În cadrul unei acțiuni desfășurate pe raza Secției de Poliție Rurală Borlești la data de 14 decembrie, polițiștii din cadrul IPJ Neamț au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 18.000 de lei. Acțiunea, desfășurată cu efective mărite în sistem integrat, a vizat menținerea ordinii și siguranței publice.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, în cadrul activităților, au fost legitimate peste 150 de persoane și verificate 61 de autoturisme, fiind constatate diverse nereguli ce au condus la aplicarea sancțiunilor.
La această acțiune au participat polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Secției de Poliție Rurală Borlești, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Neamț. De asemenea, acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț și Direcției de Sănătate Publică Neamț.
Astfel de demersuri urmăresc creșterea gradului de siguranță pentru cetățeni și prevenirea faptelor antisociale.
Denisa POPA
Foto: IPJ Neamț