Într-o zonă unde tradițiile se împletesc cu grija pentru cei din jur, Spitalul „Sf. Dimitrie” din Târgu-Neamț rămâne printre puținele spitale orășenești din regiunea Moldovei care își sărbătorește cu mândrie echipa și comunitatea prin organizarea unui astfel de eveniment unic, Zilele Spitalului, ediția 2024.
Și la această ediție din acest an, dr. Alexandru Patrașcu, managerul spitalului și echipa sa, au reușit să reunească la Târgu-Neamț medici, pacienți și membri ai comunității într-o sărbătoare a sănătății și a solidarității.
Un eveniment de înaltă ținută, la care s-a adunat reprezentanți de marcă ai lumii medicale din regiunea Moldovei dar și oficiali de prim rang. Un concept reușit, implementat de actuala conducere a instituției medicale, care a înțeles că doar munca în echipă îi ține pe oameni uniți în jurul obiectivelor și proiectelor.
Desfășurat în perioada 24-26 octombrie la Motel ”Casa Arcașului”, evenimentul a fost moderat de către dr. Alexandru Patrașcu, managerul spitalului, dr. Nicolina Grigori și dr. Aurelian Tănase, directorul medical, care împreună cu Laura Bărbuleț, președintele Asociației din cadrul instituției medicale ”Împreună pentru Spitalul Orășenesc Sf. Dimitrie Târgu-Neamț”, au reușit să transforme și această ediție de celebrare a 172 de ani de activitate medicală la Târgu-Neamț, într-un adevărat regal de comunicări științifice în domeniul medical.
Joi, la deschiderea oficială a evenimentului, printre cei invitați s-au numărat prof. dr. Alexandru Cotîrleț, managerul spitalului clinic de urgență din Moinești, un progresist în domeniul medical din România, Daniel Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț, Vasile Apopei, primarul orașului Târgu-Neamț, Radu Firăstrău, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Neamț, primarii de Petricani, Brusturi, Pipirig și Urecheni, consilierii locali Maria Vrînceanu și Maria Raicu, reprezentanți în Consiliul de Administrație al spitalului, medici, asistenți medicali, reprezentanți ai clinicii „Dorna Medical” cât și parteneri și colaboratori ai spitalului, atât din domeniul de tehnologie medicală, cât și companii farma sau de echipamente și furnizori de servicii medicale.
Maratonul simpozioanelor medicale, desfășurate pe parcursul celor trei zile, au transformat orașul Târgu-Neamț în capitala medicală a regiunii de Nord-Est a României.
Această ediție a fost dedicată aniversării a 172 de ani de activitate medicală a spitalului, agenda evenimentului incluzând prezentări adresate atât personalului medical, cât și celui socio-administrativ.
Din agenda evenimentului, spicuim câteva comunicări științifice prezentate de profesori doctori și conferențiari universitari din regiunea Moldovei, medici și asistenți medicali de la Spitalul Târgu-Neamț:
– „Spitalul Clinic Municipal de Urgență Moinești” – Progres în domeniul medical, prof. dr. Adrian Cotîrleț, managerul spitalului clinic municipal de urgență din Moinești.
– „Astmul bronșic în sarcină”, dr. Flavian Apostol;
– „Anestezia regională în contextul patologiilor asociate. Strategii pentru siguranța pacientului. Prezentare de caz clinic”, dr. Elena Mircea;
– „Anestezie și terapie intensivă, Rahianestezia pentru cezariană la pacientele obeze: provocări, riscuri și soluții”, dr. Nicolina Grigori, medic specialist ATI;
– „Chirurgie. Google nu are diploma de medic”, dr. Tatiana Ciocoiu David, Rolul interacțiunilor medicamentoase în bolile infecțioase, prof. univ. Mihaela Cătălina Luca;
– „Tratamente regenerative cu peptide de colagen”, dr. Alexandru Patrașcu;
– „Recuperarea respiratorie și tratamentul adjuvant al bolilor pulmonare cronice”, conf. univ. dr. Parascheva Postolache, UMF „Grigore T. Popa” din Iași;
– „Radioscopia gastrică – între clasic și modern”, dr. Gabriela Cozma, medic primar Radiologie – Imagistică medicală.
La finalul celor trei zile de prezentări medicale, unii dintre invitați au exprimat și câteva impresii. Este cazul și domnului Liviu Doroftei, reprezentantul unei companii de dispozitive medicale ortopedice și de produse farmaceutice: „Îmi exprim recunoștința față de domnul conferențiar doctor Alexandru Patrașcu, managerul spitalului din Târgu-Neamț, pentru implicarea neobosită în proiectele noastre comune. Prin viziunea și devotamentul său, am reușit împreună să ridicăm standardele de îngrijire medicală. Scopul nostru comun este acela de a asigura cele mai bune servicii pentru comunitate. Îi mulțumesc și îl felicit pentru susținerea și dedicarea de care dă dovadă!”
Și Tatiana Ciuntu, directorul clinicii Dorna Medical, a ținut să felicite organizatorii evenimentului: „Suntem mândri că Dorna Medical a fost Partener Platinum la Zilele Spitalului Târgu-Neamț. Ne bucurăm să sprijinim acest eveniment dedicat sănătății și comunității. Felicităm organizatorii pentru inițiativă și implicare! Împreună, susținem sănătatea și nevoile pacienților din zona Târgu-Neamț”.
„Zilele Spitalului Târgu-Neamț, un prilej de închegare a relațiilor din colectivul instituției noastre”
Despre această ediție a Zilelor Spitalului Târgu-Neamț, dr. Alexandru Patrașcu, managerul instituției medicale ne-a oferit câteva impresii: „A fost un eveniment reușit, spunem noi. Am încheiat cu succes acest eveniment, alături de angajații spitalului, prieteni și colaboratori de-ai spitalului, invitați de marcă, profesioniști din domeniul sănătății, dar și din domenii conexe. Împreună, în cele trei zile, am încercat să promovăm Sănătatea din zona noastră, să ne promovăm oamenii, zona și spitalul. Și, zicem noi, am reușit. Au fost trei zile pline de informații medicale de actualitate și inovative. Vreau să mulțumesc tuturor pentru implicare, colaborare și prezență! Nu aș fi reușit organizarea acestei ediții, fără sprijinul echipei mele de la spital și fără colaborarea cu conducerea primăriei orașului. După cum bine ați văzut, la acest eveniment au participat angajați ai spitalului, medici și asistenți medicali, dar și specialiști din domeniul Sănătății, din regiunea Moldovei, profesori universitari doctori și reprezentanți ai unor companii din domeniul medical. Vreau să mulțumesc și gazdelor acestui eveniment, celor de la Motel Casa Arcașului, care s-au ridicat la înălțimea așteptărilor! Anul viitor vom încerca să fim și mai buni, să organizăm o ediție și mai reușită. Scopul organizării acestor evenimente, înainte de a fi unul de formare profesională și de a fi la curent cu noutățile medicale, este și acela de a aduna laolaltă colectivul spitalului nostru, de a socializa, de a se închega relațiile dintre colegi, pentru că eu pun foarte mare accent pe calitatea resursei umane dintr-un colectiv. Și îmi doresc să formez o adevărată echipă la spitalul nostru. Și, de ce nu, astfel de evenimente promovează și zona Târgu-Neamț, în rândul invitaților care vin din alte zone.”
Ciprian-Traian STURZU