Reluarea alegerilor prezidențiale după ce primul tur a fost anulat de Curtea Constituțională a României, aduce reguli noi pentru desfășurarea campanei electorale. În ședința din 16 ianuarie Executivul a adoptat noi norme care vizează materialele publicitare politice, iar conform Ordonanței de Urgență acestea pot fi scrise, online, audio sau video. „În sensul prezentei ordonanțe de urgență, la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, este considerat material publicitar politic orice material scris, online, audio sau video, utilizat în campania electorală care îndeamnă alegătorii în mod direct sau indirect să aleagă sau să nu aleagă, să voteze sau să nu voteze pentru un candidat independent sau pentru un candidat al unui partid politic clar identificat”, se precizează în actul normativ.
Au fost adoptate măsuri referitoare la plângerile legate de campania electorală pe marile rețele de online. Acestea vor fi soluționate de Biroul Electoral Central, iar Deciziile se comunică imediat Autorității Electorale Permanente. Platformele au la dispoziție 5 ore pentru eliminarea conținutului considerat ilegal. Nerespectarea termenului atrage amenzi substanțiale, stabilite ca procent din cifra de afaceri. „Deciziile BEC se comunică de îndată Autorității Electorale Permanente, în vederea transmiterii către platformele online foarte mari (în sensul prevăzut de art. 3 pct. 8 din Regulamentul (UE) 2024/900), sub sancțiunea plății unei amenzi cuprinse între 1% și 5% din cifra de afaceri a platformei online, dacă în termen de 5 ore de la notificarea Autorității Electorale Permanente, platforma online nu elimină materialul publicitar în cauză”, stabilesc noile norme.
Au fost stabilite măsuri privind derularea campaniei electorale și o monitorizare mai riguroasă a publicității politice, de realizare a în condiții de transparență. Pe durata campaniei electorale din 2025, actorii politici asigură publicarea, împreună cu fiecare material publicitar politic, a următoarelor informații:
– o indicație că este vorba de un material publicitar politic;
– identitatea sponsorului materialului publicitar politic, respectiv numele, adresa de e-mail și, dacă este publică, adresa poștală, iar în cazul în care sponsorul nu este o persoană fizică, adresa la care acesta își are sediul;
– după caz, o mențiune că materialul publicitar politic a făcut obiectul unor tehnici de vizare a unui public-țintă sau de distribuire a materialelor publicitare;
– o mențiune că sumele cheltuite pentru pregătirea, plasarea, promovarea, publicarea, distribuirea sau difuzarea materialului publicitar politic provin exclusiv din sursele permise de Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– după caz, o mențiune că materialul publicitar politic a făcut obiectul unei promovări electorale sau a unei promovării electorale plătite.
Primul tur al alegerilor prezidențiale a fost stabilit pentru data de 4 mai, iar cel de-al doilea se va desfășura după două săptămâni, pe 18 mai. La fel ca la orice scrutin, alegerile încep la ora 07:00 și se încheie la ora 21:00. În cazul în care la ora închiderii în secția de votare sau în afara sediului sunt persoane care nu au reușit să își exercite dreptul la vot, pot face acest lucru până la ora 23:59. În ce privește votarea în străinătate, aceasta se face timp de trei zile și se desfășoară pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă imediat anterioare zilei votării.
(G. S.)