În 2002, nou-promovată în Divizia C, Victoria Galați s-a mutat la Vaslui, Ioan Sdrobiş a fost numit antrenor, iar clubul și-a schimbat numele în Fotbal Club Vaslui (FC Vaslui). FC Vaslui a reuşit performanţa ca după doar 3 ani să promoveze pe prima scenă a fotbalului românesc, Mircea Rednic fiind antrenorul care reuşea marea performanţă, cu aportul financiar al omului de afaceri, fost mare arbitru internaţional, Adrian Porumboiu.
În 2005, primul an de Liga I, parcurs destul de slab, locul 14, salvarea venind de la acelaşi Mircea Rednic, ce l-a înlocuit pe Basarab Panduru cu rezultate dezastruoase. În sezonul următor, ajunge în 16-imile Cupei României şi pe poziţia a 8-a a clasamentului cu antrenorii Gheorghe Mulţescu şi apoi Viorel Hizo. În premieră – cupe europene şi primul trofeu internaţional, Cupa UEFA Intertoto, obţinută în faţa formaţiei Nefchti Baku. Apoi play-off în Cupa UEFA, 0-0 şi 1-1 cu Slavia Praga, eliminare. Antrenori: Dorinel Munteanu şi apoi Emil Săndoi.
În campionatul 2008-2009, în Cupa României a ajuns până în semifinale, iar în campionat poziţia a 5-a. În Cupa UEFA, se califică după ce a trecut de cei de la Omonia Nicosia, dar AEK Atena blochează participarea în grupe. Trei tehnicieni au fost la echipă: Viorel Hizo, Viorel Moldovan şi Cristi Dulca. În sezonul 2009-2010, Dulca este înlocuit de Marius Lăcătuş, cel care avea să aducă o primă clasare pe podium la final, locul III. Play-off pentru Europa League, adversar – Lille OSC, mult prea tare. Sezonul 2010-2011, pe banca tehnică Lopez Caro, un antrenor cu un CV remarcabil, dar o dezamăgire la Vaslui. În play-off, Europa League, luptă cu Sparta Praga şi se califică în grupele Europa League. În grupe, 2-2 la Roma cu Lazio, 2-2 la Piatra Neamţ cu FC Zurich, 0-2 la Lisabona cu Sporting, 0-0 cu Lazio Roma acasă şi 1-0 cu Sporting Lisabona pe teren propriu. O prestaţie remarcabilă. Meciurile de acasă disputate la Piatra-Neamţ. În același sezon, Vasluiul a terminat pe locul al doilea în Liga I, la doar un punct diferență de CFR Cluj. Titlul ratat în 2012 a adus multă frustrare, iar Porumboiu anunţă gândul de părăsire a fenomenului fotbalistic. Pe banca tehnică ajunge Augusto Inacio, înlocuit de Marius Şumudică, la rândul lui înlocuit după doar 9 etape cu Viorel Hizo. Şi el înlocuit cu Gabi Balint. FC Vaslui termină sezonul 2012-2013 pe locul al 5-lea, dar ratând Cupele Europene. Sezonul 2013-14 a început sub conducerea lui Liviu Ciobotariu, dar după pauza de iarnă, Adrian Porumboiu s-a retras definitiv. Cu un lot format în mare parte din juniori, FC Vaslui s-a clasat pe locul 6, dar licența i-a fost refuzată, clubul a retrogradat în Liga 2 și din lipsa banilor echipa s-a desființat.
Am amintit o pleiadă de antrenori ce s-au perindat pe la Vaslui. Desigur, jucătorii ajunşi la Vaslui în aceşti ani au fost mulţi şi numeroşi dintre ei cu nume.
Încă din primul sezon pe prima scenă apar nume precum Claudiu Răducanu, Sabin Ilie, Nana Falemi și Cătălin Cursaru. Apoi au ajuns Denis Zmeu, internaţional moldovean, Marian Aliuţă, fost la Steaua, Gabriel Cânu, de la Poli Timişoara, Lucian Burdujan, fost la Rapid, Mike Temwanjera, Ionuţ Balaur, Nemanja Jovanovic, Ousmane N’Doye, Marko Ljubinkovic, Silviu Bălace, Sabin Sburlea, Wilem Gerlem, Stanislav Ghencev, Sorin Frunză, Ştefan Apostol, Daniel Sabou, Marius Croitoru, Valentin Badea sau Marius Niculae. Multe nume mari.
În sezonul 2011-2012, Vasluiul avea o echipă extraordinară şi menţionăm pe Lucian Sânmărtean, internaţional român, fost la Panatinatkos, Wesley Lopes, brazilianul ce a marcat 77 de goluri și a reușit 12 assist-uri în 136 de meciuri, alt brazilian, Adailton Martins, ce a jucat la Parma, PSG, Verona, Genoa sau Bologna, antrenorul din teren, cu 72 de meciuri, 19 goluri și 20 de pase decisive. În poartă un internaţional lituanian de mare valoare – Cernauskias, fundaşii Fernando Varela, internaţional Capo Verde, Marius Constantin, fost la Rapid, internaţionalul bulgar Milanov, slovacul Pavol Farkas şi Paul Papp, încă în activitate la Petrolul. Lângă Sânmărtean, Adailton şi Wesley, în faţă jucau Nicolae Stanciu, actualul căpitan al României, excentricul N’Doye sau matusalemicul Mike Temwanjera. Sau Charalambous, cipriotul cunoscut ca antrenor actual la FCSB, Marius Niculae, Liviu Antal sau Dani Coman.
Investiţiile au fost în funcţie de orgolii (specific perioadei respective în fotbalul românesc), rezultatele nu au lipsit, dar moldovenii nu au putut să se impună, să ia titlul sau cupa, şi frustrările au fost pe măsură. Patronul a ajuns la concluzia că nu poate să se împotrivească sistemului. Şi poate rezultatele ar fi fost mai mari dacă la Vaslui nu ar fi fost un fotbal cu năbădăi, cu schimbări şi numiri uimitoare de antrenori, aduceri şi renunţări la jucători, cu certuri, cu neprofesionalism al unor jucători în frunte cu senegalezul N’Doye, cu imixtiuni ale patronului. Rămânem cu amintirea unui meci superb cu Lazio la Piatra-Neamţ, cu şerpuirile lui Sânmărtean, cu rafinamentul lui Adailton, eficacitatea lui Wesley, cu victoria istorică asupra lui Sporting. Să rămânem cu speranţa că Moldova va mai ridica echipe precum Vasluiul ce se lupta cu mai-marii fotbalului românesc şi nu se făcea de râs nici în Europa! (D. DIEACONU)