Contactat în legătură cu măsurile de reducere a cheltuielilor la nivelul Consiliului Județean, Daniel Harpa a avut o declarație care era așteptată de multă lume, legată de Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară la care județul este parte. Probabil exasperat să ineficiența acestora, de semnalele negative din presă, de faptul că majoritatea sunt populate de oameni plasați pe bază de relații de partid sau familie, Harpa declară că „în cel mai scurt timp posibil ne vom retrage din ADI Protecția Animalelor, care nu și-a dovedit eficiența până acum cu nimic, dar vom reduce contribuția județului și la celelalte ADI-uri. Nu intră în discuție cea de la ADR-NE, dar la un calcul sumar vom economisi aproximativ 2 milioane de lei în acest fel. Acolo unde vor fi rezultate, unde cei din ADI vor merita, vom discuta, dar acum așa vom face. Și este un început, am început inventarierea tuturor cheltuielilor de câtva timp și vom lua măsuri care pot să supere, dar necesare. Nu este normal ca o instituție județeană să achite cheltuielile unor primării, de exemplu, dar deocamdată punem în aplicare ce am hotărât, apoi mergem mai departe.”
Măsura nu ar trebui să surprindă. Președintele Consiliului Județean anunța încă din luna martie, la emisiunea „Cafeaua de dimineață” că era dispus să desființeze ADI Protecția Animalelor: „Sunt dispus să-l desființez și nu numai eu, ci și primarii care au probleme cu câinii!”.

Reamintim că ADI Protecția Animalelor s-a făcut remarcat prin contribuția pe care fiecare locuitor al județului o plătea, 2 lei anual, completată de contribuția membrilor. Activitatea a constat în angajarea unor oameni care nu putea să-și justifice activitatea nici măcar în rapoarte oficiale, cu atât mai puțin în public ( mai multe detalii aici). Atenția a fost atrasă de faptul că fiul secretarului județului, Daniela Soroceanu, a fost ales/numit/direcționat pe un post de conducere bine plătit, chiar dacă cu puțin timp înainte câștiga un concurs la un centru al DGASP la Dragomirești, unde recent au apărut suspiciuni cu privire la plățile făcute către angajați.
O primă urmare a acestei măsuri radicale, de retragere din ADI, ceea ce însemnă practic desființarea acestuia, va fi probabil un mic război rece la nivelul Consiliului Județean, unde activitatea de verificare a legalității actelor va fi mai minuțioasă și întinsă ca timp.
(V.B.)