Organizațiile sindicale din poliție sunt în fierbere și după protestul organizat de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, pe 9 ianuarie, în fața Prefecturii Neamț, pe 10 ianuarie a venit rândul celor din SNPPC. Protestul Sindicatului Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual a îmbrăcat altă formă, la începerea programului de lucru oamenii legii și-au băut cafeaua în fața sediilor, pentru a atrage atenția asupra revendicărilor lor, în mare parte de natură salarială.
Acțiunea a avut loc în intervalul orar 08:00 – 08:20, iar la Poliția Piatra Neamț au fost aproximativ 20 de persoane, printre care și rezerviști. S-au mobilizat și oamenii legii de la Poliția Roman, Târgu Neamț, precum și cei de la secțiile rurale din județul Neamț. Acțiunea nu a vizat și sediul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, cel mai probabil datorită faptului că în aceeași clădire este și sediul SRI.
Gabi SOFRONIA, Denisa POPA