Motto:
“Puține mînăstiri din țară vor fi avînd
o înfățișare atît de deosebită, atît de senină în vechime,
atît de cuviincioasă în credință ca aceasta.”
Nicolae Iorga despre Mînăstirea Secu
Visul unui creștin
Așezat într-o fermecătoare poiană ce se întinde la poalele Muntelui Vasan, protejat din toate părțile de înălțimi împădurite, locul lui Zosima încă păstrează o parte din visul acestui trăitor cu Dumnezeu.
Visul lui Zosima era să creeze un loc special, unde cei care doreau să învețe despre Dumnezeu, să trăiască cu El, ar fi primit ajutor și îndrumare spirituală de la pustnicii care viețuiau pe valea rîului Secu. Cu credință în Dumnezeu, în anii 1420-1450, un grup de sihaștri condus de Zosim (sau Zosima) a curățat un loc în pădure și a ridicat o bisericuță de lemn cu hramul “Nașterii Sf. Ioan Botezătorul”. Această faptă bună a rămas consemnată și în Pomelnicul Mare al Mînăstirii Secu.
Visătorii lui Hristos
Continuatorul visului, după informațiile dintr-o Pisanie din 1530, păstrată pînă în 1910 în turnul-clopotniță de la intrare, este domnitorul Petru Rareș. Acesta a ridicat la Secu, pe locul actualului cimitir, o biserică voievodală înconjurată cu zid de apărare. Făcînd a analiză atentă a faptelor, rezultă că schitul de la Secu a purtat multă vreme numele întemeietorului său, Zosim, și că Alexandru Lăpușneanu l-a înzestrat cu moșiile din hotarul Cetății Neamț, pe care apoi alți voievozi le-au întărit și le-au extins.
Spre sfîrșitul veacului al XVI-lea, construcțiile din jurul Schitului lui Zosim erau slăbite de vreme și chiar biserica zidită de Petru Rareș, se aflau în ruină.
Una din cauze pentru, care schitul era în paragină, cu ponderea cea mai mare, ar fi trădările de neam și țară ale domnitorilor care își cumpărau tronul de la necreștini sau creștini doar cu numele.
Cînd visul muritorilor coincide cu Voia Domnului atunci se întîmplă miracole, așa cum sînt denumite de creștini.
Astfel, în 1602, vechiul lăcaș a fost abandonat, ridicîndu-se actuala ctitorie a lui Nestor Ureche, mare vornic al Țării de Jos, tatăl cunoscutului cronicar Grigore Ureche. După cum ne informează pisania originară aflată în zidul sudic al bisericii, lucrările s-au săvîrșit între 7 iunie și 5 octombrie 1602. Lucrările s-au executat în numai 4 luni, ceea ce reprezintă – trebuie să recunoaștem – un record în materie, chiar dacă ne raportăm la marile construcții din epoca lui Stefan cel Mare, realizate și ele într-un timp foarte scurt.
Intervenția Divinității prin slujitorii săi o putem descifra din Pisania mînăstirii.
Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvîrșirea Sfântului Duh, cu ruga Preacuratei Maici a Domnului și a Sfîntului Înaintemergător Ioan și a tuturor sfinților, cu bunăvoința dreptcredinciosului Domn al nostru, Io Eremia Moghila Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei și a celor de Dumnezeu dăruiți fii ai săi, Io Constantin și Alexandru Voievozi și a celuilalt frate al său Io Simion Moghila Voievod și a copiilor lui și cu binecuvîntarea fratelui domniei lor, Preasfințitul chir Gheorghe, Mitropolit al Sucevei, cu bună rîvnă și cu adevărată a lui de Dumnezeu dăruită agonisită, a făcut acest hram dumnezeiesc întru numele slăvitului prooroc Înaintemergător și Botezător al lui Hristos, Ioan, și a cinstitei lui Tăieri a capului, smeritul și mult greșitul și nevrednicul rob al stăpînului Hristos, Nestor Ureche mare vornic al Țării de Jos și cneaghina lui, Mitrofana, și copiii lor, Vasile și Grigorie și alți copii ai lor; Cinstite Sfinte Înaintemergătorule, pleacă-ți pomenirea către binecinstitorul Domnului nostru și a robului lui (Hristos?), Nestor Ureche mare vornic al Țării de Jos… și Neamul lui pentru iertarea în același an, octombrie 5 (1602).
Visul renăscut – școala spirituală
După anul 1602, așezămîntul monastic de la Secu a continuat să se dezvolte în jurul ctitoriei lui Nestor Ureche, ridicîndu-se noi chilii și construcții-anexe.
Astfel, în anul 1640, în vremea egumenului Ghedeon, s-a construit în partea de sud-est a incintei Paraclisul “Adormirea Maicii Domnului”.
Mînăstirea Secu și Cetatea Neamțului
Sub îndrumarea lui Nifon Udrea Trotușanu s-a ridicat în partea de nord-est, între anii 1758-1763, Biserica “Sf. Nicolae”, în amintirea lăcașului cu același hram de la Cetatea Neamț. Acesta fusese distrus de către Mihail Racoviță, împreună cu cetatea, din ordinul turcilor.
Puțin mai târziu, între 1775 și 1779, cît a stărețit Paisie Velicicovschi, la Secu s-au construit aproximativ 100 de chilii, pentru a le face loc tuturor călugărilor pe care marele cărturar îi adusese cu sine de la Dragomirna.
După plecarea lui Paisie Velicicovschi la Mănăstirea Neamț (15 august 1779), așezămîntul monahal de la Secu își pierde autonomia canonică, apărînd în documentele vremii, pînă în 1910, ca dependentă de marea lavră a Neamțului sub denumirea de Mănăstirea Neamț-Secu.
Cuvioșii Părinți din Mînăstirea Secu (uciși de turci în septembrie, 1821)
Se cuvine să facem pomenire aici și de cuvioșii părinți – călugări, ierodiaconi și ieromonahi – uciși de turci în luptele date la Mînăstirea Secu în toamna anului 1821, împotriva eteriștilor greci. Odată cu ocuparea mînăstirii de către eteriști, au fost reținuți înăuntru și câțiva mireni dimpreună cu treizeci de călugări. Turcii, căutînd să izgonească pe răsculați, au asediat mănăstirea. Apoi, după două luni de rezistență și de mari sacrificii, mînăstirea a fost incendiată și răsculații au deschis porțile. În ceasul acela s-a dezlănțuit un cumplit atac în curte și în biserică, murind de ambele părți multe de ființe omenești.
Nerealizarea de fapte bune constituie greșeală sau păcat. Cu îngăduința lui Dumnezeu și pentru că nu s-au respectat de către urmași reperele visului lui Zosima, în acel măcel au fost uciși cu sabia 28 de călugări nevinovați din obștea Mănăstirii Secu și apoi îngropați în aceleași gropi comune din apropiere.
Dumnezeu să-i răsplătească pentru toate faptele bune!
Uciderea acestor cuvioși călugări în propria lor mănăstire este un fapt unic în istoria monahismului nostru. Aceasta ne amintește de Cuvioșii Părinți uciși de beduini în Sinai, în Rait și la Mănăstirea Sfîntul Sava, în secolele IV-VI. Martor al acestui măcel a fost Cuviosul Zosima, un mare sihastru de la Pocrov, care a scris în însemnările sale cîteva pagini zguduitoare. Se cuvine, dar, să ne amintim cu recunoștință de acești călugări, martiri fără nume, care și-au vărsat sîngele nevinovat pentru dragostea lui Hristos. Se spune din bătrîni că pînă în zilele noastre apar pe pământ pete roșii de sînge, pe locul unde au fost tăiați cu sabia cuvioșii martiri români.
Tradiții creștine de Sfîntul Spiridon
În fiecare an, pe 12 decembrie, papucii Sfîntului Spiridon sînt schimbați. Se spune că ei se tocesc ca urmare a drumului parcurs spre vestirea lui Hristos în întreaga lume. De aici și denumirea de „sfîntul călător”.
Din mărturiile unor creștini aflăm că, pentru perioade scurte de timp, trupul sfîntului nu mai este prezent în raclă, iar atunci cînd revine, este cald și prăfuit. Acesta este și motivul pentru care, în cîntările Acatistului său spunem: „Bucură-te că ești și cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te că încălțămintele tale slujesc ca dovadă”.
De ziua Sf. Spiridon tradiția ne îndeamnă să mergem la biserică cu colac.
Preotul face agheasmă, despre care se credea că este bună împotriva bolilor grele, precum Sf. Spiridon îi vindeca pe suferinzi cu rugăciunea la Mîntuitorul Iisus Hristos.
Să nu uităm că vindecarea de o suferință trupească, rațională sau sufletească se realizează în urma iertării păcatelor de către Mîntuitorul Iisus Hristos. Ne vindecăm atunci cînd păcatele sau greșelile care au determinat boala au fost iertate, sau cînd nu mai acceptăm valori materiale, idei, sentimente de la cei păcătoși, atei, practicanți de diferite vicii, inclusiv consumul de diferite cărnuri.
Cojocarii și cizmarii îl consideră pe Sf. Spiridon patronul lor.
Tradiții trecute în neant – Ana Zacetania
În această zi de 9 decembrie, avînd în calendarul creștin denumirea de Zămislirea Maicii Domnului, era obiceiul ca oamenii să se trezească dis-de dimineață. Atunci începeau o mulțime de lucruri, toate înainte de a răsări soarele. Astfel le va merge tot lucrul cu spor în anul ce va urma.
Fiecare lucru pe care îl începeau în această zi va continua să crească, precum crește ziua de la această sărbătoare. Se observase că de la Ana Zacetania soarele se dă spre vară.
Interesant este faptul că spiritualiștii benefici recomandă începerea lucrurilor odată cu luna în Crai Nou, la începutul săptămînii sau imediat după solstițiul de iarnă (9/22 decembrie).
O vorbă din bătrîni spunea că „De la Ana Zacetania începe a se mări ziua cu cît sare cucoșul din prag”.
În ziua aceasta e bine de început, spre deosebire de alte sărbători, cît mai multe lucruri casnice, mai ales cele importante – torsul, cusutul etc., căci va merge mai cu spor.
