Meteorologii Administrației Naționale (ANM) anunță zile călduroase în perioada 2- 9 iulie, cu temperaturi de 31-38 de grade Celsius ziua și cu aproximativ 10 grade mai scăzute pe parcursul nopții, dar și câteva zile cu ploi și instabilitate atmosferică în special la munte. E perioada concediilor, indiferent că e vorba despre mare sau munte, există premizele unei vacanțe reușite din acest punct de vedere.
Marți, 2 iulie: “Vremea se va menține călduroasă în regiunile vestice, sudice și pe arii restrânse în cele nord-vestice și centrale. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu ușoare intensificări pe parcursul zilei în Moldova, Dobrogea și la altitudini mari la munte. Temperaturile maxime se vor încadra de la 25…26 de grade pe litoral și până la 34…35 de grade în sud-vestul țării, iar cele minime între 5…6 grade în estul Transilvaniei și 21…22 de grade în Dealurile de Vest”.
Joi și vineri, 3-4 iulie, temperaturile devin caniculare, între 30 și 38 de grade Celsius, cerul va fi mai mult senin cu vânt slab la moderat. “Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități pe alocuri în vest și sud-vest și izolat în centru și sud. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 38 de grade, mai scăzute pe litoral spre 26…27 de grade”, precizează ANM. La munte, izolat vor fi ploi cu descărcări electrice.
Disconfortul termic ridicat se va menține și în următoarele două zile, însă temperaturile vor fi ușor mai scăzute față de perioada anterioară.
În perioada 7-9 iulie: “Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară în vestul, sudul, sud-estul și parțial în centrul teritoriului. Vor fi și perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică la început în zonele montane, apoi cu o probabilitate mai mare și în regiunile nordice și centrale”.
A.C.