În prima ședință de repartizare de joi, 17 iulie, pentru admiterea la liceu și învățământ profesional din județul Neamț au fost repartizați la liceu 25 de elevi pe locuri destinate persoanelor de etnie romă, 13 în învățământul profesional și tehnic și șase absolvenți cu CES în învățământul profesional.
Inspectoratul Școlar al Județului (ISJ) Neamț a afișat online rezultatele repartizării pentru cele două categorii de candidați, anonimizate, așa cum prevăd regulile.
La licee, din cei repartizați merită menționat faptul că unul dintre candidați a luat admiterea cu media 8,40 și a fost repartizat la Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț, profilul matematică – informatică, un alt candidat a ajuns la Colegiul Național Pedagogic Gheorghe Asachi din Piatra-Neamț, profilul filologie, cu o medie de admitere de 7,25, iar un al treilea candidat, cu media 7,07 este la filologie la Colegiul Național Calistrat Hogaș.
La polul opus, sunt două medii de 2,90 și 2,20 care au fost repartizați la industrie alimentară și protecția mediului la Colegiul Tehnic Danubiana Roman și patru candidați cu medii între 3,92 și 3,02 care vor studia trei dintre ei turism și un altul științe sociale la colegii din Piatra-Neamț, Roman și Târgu-Neamț.
În învățământul profesional au fost repartizați pe locurile speciale destinate rromilor 13 candidați, cei mai mulți, 5, la mecanică și 3 la comerț, la Colegiul Tehnic Miron Costin Roman și Colegiul Tehnic Gheorghe Cartianu din Piatra Neamț. Au mai rămas trei candidați care nu s-au prezentat la prima ședință de repartizare, care vor fi repartizați ulterior.
Cei șase absolvenți cu CES au fost repartizați în învățământul profesional nemțean, trei dintre ei la mecanică și tinichigerie auto și câte unul pentru meserii precum bucătar, electrician auto și comerciant -vânzător.
Angela Croitoru