Sarcina momentului cade pe… clanțele ușilor de la Cotroceni, intens solicitate de nenumărate meeting‐uri și negocieri între alesul momentului și numele grele din politică. Fie că e vorba de taxe, fie că se vorbește de premier, câteva crâmpeie de adevăr se scurg printre zăbrelele gardului monumental ce îngrădește temeinic instituția prezidențială de la noi, care mai apoi sunt rostogolite de analiști și părerologi, în diverse scopuri. Realitatea soldului după o vizită în piață este un indicator al stării de fapt din națiune, comparabilă cu remarca unui neamț pur sânge, care cu o sută de mărci umplea un coș, iar cu o sută de euro, doar o sacoșă, adică … Scheiße!
Sigur, nimeni nu invocă vreun cod maro de austeritate ori insuficiență, și urbanul și ruralul fiind în postura reinventării kit‐ului de supraviețuire.Cine nu mai are bătrâni, merge în vecini, să afle cum se trăia în „epoca de aur“, când dintr‐o găină se făceau o grămadă de feluri de mâncare și se miră cum de nu se dădeau stele Michelin unor astfel de fapte, desprinse din SF. Altfel, devenim brusc un pic mai raționali. Ori salariul nu ajunge, ori banii sunt prea mici, ori prețurile – s prea mari. Adevărul n‐are cum să fie la mijloc, ci mai degrabă deasupra noastră, dar n‐avem cum ajunge la el din varii motive. Nu că s‐ar face ceva în sensul ăsta, cei aflați în spatele ușilor închise fiind teoretic deschiși la dialog, mai mult, fiind posesori ai replicilor în caz de. Cel mai adesea, se invocă starea, la fel de nasoală, din alte țări, unde săracii oameni dau o grămadă de bani ba pe una, ba pe alta. Altfel spus, dacă plângeți, nu‐i bai, sunteți asemenea mai multor nații, unde am vrea s-ajungem sau am vrea să fim.
La rigoare vorbind, nu explicațiile sau scuzele sunt soluții. Dar în lipsa unor răspunsuri reale, rămân semnele vizibile are legăturii celor aleși cu alegătorii, alături de spectacolul dus-întors de la Palatul Cotroceni și‐o cantitate consistentă de zvonuri. Dacă mai ține mult, aș pune pariu că schimbă și ușile.
GD Patraucean
