Emoții, bucurie și entuziasm la Școala Gimnazială nr. 5 din Piatra-Neamț, unde astăzi, 13 decembrie, a fost marcată împlinirea a 50 de ani de existență a acestei unități de învățământ.
Sala de sport a fost spațiul în care au avut loc activitățile ce au marcat acest semicentenar, care i-au reunit pe elevii și profesorii de ieri și de astăzi ai școlii, oficialități, alți oameni din educația nemțeană.
Evenimentul a început cu intonarea Imnului de Stat al României, într-o atmosferă solemnă. A urmat momentul alocuțiunilor, directoarea Carmen Munteanu făcând oficiile de gazdă și moderator a întâlnirii. Alături de sărbătoriți s-au aflat primarul orașului, Adrian Niță și viceprimarul Cristian Sauciuc care le-au adresat felicitări exprimându-și totodată dorința de a le fi alături în continuare.
Invitați au fost și foști profesori ai școlii, acum pensionari, care au primit, în aplauzele celor prezenți, câte o diplomă de recunoștință și o floare. Reprezentanții Asociației Părinților au fost și ei răsplătiți cu câte o diplomă și o floare pentru implicarea în viața școlii. Diplome au primit și olimpicii cu rezultate deosebite la competiții județene și naționale, care au vorbit despre atmosfera creativă și despre bucuria de a fi elev al acestei unități de învățământ, evenimentul încheindu-se printr-un mic program artistic.

Redactor: Angela Croitoru
Imagini și montaj: Bogdan Călian
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro









