Școlile din județul Neamț dau dovadă de un interes deosebit pentru publicistică, dovadă fiind numeroasele reviste dar și rezultatele obținute de acestea în timp la concursurile de profil.
„În luna aprilie a anului școlar 2024-2025, s-au primit, la sediul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Neamț, 14 publicații școlare care s-au înscris la Concursul Național de Reviste Școlare și Jurnalistică, ediția 2025. În urma evaluării acestora, au fost selectate nouă publicații care vor reprezenta județul Neamț la etapa națională a competiției menționate, ce se va desfășura în luna mai 2025, la Palatul Copiilor Craiova”, precizează ISJ Neamț prin purtătorul de cuvânt, inspector Roxana Prisacaru.
Patru dintre revistele ce vor reprezenta județul la etapa națională a concursului de la Craiova au obținut premiul I:
- „Flori de munte” revista Colegiului Național “Petru Rareș” Piatra-Neamț;
- „Adobiograființa” revista Colegiului Național “Calistrat Hogaș” Piatra-Neamț;
- „Catharsis” revista Școlii Gimnaziale “Constantin Panțiru” Grințieș;
- „Întru lumina lui Vaniamin Costachi”, revista Seminarului Teologic Ortodox “Veniamin Costachi” Mănăstirea Neamț.
Premiul II la nivel județean și calificare la etapa națională au obținut trei publicații școlare:
- „Orizonturi” a Liceului Teologic Romano-Catolic “Francisc de Assisi” Roman;
- „Anotimpuri” a Colegiului Tehnic “Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamț;
- „Rareș Press” a Colegiului Național “Petru Rareș” Piatra-Neamț.
Alte două reviste școlare care au fost evaluate cu premiul al III-lea, vor face parte din echipa ce va reprezenta Neamțul la Craiova:
- „Biblioteca din Nord” a Liceului “Mihail Sadoveanu” Borca;
- „Noi” – de la Școala Gimnazială “Carmen Sylva” Horia.
Felicitări merită și celelalte cinci publicații participante care au primit mențiuni, chiar dacă nu vor face parte din echipa reprezentativă la nivel național:
- „Petale de lumină” de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Târgu Neamț;
- „Pagina copilăriei” a Școlii Gimnaziale Timișești;
- „Infozone” – Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Roman;
- „Familia” a Școlii Gimnaziale “Carmen Sylva” Horia;
- „Lumea copiilor” – Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Târgu-Neamț.
Anul trecut și acum doi ani, la etapa națională, județul Neamț s-a calificat cu zece publicații școlare, în marea lor majoritate fiind aceleași ce au obținut premiile I-III și în acest an (detalii citiți aici și aici).
Angela Croitoru