Foarte aproape de debutul primăverii calendaristice s-au înregistrat mai puține îmbolnăviri de sezon, iar cazurile de infecții respiratorii de orice fel au fost mai puține. Conform informațiilor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Neamț în săptămâna 17 – 23 februarie în județ au fost mai puțin de 3.000 de persoane diagnosticate. „În ultima săptămână au fost înregistrate 2.970 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), reprezentând o scădere cu 3,9% față de săptămâna precedentă (3.092 cazuri) și cu 31,6% mai multe cazuri comparativ cu aceeași săptămână a sezonului precedent (2.257)”, anunță Direcția de Sănătate Publică Neamț.
Din totalul persoanelor care s-au îmbolnăvit cele mai multe, 2.261 de cazuri, au fost diagnosticate cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare. Mai bine de jumătate dintre cei afectați au fost minori sub 14 ani, iar 35 dintre aceștia au avut nevoie de tratament medical spitalicesc pentru tratarea afecțiunii. În aceeași perioadă alte aproape 600 de persoane au făcut pneumonie, 111 dintre pacienți ajungând pe patul de spital. 336 dintre bolnavi erau sub 14 ani, 54 fiind tratați în spital. În ultima săptămână încheiată în județ au fost și 111 cazuri de gripă, 85 dintre pacienți fiind minori.
„Ponderea cazurilor internate în această săptămână (6,26%) a fost comparabilă cu cea înregistrată în săptămâna precedentă (6,16%)”, mai arată sursa citată. Până în prezent, au fost vaccinate antigripal 27.632 de persoane, dintre care 27.286 fac parte din grupele populaționale care beneficiază de decontare în regim compensat. Cea mai eficientă metodă de protejare împotriva bolii rămâne vaccinarea. Față de sezonul trecut, acum vaccinul nu se mai procură din cabinetele medicilor de familie ci din farmacii, pe baza prescripției medicale de la medicul de familie, acesta din urmă fiind și cel care face imunizarea doritorilor (amănunte aici).
(G. S.)