În cadrul activităților dedicate Săptămânii Protecției Civile, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț va organiza, marți, 4 martie, un exercițiu de evacuare în caz de cutremur, în cadrul campaniei naționale „Nu tremur la cutremur”.
Exercițiu se va desfășura, începând cu ora 9:45 (pauza mare), în toate unitățile de învățământ din județ, iar tema acestuia este „Activitatea personalului didactic și a elevilor din județul Neamț pe timpul și imediat după producerea unui cutremur”. Scopul lui este conștientizarea riscului și formarea deprinderilor pentru a putea acționa corespunzător în cazul producerii unui astfel de eveniment, potrivit organizatorului, ISU Neamț.
Programul și modalitățile de acțiune vor fi următoarele:
- anunțarea producerii situației de urgență la ora 09:50 la nivelul fiecărei unități de învățământ;
- comportamentul adecvat ce trebuie adoptat în cazul producerii unui cutremur;
- adăpostirea copiilor sub bancă, masă, grindă sau tocul de la ușă. În cazul în care sunt persoane ce au fost surprinse pe hol, se recomandă ca acestea să se așeze în poziția ghemuit cu mâinile deasupra capului lângă peretele interior, îndepărtându-se de ferestre;
- deschiderea ușii de la clasă de către cadrul didactic (aflat la ora de curs) și poziționarea acestuia sub tocul de la ușă;
- evacuarea copiilor din clase (cu recomandarea de a-și acoperi capul cu o carte sau ghiozdanul) după ce cadrul didactic s-a asigurat că se poate efectua în condiții de siguranță;
- efectuarea prezenței elevilor, pe clase, la locul de evacuare (stabilit) și înștiințarea conducerii unității de învățământ.
Angela Croitoru
FOTO: nutremurlacutremur.ro