Altfel despre furtul coifului și brățărilor dacice de aur

„Cei mai viteji și cei mai drepți dintre traci” – Herodot despre vechii geți

Indiscutabil, România e 100% suverană. Argumentele noastre? Avem o Constituție votată cu o imensă majoritate, avem legi și guverne liber alese. Avem și Parlament stufos, prea numeros și ineficient… Ce se înțelege prin suveranitate? În primul rând nu trebuie confundată cu suzeranitatea. De aceea precizăm: „Suveranitatea înseamnă supremația puterii de stat asupra teritoriului pe care-l reprezintă; independența deplină în raport cu alte state; dreptul de a decide în treburile interne și externe…” În speranța că ați înțeles noțiunea de suveranitate să mergem mai departe spre izolaționist.

Iar ne-am tăiat craca de sub picioare?

Prima carte de istorie, dedicată străbunilor noștri bărboși, dăltuiți în marmură de Carrara la Roma, pe care am citit-o se intitula ”Pietrele dacilor vorbesc”. O cărțulie de format mic care m-a fascinat. Acolo, i-am descoperit pe regii nemuritori Burebista și Decebal, pe marele preot Deceneu care, prețuindu-i pe geți, le-a ordonat să stârpească vița de vie.

Date noi, interesante: cele 10 triburi de geți liberi, cetățile din vârful munților le-am aflat din ”Povestiri istorice” (Dumitru Almaș), ”Dacii”, carte semnată de acad. Constantin Daicoviciu, ”Cetățile Daciei din nordul Moldovei” (conf. univ. N. Gastor).

Din dorința clară a dovedi lumii că noi românii suntem aici dintotdeauna, am scos în față cele mai convingătoare dovezi arheologice. Am crezut că-i impresionăm pe uriașii lumii! Nu i-am impresionat! Pe netrebnicii care au furat recent tezaurul dacic din muzeul olandez Drents, nu-i interesează cine a meșteșugit coiful dacic și cele 3 brățări de aur. Pentru ei, numele triburilor de daci: anarții, cosonii, costobocii, dacii mari, nu înseamnă nimic. Pentru ei, valorează greutatea în aur a pieselor finisate. Când le-au subtilizat n-au rămas impresionați că poate a aparținut lui Decebal per Scorilo, fiul lui Duras Diurpaneus sau unui rege obscur. Cum în lumea de astăzi, există destui semeni de-ai noștri, care fac orice pentru bani, de furi cu înaltă calificare nu ducem lipsa. Au apus de mult vremurile când geții își ascundeau comorile în Sargeția, apa curgătoare prin munții sfinți ai înaintașilor noștri. Puțini români de astăzi mai știu despre trădătorul Bicilis, care a trădat romanilor locul comorilor lui Decebal, numit și „Cel Viteaz”, „Cel puternic”. Geto dacii au rămas o amintire frumoasă care ne amintește din când în când că am fost aici, dintotdeauna. N-am plecat nicăieri, pentru că „Noi suntem români!”

Una am sperat, alta am primit!

Când a dispărut aurul dacic din custodia Muzeului olandez, lumea și-a lăsat gura slobodă. S-au făcut tot felul de afirmații. Cea mai asurzitoare părere: Tezaurul dacic furat, reprezintă de fapt intrarea noastră în Schengen. Hopaaa! Ai auzit nene? Cum am fost jefuiți de păduri, de petrol, de gaze, de banii direct din buget, a venit vremea tezaurelor. Contrazice-i dacă poți pe detractori. De fapt, bănuiala nu-i dovadă.

Pentru orice român cu unitatea bine aerisită, vocabula „tezaur” a zdruncinat de mai multe ori istoria. Prima dată ne-au chinuit rușii, care ne-au „găzduit” definitiv tezaurul dus de noi (două garnituri de tren marfar). Când un bancher evreu, Marmorosch Blank, ne-a atenționat că facem o mare prostie, oferind avuția țării, bolșevicilor lui Lenin, politicienii de atunci, liberalii, au întrebat: „De când un Ițic, ne conduce țara?” Urmarea gafei politice de atunci se cunoaște de toți românii. Nu se știe nici astăzi câtă vodcă au băut ivanii din tezaurul nostru.

La 1 septembrie 1939, a izbucnit cea de-a doua conflagrație mondială. În trei săptămâni, Polonia, vecină și prietenă, a fost ocupată de armatele naziste, ale fostului caporal Hitler, din vremea celuilalt război Mondial. Disperați, vecinii noștri de atunci, ne-au cerut azil politic. Au venit în băjenie în România. Că așa se ajutau oamenii buni. Președintele Poloniei a locuit în Bicazul românesc, trei luni, împreună cu anturajul său. Cu acest prilej s-a perpetrat și parafat un act de sprijin reciproc. Printre altele, polonezii cereau și transportarea Tezaurului Poloniei, spre Constanța, și în prelungire în Anglia. Deștepți polonezii, este? Filmul „Trenul de aur” văzut și de dv, narează momentul istoric despre care vorbim. Era perioada, când Moldova noastră era „ocupată” de refugiați polonezi. Mulți dintre ei n-au mai plecat niciodată din Iași. Și culmea, planul ultrasecret polonez a reușit, Tezaurul polonez, dorit de hitleriști a ajuns la destinație. Nu s-a pierdut nici un bănuț. Aviz amatorilor!

Capul lui Moțoc vrem!

Cum furtul Tezaurului dacic trimis în Olanda, are musai nevoie de „un cap de Moțoc” s-a încercat în fel și chip să se rezolve problema. Deocamdată se cântă doar „doine de jale” și s-a umplut inflația verbală în jurul unor cuvinte, precum: popor, neam, Dumnezeu, sacru, țară,… Dl. Călin Georgescu, atins puternic de gestul reprobabil a declarat sus și tare, că ni s-a furat „identitatea”. Că ceea ce am pățit noi este „o rușine națională”, gândindu-se probabil la funcționarii incapabili și nepregătiți din domeniu. Pentru că pretendentul  la președinția țării nu are, nici în clin, nici în mânecă, cu arheologia. Și ca să-l documentez în problemă îmi permit să-i spun că „cel mai bun arheolog e întâmplarea”.

Premierul Ciolacu după ce și-a pictat un frumos tatuaj pe un braț, a promis națiunii rezolvarea necazului. Cum anume? Îi vom obliga pe olandezi să plătească despăgubiri. Și așa au scăpat și de coiful dacic. Țac! Pac! Așa cum bine știți, în „Epoca de Aur”, bunii și străbunii noștri, daco-geți se bucurau de mare prețuire, la Piatra-Neamț cel mai mare și modern magazin comercial se numea „PETRODAVA”. Municipiul avea cartiere numite „Dacia”, iar Bâtca Doamnei era lacul sfânt al dacilor mari, liberi. Primul autoturism național s-a numit Dacia 1100, urmat de Dacia 1300.

Surprinzător sau nu, și autorul acestor rânduri a fost „arheolog”, evident pe vremea studenției mele.

Am săpat cu șpaclul la Palatul Culturii din Iași, dar și pe Bâtca Doamnei. Tovarășii mei de la săpăturile pomenite au fost: conf. univ. N. Gostor, preotul C. Mătase, arheologul Mitrea de la Bacău, expert în săpăturile de la Davideni-Neamț. N-am dat lovitura, n-am descoperit Coiful de Aur de la Coțofenești, dar am înțeles ce înseamnă munca migăloasă a unui arheolog. De aceea, îi admir sincer pe cei afectați pentru uriașa pierdere!

Prof. Dumitru RUSU