa securea războiului și de a colabora pentru binele tuturor…și al cetățenilor.
Cu un astfel de discurs, dacă atitudinea publică a PNL va continua în același sens, există toate șansele ca unul dintre locurile de vicepreședinte al CJ Neamț să-i revină .. șefului.acestei formațiuni.
La sfârșitul discursului său, George Lazăr i-a strâns energic mâna președintelui PSD Neamț și noul președinte ales al județului, Daniel Harpa.
Redactor: Angela Croitoru
Imagini și montaj: Denisa Popa
Un comentariu
Pentru a elimina efectele unor astfel de gesturi, exista pe vremuri un medicament numit EMETIRAL. Se dadea fara reteta.