În cadru festiv, pe 28 octombrie, noii consilieri locali din cadrul Consiliului Local Bicaz au depus jurământul pentru mandatul 2024 – 2028, alături de primarul ales, inginerul Iulian Traian Matasă. Ședința a fost condusă de prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu, alături de care au fost prezenți subprefectul Iulian Jugan, senatorul PNL Eugen Țapu Nazare, precum și primarul în exercițiu al orașului Bicaz, Nicolae Sălăgen. În deschiderea ceremoniei a fost o slujbă religioasă, urmată de intonarea Imnului de Stat al României, apoi fiecare din noii consilieri au depus jurământul.
Festivitatea a continuat cu depunerea jurământului de către noul primar al orașului Bicaz, iar Iulian Traian Matasă a preluat însemnele demnității, eșarfa cu culorile drapelului național, de la primarul Sălăgean. Simultan, acesta i-a predat noului primar cheile instituției și ale biroului, dându-i asigurări că pe nicăieri prin primărie nu sunt nici un fel de secrete. Cu vocea plină de emoție, Iulian Traian Matasă a dat asigurări că va face tot ce-i stă în putință pentru binele cetățenii orașului Bicaz și a mulțumit tuturor locuitorilor, precum și familiei, pentru sprijin, punctând faptul că „rar te întâlnești cu un asemenea moment”.
Gabi SOFRONIA, montaj Bogdan CĂLIAN