Matei Daniel Dieaconu este un muntean de pe Valea Bistriţei nemţene (mândru de această apartenenţă), dintr-o localitate mirifică de la poale de Ceahlău – Grinţieş. E un tânăr (17 ani la 22 iunie) ce poate fi considerat pe drept cuvânt un polimat (pe măsura vârstei sale, desigur), după cum o arată rezultatele sale mai vechi sau mai noi. Şi este un obişnuit al premiilor de mic. La 7 ani a fost mezinul grupului „Floare de colţ” de la Şcoala Grinţieş care a câştigat întrecerea de filme dedicate ariilor protejate. Premiul: o tabără „ranger junior” de 5 zile în Parcul Naţional Retezat. Şi an de an a participat la expediţiile „ranger junior”, devenind un mic ocrotitor al minunilor naturii din munţi. În 2018 a realizat „un mesaj pentru viitor”, un eseu istoric în care vorbea despre strămoşii săi care au luptat în ’77, în ’17 sau în ’44 şi a fost recompensat: Premiul al III-lea. Era în clasa a III-a. În 2019, alături de Antonia Răşchitor, a fost recompensat cu Premiul al II-lea la concursul pe teme istorice iniţiat de APIN („Neamţul, ţinutul tezaur”). Tema eseului: „Familia regală în ţinutul Neamţului”. În clasa a IV-a: Premiul al II-lea la Olimpiada Satelor la Matematică, prima confirmare a abilităţilor sale pentru ştiinţe exacte şi a fost foarte aproape de Premiul I şi participarea la etapa naţională.
În 2020, Matei Daniel Dieaconu obţinea 100 de puncte la „Mica Olimpiadă de Geografie Terra” şi urma faza naţională. Dar etapa naţională a concursului nu s-a mai ţinut. Virusul liliecilor… Fără concursuri a fost şi clasa a VI-a, dar în clasa a VII-a a participat la toate concursurile la care a putut: Locul II la „Olimpiada Satelor la Matematică” (după baraj), Locul VI la Olimpiada de Fizică, Locul VI la Olimpiada de Matematică şi Premiul I la „Mica Olimpiadă de Geografie Terra”, urmat de Premiul al III-lea la etapa naţională. La sfârşitul clasei a VII-a l-a anunţat pe tatăl său (profesor de istorie şi geografie) că nu va concura în clasa a VIII-a la istorie sau geografie. Ci la matematică şi fizică şi că va avea rezultate. Şi în clasa a VIII-a a primit Premiul I la „Olimpiada Satelor la Matematică” şi Menţiune la faza naţională (Cluj Napoca), s-a calificat la faza naţională la Olimpiada de Fizică (Oradea) şi Olimpiada de Matematică (Braşov). Se clasa pe locul I pe judeţ la concursul naţional de fizică şi chimie „Impuls Perpetuum” şi la Baia Mare, la etapa naţională, primea tot Premiul I. A fost printre redactorii revistei „Catharsis” a Şcolii Gimnaziale Grinţieş, efortul micilor jurnalişti fiind răsplătit cu Premiul al III-lea la etapa naţională. Informaţiile bogate şi capacitatea de analiză şi sinteză îl recomandau şi pentru performanţe la istorie şi geografie (urmând modelul tatălui), dar a ales matematica şi fizica (urmând bunicului patern, profesor de matematică şi fizică). Şi nu a fost o alegere greşită.
A devenit liceean la „Petru Rareş” şi aici a găsit mediul potrivit pentru performanţă în domeniul ştiinţelor exacte şi dascăli dedicaţi precum profesorii Oniciuc şi Sandovici.
În clasa a IX-a, la Concursul Interdisciplinar “PROSOFT@NT” – etapa națională, cu o echipă rareşistă obţinea Premiul I la matematică-fizică, iar anul acesta, clasa a X-a, participă la matematică, individual, şi obţine Premiul I. La prestigiosul Concurs național interdisciplinar ”Vrânceanu-Procopiu” (matematică-fizică), ce s-a ţinut la Bacău, se clasa pe locul al IV-lea. A fost între cei nouă elevi ai Colegiului Național Petru Rareș care au participat pe 9 noiembrie la etapa regională a concursului ROSDC (Romanian Space Design Competition), desfășurată la Colegiul Național Iași, unde au obținut premiul întâi. În camera lui de la Grinţieş, un perete s-a umplut de diplome şi medalii. Să aflăm câteva gânduri ale tânărului liceean:
”Pentru mine matematica nu este o corvoadă, ci o adevărată pasiune”
„Visul meu este să devin matematician, pentru că pentru mine matematica nu este o corvoadă, ci o adevărată pasiune, momentele în care rezolv probleme de matematică sunt momente de relaxare, nu de chin și cred sunt unul dintre acei norocoși care au descoperit ceva ce iubesc şi e firesc să-mi doresc să continui să fac asta. Şi sper să o fac mereu tot mai bine. Unul dintre cele mai frumoase momentele din viața mea a fost atunci când am aflat, în clasa a opta, că m-am calificat nu la una, ci la două olimpiade naționale: la matematică și fizică. Speram, desigur, dar rezultatul a fost fantastic şi neaşteptat. Din păcate, cele două olimpiade se suprapuneau și a trebuit să aleg una dintre ele şi până la urmă am ales matematica, chiar dacă nu mi-a făcut plăcere să pierd oportunitatea de a merge şi la olimpiada de fizică. O a doua experiență deosebită din viața mea a fost Olimpiada Națională de Matematică din acel an, prima mea olimpiada națională, o experienţă ce nu e la îndemâna oricui și, deşi copleşit de emoţii, am reușit să primesc un prim premiu important: o mențiune de onoare din partea SSMR. Şi, foarte important: am fost alături de elevi performanţi, cei mai buni din ţară, de profesori renumiţi. În anul următor m-am calificat din nou la olimpiadele naționale de matematică și fizică, de data aceasta ca elev de liceu la Colegiul Național Petru Rareș. Două noi experiențe extraordinare la cele două olimpiade, am obținut o medalie de argint la matematică și una de bronz la fizică. Și am ajuns și la anul în curs: m-am calificat și anul acesta la Olimpiadele Naționale de Matematică și Fizică (la matematică, la faza judeţeană, cu o mare mulţumire: punctaj maxim, 28 de puncte). La faza națională a Olimpiadei de Matematică din acest an două visuri mi s-au împlinit: am obținut prima mea Mențiune din partea Ministerului Educației și m-am calificat în lotul lărgit de seniori şi am primit și anul acesta o medalie de argint din partea SSMR. Cel mai mult m-a bucurat la calificarea în lot, o ţintă la care speram, dar nu credeam că voi fi selectat. Mai ales că am candidat alături de elevi mai mari. La Olimpiada Națională de Fizică am fost recompensat cu o medalie de bronz din partea SRF. Am ales aceste două olimpiade de Matematică și Fizică pentru că iubesc aceste două discipline și doresc să fiu tot mai bun şi să concurez cu succes cu cei mai buni din generația mea”.
La început de mai, Matei se va alătura lotului naţional lărgit la Bucureşti şi are toate datele ca să se ridice la nivelul cerut de o astfel de provocare. Tânărul care a început performanța la școala din Grințieș este un exemplu de muncă făcută cu pasiune care nu are cum să nu aducă rezultate pe măsură!
Valentin BĂLĂNESCU