O fost Creangă șugubăț, dar nici cu urmașii din zona ce-i pomenește numele cu cinste nu se cade să ne fie rușine. Nu vrem să știm ce ar fi fost dacă bădia Ion era primar azi, dar cu siguranță dumele sale l-ar fi făcut cu dureri de splină și pe dom` Harpa ( să trăiț`!) de atâta râs. Realitatea e un pic mai tristă, un primărete din spațiul pomenit neavând nici în clin, nici în mânecă cu harul poveștilor. Dar când vine vorba de-un ghișeft ori simte iz de firfirei, se activează brusc și își pune în valoare adevăratul har al primarului care face orice, să fie bine, să nu fie rău. Nu i-o plăcut cum îi luminată obștea la ceas de seară, așa că imediat s-o găsit cine s-o dreagă. Finu-său. Imediat procedură pe SICAP, pac atribuire, pac .. lumea mulțumită. Nu contează că mnealui, finul, e specialist în construcții de mașini și economie de piață ( adică aduce mașini conduse de bătrânei, numai la piață, în ultimii 30 de ani). Treaba merge brici, cum se arde un bec, cei de la primărie îl schimbă să se poată culege mac fără ochelari, iar factura tot finu o emite, ca să fie bine, să nu fie rău. Pe această cale îl facem sensibil pe dom` primar de la Târg, dacă dă necuratul și se arde vreun bec prin urbe, să apeleze la finu pomenit mai sus, din motive de alegeri, ales consilier local în primăria domniei sale, cu patalama la mână. Ei?
Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
- Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini
- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
Un district din Anglia, interesat de Moldova. După Suceava, Hertsmere vrea colaborare și cu Iașiul- Iași. Poliția a sesizat 28 de infracțiuni și a aplicat 220 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 132.913 lei
- Suceava. Tânăr rănit în urma unui incendiu
- Black Friday 2026 a început în România. Când sunt reducerile la marile magazine
- „Lumea este în flăcări”. Protestele tinerilor se răspândesc prin Europa. Youth Strike Romania vrea grevă generală a studenților





