Satul Răpciuni, în vechime parte a comunei Hangu, în perioada interbelică aparţinând comunei Ceahlău, a fost una dintre cele mai bogate aşezări a regiunii. Aici îşi avuseră conacul boierii Cantacuzini, tot aici îşi aveau casele Sturdzeştii, aici poposea influentul om politic şi mare om de cultură George Panu, care a fost promotorul construirii de drumuri, de hanuri, de cabane.
Biserica veche a satului Răpciuni se afla la gura văii Răpciuniţei, pe promontoriu, aflat nu departe de cursul Bistriţei şi tradiţia locului spune că ar fi fost bisericuţa unui schit din vechime, părăsit de călugării săi. Menţionăm că această biserică exista la 1773, în timpul domnitorului Grigore al III-lea Ghica, după cum o atestă inscripțiile dăltuite pe grinzile din pridvor. Inscripția cea mai importantă se află pe grinda de deasupra ușii de intrare, scrisă în alfabet chirilic și latin: ”1773 Întruparea Domnului Ajot (?) Au Luat Început A Se Face Această Sfântă Bisearecă În Luna Lui Aprelî În De… Zile Și Sau Săvârșit”. Multe dintre inscripțiile din pridvor sunt realizate cu vopsea neagră (chinovar) și sunt consemnări ale unor evenimente importante din viața satului, ca o cronică a așezării, menite să rămână mărturie pentru generațiile următoare: ”intrarea muscalilor” în Moldova în 1828, când a fost iarnă geroasă cu mult omăt la anul 1830 sau o iarnă ușoară în 1843, când ”a fulgerat boala holerii la comuna Bistricioara, la anul 1865” sau ”când au venit lăcustele la anul 1867”.
Biserica salvată de venirea apelor
Fără putinţă de a scăpa de ape, biserica s-ar fi aflat pe fundul lacului, sau, cum a fost cazul altor biserici din lemn, bârnele ar fi folosit la ridicarea unei alte biserici, a unui agheazmatar sau a unei case de prăznuire. Dar vechimea ei, valoarea arhitecturii şi a artei tradiţionale specifice zonei, au ajuns în atenţia specialiştilor Muzeului Satului, care au fost în zonă în anii de dinainte de a se strânge apele în spatele barajului de la Bicaz. Astfel, biserica a ajuns la Bucureşti, la muzeul fondat de Dimitrie Gusti. Biserica din Răpciuni face parte din cele patru biserici de lemn aflate la Muzeul Național al Satului, fiind parte astăzi a patrimoniului cultural național găzduit și conservat de Muzeul Satului. Demontarea bisericii a fost făcută cu meșteri dulgheri locali, care au și reconstruit-o în muzeu. Numele lor figurează în actele contabile aferente anului transferării. Aceștia au fost: Ursu Vasile, Borșa Ion, Bocancea Gheorghe, Bocancea Ion, Târșa Gheorghe, Bonteanu Gheorghe, Chiorbeja Grigore și Roștioru Nicolae. Regretatul inginer Mihai Bulai, un cărturar al zonei, scria în 2013 pentru lucrarea ”La poalele Pionului-Crâmpeie de istorie a comunei Ceahlău”: ”Acest lăcaș de cult se afla situat la gura văii Răpciuniței, pe un loc mai înalt, nu departe de râul Bistrița. Tradiția spune că era biserica unui schit din vechime, care a fost părăsit de călugării ce s-au îndreptat mai apoi spre Mănăstirea Durău. Cu certitudine știm însă că această biserică exista la 1773, în timpul domnitorului Grigore al III-lea Ghica. Vechimea și valoarea arhitecturii, respectând tradiția zonei, au atras atenția specialiștilor Muzeului Satului, sosiți pe vremea construirii barajului pe Valea Bistriței cu dorința de a mai salva câte ceva dintr-o lume sortită uitării. Și uite-așa biserica veche din Răpciuni avea să ia drumul Bucureștiului. Strămutarea a costat în 1958 suma de 5.367 lei.”
O carte dedicată bisericii
Biserica veche a fostului sat Răpciuni (din comuna Ceahlău) constituie subiectul unui studiu numit ”Biserica salvată din lac”, ce a văzut lumina tiparului prin strădania cercetătorilor Muzeului Național al Satului ”Dimitrie Gusti” din București, un efort documentaristic al unui grup de specialiști, coordonat de către cercetătoarea Ana Bârcă. Grupul s-a deplasat pentru documentare la fostul amplasament al lăcașului de cult, adică pe Valea Bistriței, în comuna Ceahlău. S-au cerut informaţii oamenilor bătrâni din Ceahlău, printre care și inginerului silvic Mihai Bulai, considerat a fi o adevărată enciclopedie vie a Ceahlăului, decedat în urmă cu câţiva ani. Studiul rezultat, coroborat cu descrierea profesionistă a valorii arhitecturale și culturale a edificiului la care au fost adăugate eforturile restaurării, au alcătuit lucrarea intitulată ”Biserica salvată din lac. Povestea bisericii de lemn din Răpciuni, Neamț”, care a apărut în condiții grafice deosebite. Cartea este structurată pe cinci capitole: ”Prezentarea teritoriului”, ”Arhitectura bisericii”, ”Asemănări cu alte biserici”, ”Programul iconografic” și ”Restaurarea bisericii”. La acestea se adaugă un bogat material grafic și ilustrativ.
Despre arhitectura bisericii
Prezentăm câteva aspecte de arhitectură, aşa cum au notat specialiştii de la Muzeul Satului. Menţionăm că biserici în acelaşi stil arhitectonic s-au construit şi la Farcaşa, Galu sau în judeţul Harghita la Tulgheş şi Bilbor. Materialul din care a fost construită biserica este lemnul, sub formă de bârne cioplite pe patru fețe, încheiate la colțuri în coadă de rândunică, prelungite treptat la partea superioară sub acoperiș, formând console rotunjite la capete și decorate cu rozete. Pentru construirea bisericii s-a folosit în principal lemnul de stejar, dar și cel de brad. S-au utilizat arbori seculari, dată fiind mărimea deosebită a bârnelor cioplite în patru fețe.
Stilul arhitectonic al acestui monument se evidențiază prin câteva elemente care amintesc de arhitectura medievală moldovenească, cristalizată sub domnia lui Ștefan cel Mare. Sunt transpuse în lemn de frasin și brad, cu multă pricepere și talent, planul triconc (cruce bizantină) și boltirile de peste naos și pronaos, cu cupole sprijinite pe arce dublou cu pandantivi, iar pe absidele laterale și a altarului apar calotele semicirculare. Totul este realizat din mici bucăți de lemn îmbinate cu măiestrie și performanță. Un pridvor deschis pe stâlpi ciopliți și uniți prin arcade este plasat în fața ușii de intrare, pe latura de sud. Pridvorul este suprapus de turnul clopotniță care are un mic foișor necesar difuzării sunetului clopotelor. Acoperișul bisericii, cu învelitoare din șindrilă, tinde parcă să învăluie în mantia sa și turnul clopotniță, ce se ridică numai până la coama acoperișului. Fațada bisericii este împodobită cu diverse elemente decorative menite a sublinia deschiderile (ferestrele și ușa au crestate și sculptate motive geometrice precum funia, rozete, dinți de lup), iar ultimele cununi de bârne ale pereților, cele de sub streașina largă, sunt prelungite în formă de ”aripi” rotunjite. Fundația construcției a fost turnată în săpătură și a fost realizată din piatră și beton. Temelia a fost realizată din piatră de carieră și mortar în 1-10 rânduri, iar pardoseala construcției în scândură de brad în altar, naos și pronaos lespezi din piatră de carieră în pridvor.
Despre pictura bisericii
Pictura din interiorul bisericii se înscrie în canonul erminiilor bizantine, fiind realizate scene din Patimile lui Iisus (naos) și din Vechiul și Noul Testament (pronaos). Pictura a fost executată de meșterii locali, direct pe suprafața netedă a pereților pregătiți prin astuparea rosturilor dintre bârne cu lut și aplicarea unor șuvițe de pânză din in sau cânepă peste această lipitură. În plus, biserica este înzestrată cu icoane, cu textile decorative, covoare și obiecte care refac atmosfera de altădată a lăcașului de cult. Este de remarcat mulțimea de inscripții cu litere slavone, aflate pe grinzi, la ușa de la intrare, sub streașină sau pe icoane.
Preotul Andrei Fabian, la realizarea cărţii, era preot la Biserica de la Palatul Cnejilor a fostei Mănăstiri Pionul, astăzi preot la Galu, mărturisea: ”La noi, în Neamț, biserica este cea care leagă oamenii între dânșii, este cea care mijlocește rugăciunea oamenilor către Dumnezeu. Am văzut în bisericuță un episod grozav, un pom roditor și un pom uscat, care are securea la rădăcină, și care reprezintă cele două categorii de oameni. Înaintașii noștri care au pictat această bisericuță nu au pictat-o doar pentru a ne bucura noi când ne uităm, ci ne transmit un mesaj și ne spun că cei care nu rodesc întru Hristos, cei care sunt asemenea pomului uscat, vor fi tăiați de la rădăcină, iar cei care vor fi roditori în ogorul Domnului, adică vor lucra pentru mântuirea sufletului, aceștia sunt bine plăcuți Domnului”.
Cartea amintită a apărut într-un tiraj redus, date fiind şi costurile datorate condiţiilor grafice deosebite, dar poate fi cercetată în bibliotecile judeţului. Iar cei care ajung la Bucureşti, să se abată pe la vechea bisericuţă din Răpciuni de la Muzeul Satului şi, de asemenea, să poposească şi la căsuţa veche din Hangu, ce a fost adusă şi ea să întregească o poveste începută la poale de Ceahlău.
Prof. dr. Daniel DIEACONU