Hormonul adrenocorticotrop, denumit pe scurt ACTH, este o substanță produsă de glanda hipofiză și are un rol foarte important în răspunsul organismului la stres. Nivelul de ACTH din corp influențează și producția altor hormoni, precum cortizolul sau hormonii androgeni, iar efectele sale se resimt la nivelul întregului organism. Descoperă în continuare de ce este important acest compus și ce efecte apar în cazul unui nivel prea mare sau prea mic de ACTH în organism.
Care este rolul hormonului adrenocorticotrop în organism?
Cea mai importantă funcție pe care ACTH-ul o îndeplinește în organism este cea de stimulare a glandelor suprarenale. Ca răspuns, acestea eliberează cortizol, un alt hormon implicat în procese precum:
- reglarea răspunsului la stres;
- reducerea inflamației;
- reglarea tensiunii arteriale și a glicemiei;
- răspunsul la infecții;
- reglarea metabolismului.
Totodată, ACTH, hormonul adrenocorticotrop, stimulează producția de hormoni androgeni și influențează producția de adrenalina și noradrenalina. Nivelul ACTH-ului este mai ridicat la primele ore ale dimineții și scade treptat pe parcursul zilei, atingând minimul la miezul nopții. De aceea, testarea acestei substanțe se face, în general, dimineața.
Când este necesară testarea acestui hormon?
Determinarea nivelului de ACTH din organism îi poate oferi medicului tău informații valoroase cu privire la starea ta de sănătate și potențialele afecțiuni. Acest test se realizează, de obicei, în asociere cu analiza cortizolului, pentru diagnosticul unor probleme medicale, precum:
- boala Cushing – această afecțiune medicală se caracterizează prin niveluri crescute de ACTH și cortizol și poate fi cauzată de o tumoare a glandei hipofize sau de utilizarea steroizilor;
- boala Addison – denumită și insuficiență suprarenală primară, această afecțiune endocrină se caracterizează printr-o producție insuficientă de cortizol;
- hipopituitarism – această afecțiune rară are la bază un nivel scăzut al hormonilor produși de glanda pituitară.
Testarea ACTH-ului se face la indicația medicului, dacă există simptome sau factori de risc pentru aceste afecțiuni.
Ce simptome apar în cazul unui nivel anormal de ACTH?
Un nivel prea mare sau prea mic de ACTH este corelat și cu un nivel anormal de cortizol, principalul hormon responsabil pentru simptomele neplăcute resimțite. În cazul excesului de ACTH și a unui nivel prea mare de cortizol, poți prezenta:
- creștere în greutate;
- acumularea grăsimii în zona feței, gâtului și a umerilor;
- pilozitate excesivă pe față și corp;
- slăbiciune musculară;
- menstruație neregulată;
- oboseală;
- acnee;
- vânătăi;
Dacă, însă, nivelul de cortizol din organismul tău este prea mic, te poți confrunta cu:
- scădere în greutate;
- grețuri, vărsături și diaree;
- dureri abdominale;
- amețeală;
- oboseală și letargie.
Diagnosticul în cazul unor nivele anormale ale acestor hormoni poate fi unul complex. Spre exemplu, un nivel crescut de ACTH corelat cu cantități mari de cortizol poate indica boala Cushing, pe când excesul de ACTH și un nivel scăzut de cortizol pot sugera boala Addison. Un nivel redus de ACTH și cortizol poate sta la baza unui diagnostic de tumoare a glandei suprarenale.
Recomandarea acestor analize, precum și diagnosticul afecțiunilor se poate face numai de către un medic specialist, în urma unei consultații și a unei analize amănunțite a simptomelor tale. Dacă te confrunți cu semne ce ar putea indica un nivel anormal al hormonului adrenocorticotrop, adresează-te de îndată medicului!
(ADV)