Anul 2024 a fost, cel puțin dacă ne raportăm la numărul de anchete finalizate, unul liniștit pentru politicieni. Cu excepția unui șef de partid ”aranjat” pentru că a promis locuri de șefi unor confrați de partid, și asta doar după ce a pierdut niște alegeri pe care era sigur că le va câștiga. Chiar și de la distanță vedetă a rămas Ionel Arsene, cu de-acum obișnuitele acțiuni în instanță prin care speră să obțină o rejudecare. La el miza este alta, o cât mai îndelungată bătălie judiciară în țară o cât mai mare doza de stres demonstrată prin avocați în Italia, care să-i permită să execute pedeapsa încasată pentru fapte de corupție în regim practic de libertate, la el în cuibul pregătit din timp în țara în care Mafia a prosperat. În anul cu atâtea alegeri era cumva normal ca toate organele de anchetă să pună frână la dosare, fie și numai din motive de prevedere, că nu poți ști în cine dai și cine iese la vot. Zvonuri despre dosare instrumentate au existat din plin, cu protagoniști cu nume importante, de la oameni din Consiliul Județean până la primari, pornind de la contractele de la Spitalul Județean de Urgență și până la clasicele concursuri aranjate. Majoritatea nu s-au confirmat, deși oameni bine informați spun că ele există în sertare pe diferite paliere ale organelor de anchetă.
Primarul comunei Tarcău a câștigat un nou mandat din arestul IPJ Neamț
Alegerile locale din 9 iunie 2024 au adus o premieră în Neamț. Arestat chiar în timpul campaniei electorale, Dănuț Manole Fîrțală, la acea vreme primar liberal al comunei Tarcău, a reușit să câștige fotoliul de primar chiar dacă era arestat preventiv. În zorii zilei de 22 aprilie au avut loc percheziții la Primăria Tarcău și la alte două imobile din localitate. După descinderi primarul Fîrțală și un consilier au fost reținuți pentru acuze de luare de mită. Ulterior, ambii au fost arestați de magistrații Tribunalului Neamț. La acel moment, în plină campanie electorală, buletinele de vot pentru scrutinul din 9 iunie erau deja tipărite, astfel că primarul a intrat în cursa pentru un nou mandat chiar dacă era privat de libertate. Deși avea concurență serioasă, el a avut cele mai multe voturi valabil exprimate și a câștigat scrutinul cu 37,25%. Vestea că a fost în preferințele localnicilor care-l doreau în fruntea comunei a primit-o în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț. Primarul a fost privat de libertate aproape 4 luni și abia pe 11 septembrie judecătorii au decis înlocuirea cătușelor cu controlul judiciar pentru 60 de zile. Prin aceeași decizie i s-a interzis să exercite funcția de primar. Ulterior controlul judiciar a fost prelungit cu alte 60 de zile, din dispoziția procurorului. Măsura este valabilă până la data de 8 ianuarie 2025, când procurorul de caz va decide dacă prelungește sau nu măsura preventivă care-l ține departe de fotoliul de primar pe Dănuț Manole Fîrțală. La cum merg lucrurile, Fârțală își va pierde mandatul și în Tarcău ar trebui organizate alte alegeri. Să remarcăm că partidul nu s-a dezis de el în ciuda faptelor care demonstrează că a luat mită.
Liderul PNL Neamț, trimis în judecată pentru fapte de corupție
Alegerile locale se încheiau în Neamț cu un rezultat foarte bun pentru liberali, dacă ne raportăm la numărul de primării câștigate sau pierdute la mustață. Deși toți liberalii sperau, George Lazăr, președintele PNL, nu a câștigat alegerile pentru Consiliul Județean și ceea ce spunea lumea, cine va pierde alegerile va primi cadou un dosar urmat de trimitere în judecată s-a confirmat. Pe 26 iulie pe rolul Curții de Apel Bacău a fost înregistrat un dosar penal care-l viza pe George Lazăr, liderul PNL Neamț și secretar de stat în Ministerul Energiei, acesta fiind acuzat de fapte de corupție. La acel moment DNA nu a emis nici un comunicat care să lămurească această situație, iar acest lucru s-a întâmplat abia după publicarea unui articolul despre respectivul dosar în ”Mesagerul de Neamț”. Conform datelor oficiale, Lazăr a fost acuzat de comiterea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Faptele ar fi avut loc în septembrie 2022, când Lazăr și-ar fi folosit influența pe care o avea asupra directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva pentru a-l determina pe acesta să dispună menținerea în funcția de director al Direcției Silvice Neamț a unei anumite persoane numită temporar.
„În mod concret, în condițiile în care titularul postului de director al Direcției Silvice Neamț era delegat pe funcția de șef de ocol la Ocolul Silvic Vaduri, postul său a fost ocupat de o altă persoană care ar fi beneficiat de susținerea inculpatului Lazăr George. În momentul în care titularul de drept al postului de director al Direcției Silvice Neamț a dorit să revină în funcție, inculpatul și-ar fi folosit influența pentru ca prin intermediul directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva să-l determine pe cel dintâi să renunțe la cererea formulată și să accepte delegarea sa pe o altă funcție astfel încât postul să fie ocupat în continuare, prin delegare, de protejatul său”, a anunțat DNA.
Ulterior George Lazăr și-a dat demisia din toate funcțiile. Pentru că este avocat, prima instanță sesizată a fost Curtea de Apel Bacău. Cauza a trecut de procedura de camera preliminară, iar primul termen are loc în 28 ianuarie 2025. Indiferent care va fi decizia Curții, acesta nu va fi definitivă și poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție. Rămâne întrebarea dacă Lazăr câștiga alegerile la județ, primea cadou un dosar contracandidatul său?
Doi aleși locali în proces cu Agenția Națională de Integritate
Primarul comunei Ghindăoani, Adrian Antochi, și primarul de la Crăcăoani, Alexandrina Raclariu, se luptă în instanță cu inspectorii de integritate. Primul dintre edili a fost acuzat de conflict de interese administrativ după ce înainte, de a fi suspendat din funcție, fiind condamnat penal la închisoare cu suspendare, ar fi înființat un post de consilier al primarului, ca să conducă în acest mod primăria. Post pe care tot el l-a ocupat. Adrian Antochi a contestat în instanță raportul ANI, iar pe parcursul procesului de la Curtea de Apel Bacău a candidat pentru un nou mandat în fruntea Primăriei Ghindăoani. Acesta a câștigat scrutinul din 9 iunie 2024 cu peste 72% din voturi. Trebuie menționat că Antochi a putut candida deoarece a contestat în instanță ordinul de prefect prin care a pierdut fotoliul de primar, după condamnare și a avut câștig de cauză. Dar între timp înființase postul de consilier al primarului pentru care ANI l-a declarat în conflict de interese administrativ. Pe 20 decembrie a câștigat prima rundă a procesului cu inspectorii de integritate după ce Curtea de Apel Bacău a dispus anularea raportului de evaluare. Decizia nu este definitivă și dacă va fi atacată de ANI, o sentință definitivă va pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cu ANI este în litigiu și Alexandrina Raclariu, primarul comunei Crăcăoani, doar că în acest caz rădăcinile sunt atât de vechi, încât între timp Raclariu a câștigat un nou mandat de primar. Totul s-a datorat lentorii magistratului de caz de la Curtea de Apel Bacău care nu a reușit de mai bine de un an să redacteze motivarea hotărârii prin care Raclariu a pierdut procesul. Nu pare să fi fost un act de bunăvoință a judecătorului ci doar dezinteres profesional, pentru că același magistrat are 167 de restanțe similare din care 110 hotărâri nu au fost redactate în termenul legal de 30 de zile. La finalul anului 2021 Raclariu a fost declarată în conflict de interese administrativ pentru că, în exercitarea mandatului de primar și-a numit fiul în funcția de administrator public pe o perioadă de 3 ani. ANI s-a sesizat după ce ”Mesagerul de Neamț” a scris despre această situație încă din luna martie. Primarul a contestat în instanță raportul inspectorilor de integritate dar a pierdut procesul de la instanța de fond, Curtea de Apel Bacău.
„Respinge, ca neîntemeiată, cererea – astfel cum a fost completată -formulată de reclamanta Raclariu Alexandrina în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate. Cu drept de recurs – depus la Curtea de Apel Bacău – în 15 zile de la comunicare”, a stabilit instanța în ședința din 30 octombrie 2023.
Cursul firesc al acțiunii, după ce primarul Alexandrina Raclariu a contestat decizia, ar fi fost ca dosarul să ajungă pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție care ar fi trebuit să dea o soluție definitivă. Dar pentru că judecătorul nu a motivat decizia, dosarul nu a putut fi înaintat instanței supreme. Pe 4 decembrie 2024 termenul legal de redactare a hotărârii era depășit cu 369 de zile, adică de 12 ori ceea ce ridică mari semne de întrebare. În aceste condiții, Alexandrina Raclariu a putut să intre fără nici o opreliște în cursa pentru un nou mandat în fruntea comunei Crăcăoani. Și i-a convins pe săteni care i-au acordat încrederea, astfel că deși a avut concurență a câștigat alegerile din 9 iunie 2024 cu 38,86% din voturile valabil exprimate, depășind cu puțin peste 2 procente candidatul care s-a clasat pe locul secund.
Gabi SOFRONIA