Carl Linnaeus spunea că „natura își dezvăluie cele mai mari miracole în cele mai mici lucruri” și această înțelepciune ne învață să apreciem frumusețea și bogăția naturii de pe Valea Muntelui. Fructele de pădure și ciupercile, mici dar pline de energie, vitamine și proprietăți benefice, sunt adevărate comori pe care pădurile noastre le oferă generos. Producătorii locali, păstrători ai tradiției și ai respectului pentru natură, valorifică aceste resurse cu pricepere și înțelepciune, transformându-le în produse sănătoase și de calitate superioară. Ei păstrează vie legătura cu pământul, cu valorile bunicilor noștri și povestesc despre rădăcinile noastre și despre munca lor cu mâinile și mai ales cu sufletul. Susținând acești oameni, ne asigurăm că „aurul” pădurilor noastre ajunge direct pe mesele noastre. Un exemplu, în interviul următor cu Liliana Aanei, despre drumul de la un simplu culegător la gestionarea unui centru modern de colectare.
– Povestiți-ne despre momentul în care a luat naștere Centrul de Colectare Amy și ce v-a motivat să-l creați.
Am fost culegător și colector independent de peste 20 de ani, vara mergeam zilnic în pădure pentru a aduna fructe și ciuperci și după masă colectam și de la alții, mi-am dorit să pot face mai mult: să nu mai am pierderi de produse, de bani, până la urmă și să dezvolt un sistem sigur, organizat, care să proceseze, să păstreze și să ofere mai departe aceste bogății ale pădurii, în condiții care să păstreze calitatea produselor. A fost o decizie de suflet, am simțit că astfel pot să contribui la bunăstarea familiei dar și a comunei mele, la păstrarea tradițiilor noastre de pe Valea Muntelui, moștenite de la bunici și păstrate cu mândrie.
– Într-un an bun, câte tone recoltați și unde le vindeți? Care este cel mai căutat produs?
În anii favorabili, reușim să recoltăm câteva tone de ciuperci și fructe de pădure. Cel mai căutat și dorit produs de către consumatori este hribul, care se bucură de mare succes atât din partea familiilor, cât și din partea bucătarilor din restaurante. Este un simbol al pădurii, apreciat pentru gustul său deosebit și pentru valorile nutritive. Dar să știți, toate produsele noastre sunt apreciate: afinele, merișoarele și zmeura au devenit preferate în ultimii ani, mai ales în contextul unui stil de viață tot mai orientat spre alimentație sănătoasă. Vinul de afine, cu aroma sa și proprietățile antioxidante, a devenit o adevărată vedetă pentru clienții noștri, iar dulcețurile naturale, din fructe de pădure, sunt favorite pentru gustul lor și beneficiile pentru sănătate. În ultimul an, pudra de fructe, obținută prin deshidratare, a început să devină tot mai cunoscută și căutată, fiind adăugată în smoothie-uri, iaurturi sau folosită la coacere. Pudra de ciuperci, la rândul ei, reprezintă un ingredient ales de master-chefi, îl folosesc în supe, sosuri și alte preparate culinare. Produsele noastre sunt distribuite atât en-gros, cât și en-detail, pentru piața internă. Majoritatea comenzilor sunt livrate direct către restaurante, pensiuni și clienți privați și online. În plus, deținem un magazin propriu situat în Borca, unde clienții pot să vină personal și să achiziționeze produse proaspete, congelate sau uscate, dintr-o gamă variată. Această abordare ne permite să menținem o relație apropiată cu clienții, să promovăm și să explicăm direct valoarea resurselor naturale locale și să oferim consumatorilor posibilitatea să cumpere produse de calitate superioară, în mod direct, fără intermediar.
– Care este procesul prin care trece fiecare produs înainte de a fi pus pe piață?
Fiecare produs urmează un proces tehnologic bine stabilit, menit să asigure calitatea, prospețimea și păstrarea caracteristicilor naturale. Fructele și ciupercile culese cu grijă din pădure, sunt aduse în centrul nostru, unde se realizează sortarea, curățarea și, dacă este nevoie, prelucrarea: tăiere, deshidratare sau fermentare, astfel încât fiecare produs să fie pregătit pentru conservare și comercializare. Produsele dulci și siropurile sunt apoi ambalate și etichetate cu atenție, pentru a asigura păstrarea proprietăților nutriționale. În funcție de specificul fiecărui produs, unele trec și prin faze de congelare rapidă sau maturare, pentru a fi bine conservate și pentru a îndeplini cele mai înalte standarde de calitate. Pentru noi, procesul de pregătire reprezintă un adevărat ritual și avem respect față de fiecare etapă, pentru ca fiecare client să primească în farfurie un produs sigur și gustos. Știm că cea mai bună reclamă este un client mulțumit, așa că punem maximă atenție și responsabilitate în fiecare detaliu.
– În sezonul de vârf, câți angajați aveți și ce roluri joacă aceștia?
În perioada de maximă activitate a sezonului, numărul angajaților poate ajunge până la 30-40, fiecare dedicat în mod special colectării, sortării, procesării și distribuției produselor din pădure. Prioritatea noastră este eficiența și menținerea calității, astfel încât fiecare coș cu produse să fie prelucrat cu grijă, ca să ajungă în cele mai bune condiții pe piață. Să nu uităm că, pe lângă această structură, în zona noastră trăiesc familii întregi, cu copii, care își câștigă traiul din ceea ce culeg în fiecare zi. Ei merg de dimineața devreme, după ce adună afine, ciuperci, zmeură sau merișoare și se întorc seara la “punctul de colectare” cu coșurile pline. Sunt oameni care, de zeci de ani, trăiesc din frumusețea și bogăția pădurilor din Munții Bistriței, bucurându-se că, spre apus, primesc răsplata muncii lor în bani. Chiar cred că această afacere este una de familie, o familie mai mare, familia comunei Borca, păstrată de generații și pe lângă bani dorim păstrarea vie a legăturii cu natura și tradiția.
– În ce fel contribuie Centrul Amy la promovarea și păstrarea tradițiilor locale și a poveștii din zona Borca?
Centrul Amy reprezintă mai mult decât un simplu punct de procesare și distribuție, este un adevărat liant între trecut și prezent, pune în valoare tradițiile comunității din zona Borca. Prin participarea la târguri, evenimente, reușim să aducem în prim-plan metodele tradiționale de colectare, conservare și preparare a produselor naturale din pădure. Împărtășim legendele locurilor, despre modul în care bunicii și străbunicii culegeau și păstrau aceste daruri ale pădurii, transmițând astfel cunoștințele din generație în generație. Încercăm să reînviem tradiția și o introducem în viețile tinerilor. Promovăm produsele noastre în mediul online, spunem o poveste a lor și așa contribuim la crearea unei imagini pozitive și la întărirea sentimentului de mândrie locală. Îmi doresc ca Centrul Amy să un devină un ambasador al tradițiilor și al poveștilor comunei Borca.
– Ce proiecte sau inițiative de dezvoltare aveți în vedere?
Am început această afacere doar cu fonduri proprii. Câștigurile pe care le-am obținut le-am reinvestit în echipamente și în creșterea capacității de procesare. Prin muncă și dedicare am construit o firmă respectată, cu peste 100 de produse naturale, din fructe de pădure, ciuperci și plante medicinalе, pe care le promovăm cu mândrie. În prezent, suntem foarte interesați să accesăm fonduri nerambursabile pentru a ne extinde și mai mult. De aceea, am depus deja solicitări către Grupul de Acțiune Locală Ceahlăul, fiind membri activi și implicați în această organizație. Obiectivul nostru este să achiziționăm echipamente moderne de cântărire, împachetare și etichetare, pentru a crește rapid capacitatea de procesare, dar și pentru a îmbunătăți calitatea produselor noastre. Considerăm că aceste investiții vor duce la o eficientizare a fluxului tehnologic, la reducerea timpilor de producție și la creșterea competitivității pe piața locală și națională. Pe lângă aceste investiții, ne propunem să promovăm turismul rural și ecoturism, pentru a aduce mai mulți vizitatori în zona Borca și pentru a arăta lumii frumusețea și tradițiile noastre.
– Cum diferențiați produsele voastre față de alte oferte de pe piață, inclusiv cele din supermarket-uri? Ce mesaj aveți pentru cititorii noștri?
Diferența constă în proveniența și autenticitatea produselor noastre. Toate sunt 100% naturale, provenind direct din pădurile din Borca. Procesarea lor se realizează cu respect pentru tradițiile locale și pentru mediul înconjurător, procesul fiind atent controlat în fiecare etapă pentru a păstra gustul natural, proprietățile nutritive, fără aditivi și conservanți industriali. Clienții noștri au certitudinea că știu exact de unde provine fiecare produs, cine l-a cules și cum a fost pregătit. Acest nivel de transparență sporește încrederea. Le spun cititorilor: alegând produsele noastre, sprijină economia județului, păstrează tradițiile și se bucură de gusturi și beneficii nutritive superioare, naturale, pe care produsele procesate industrial nu le pot oferi.
Achiziționând direct de la noi, beneficiați de prospețime maximă, evitați riscul conținerii de substanțe artificiale. Avem peste 100 de produse: dulcețuri, siropuri, pudre, produse uscate, produse congelate, plante medicinale, produse fără zahăr pentru cei mai grijulii cu sănătatea lor și cadouri pentru cei dragi – coșuri festive pline cu bunătăți naturale, de la dulcețuri din fructe de pădure, zacuscă de ciuperci, la plante medicinale și alte produse cu caracter tradițional. În fiecare dintre aceste produse se ascunde o poveste din inima munților.
https://www.facebook.com/centrucolectareamy
+40 741 742 455
+40 724 973 686
Carmen Elena Nastasă