Obiectul de activitate al Companiei Județene APA SERV SA este asigurarea furnizării serviciului de alimentare cu apă potabilă și prestarea serviciului de canalizare.
Pentru realizarea acestei activităti principale, este necesară atât întreținerea rețelelor de apă, cât și a celor de canalizare, rețele pe care Compania Județeană APA SERV SA le are în administrare, conform Contractului de delegare, activitate care se desfășoară zilnic, în mod curent.
Apa potabilă livrata către utilizatori este transportată în rețea sau în rezervoare de înmagazinare prin stații de pompare și repompare a apei.
Pentru a asigura funcționalitatea sistemului, Compania Județeană APA SERV SA intervine în rețelele de distribuție sau de aducțiune a apei, prin realizarea de lucrări de reparații, înlocuiri de conducte/tronsoane, înlocuirea unor piese și subansamble componente ale sistemului, igienizează rezervoarele de apă sau rețelele de distribuție a apei (efectuarea de purjări) etc.
Aceste intervenții sunt așa numitele “lucrări programate”, care sunt planificate în prealabil și sunt aduse la cunoștința utilizatorilor cu cel puțin 24 de ore înainte de întrerupere, prin intermediul mai multor canale de comunicare.
O a doua categorie de disfuncționalități cu care ne confruntăm, mult mai numeroasă decât cea a lucrărilor programate, o reprezintă întreruperile determinate de avarii. Acestea se produc SPONTAN, la un moment dat, într-o anumită zonă din aria de operare și au cauze diverse: vechimea rețelei, materiale de o calitate mai slabă sau cu defecte de fabricație, factori externi care afectează integritatea conductei (inclusiv avarii provocate de firmele de construcții, societăți care realizează lucrări de branșare la gaz metan, energie electrică) etc.
Având în vedere caracterul NEPROGRAMAT ȘI SPONTAN al avariilor, suntem în imposibilitatea de a anunța întreruperile în prealabil, pentru ca utilizatorii să-și creeze eventuale rezerve de apă, comunicatele emise oferind doar informații asupra cauzelor producerii defecțiunilor, orele estimate pentru reluarea furnizării și zonele afectate de întrerupere.
În aceste condiții, aducem la cunoștința utilizatorilor că informațiille care sunt transmise în astfel de situații (lucrări programate sau avarii) de către operatorii Call Center din cadrul Companiei Județene APA SERV SA sunt disponibile și din următoarele surse:
Lucrările programate:
– sunt anunțate cu cel puțin 24 de ore înainte pe site-ul Companiei www.apaserv.eu;
– sunt postate cu cel puțin 24 de ore înainte pe pagina de facebook a societății, prin preluare automată, ca informație, de pe site-ul Companiei;
– sunt transmise ca Informare către mass media locală și primăriile pe raza cărora sunt respectivele intervenții;
– prin e-mail – dacă a fost realizată abonarea la newsletter, accesul putând fi realizat de pe site-ul Companiei folosind butonul ”Înscrie-te la lista de notificări.”
Avariile
– sunt anunțate pe site-ul Companiei www.apaserv.eu, imediat după ce informația a ajuns ofițerul de publicitate;
– pe pagina de facebook a Companiei, prin preluare de pe site-ul Companiei;
– sunt transmise ca Informare către mass media locală și primăriile pe raza cărora sunt respectivele interventii;
– prin email, către consumatorii care s-au înscris în Lista de notificări de pe site-ul Companiei
Având în vedere cele prezentate, recomandăm atât utilizatorilor cât și consumatorilor din cadrul asociațiilor de proprietari, ca în momentul în care se întrerupe furnizarea apei să verifice mai întâi site-ul Companiei pentru a afla eventuale informații, având totodată posibilitatea abonării la newsletter, pentru a primi pe e-mail comunicatele emise.
Urmând recomandările noastre, clienții pot beneficia de informații în timp util și a evita situațiile neplăcute de a nu avea posibilitatea pentru a intra în legătură cu un operator Call Center, în perioadele aglomerate, din cauza numărului mare de apeluri.
Zona Operațională Sud – intervenție pentru remedierea avariilor pe magistrală
Infrastructura de alimentare cu apă din zona SUD asigură alimentarea cu apă potabilă în orașele Piatra-Neamț, Roznov și Bicaz, comunele Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Gârcina, Bodești, Dobreni, Girov, Dochia, Dumbrava Roșie, Săvinești, Zănești, Dragomirești, Bârgăuani, Tașca.
Captarea apei brute se realizează din surse subterane și surse de suprafață:
• Sursele de adâncime sunt date de apa brută care este captată din stratul freatic prin staţii de captare cu puţurile aferente
• Sursa de suprafaţă este reprezentată de captarea Bâtca, respectiv apa brută din Lacul Bâtca Doamnei
Prin sistemul zonal Alexandru cel Bun-Zăneşti se asigură alimentarea cu apă potabilă a Municipiului Piatra Neamţ şi a localităţilor învecinate.
Din captarea Vaduri, alimentarea cu apă potabilă pentru Municipiul Piatra Neamt și zonele limitrofe, se realizează din două fronturi, respectiv frontul 1 cu 33 de puțuri din care 2 (două) nefuncționale (din cauza lipsei apei) și frontul 2 cu 24 de puțuri din care 7 (șapte) nefuncționale, tot din cauza lipsei de apă brută. Deci un total de 48 puturi functionale.
Însă, numărul de puțuri nefuncționale poate crește, cauza fiind dată și de avarii pe rețeaua publică de energie electrică, deoarece la momentul reluării furnizării acesteia, pot apărea șocuri electrice și riscul de ardere a unora dintre pompe.
În momentul apariției unor avarii majore pe conductele magistrale ce alimentează Municipiul Piatra Neamț și zonele limitrofe, până la luarea deciziei de a se realiza intervenția este necesar a se analiza situația și complexitatea lucrărilor astfel încât finalizarea acestora să fie cu un deranj cât mai mic pentru consumatori.
Remedierea avariilor necesită în primul rând obținerea avizelor de săpătura de la autoritățile publice locale de pe teritoriul unde este localizată avaria sau de la administratorul drumului.
Ca urmare, până la efectuarea săpăturii pentru repararea conductei avariate sunt necesare o serie de manevre ce trebuie efectuate de catre salariații companiei:
– se opresc treptat pompele din puțurile Captării Vaduri;
– se goleste apa din cei 14.000 m de conducte magistrale de la Vaduri până în Piatra Neamț;
– se efectuează manevre pentru sistarea alimentărilor tuturor stațiilor de pompare și stațiilor hidrofor de pe tot teritoriul afectat;
– se sistează alimentarea tuturor rezervoarelor de înmagazinare a apei;
– se opresc toate vanele de pe întreg teritoriul afectat;
– se asigură perimetrul de intervenție cu luarea măsurilor necesare de protecție și securitate a muncii și de semnalizare corespunzătoare pentru participanții la trafic.
Prin sistemul informatic SCADA sunt monitorizate toate etapele premergătoare și ulterioare efectuării săpăturilor.
După efectuarea acestor manevre ce durează în medie 5 ore, se poate interveni pentru remedierea avariei.
În momentul finalizării lucrărilor de remediere a avariilor, se repornește întregul sistem de alimentare cu apă al Municipiului Piatra Neamț și a zonelor limitrofe, astfel:
– se pornesc gradual toate pompele din puțurile Captării Vaduri;
– se realizează manevrele de aerisire și dezaerisire, respectiv eliminarea aerului din instalațiile de alimentare a apei;
– se pornesc pompele din cadrul stațiilor de pompare și se pornesc stațiile hidrofor. Precizăm faptul că aceste stații de pompare și stații hidrofor sunt localizate pe întreg teritoriul zonei afectate (în Municipiul Piatra Neamț, Alexandru cel Bun, Gârcina, Dochia), iar acest fapt necesită alocarea de resurse importante;
– urmează umplerea cu apă a conductelor magistrale și rețelelor de distribuție, respectiv 65.000 m de rețea;
– se realimentează rezervoarele de înmagazinare a apei ce au un volum total de 21.300 mc apa ;
– apoi, urmează furnizarea efectivă a serviciului către utilizatori, prin reechilibrarea sistemului de alimentare cu apă potabilă, astfel încât aceasta să ajungă la utilizatorul cel mai îndepărtat de pe traseul afectat sau la consumatorul de la ultimul etaj al unui imobil situat în zona cea mai înaltă afectată.
Reluarea furnizării serviciului se realizează gradual luând toate măsurile în vederea evitării apariției “loviturilor de berbec” în conducte, fapt ce ar cauza apariția unor noi avarii în zonele unde conductele au un grad mai mare de uzură, totul fiind coordonat din sistemul SCADA.
Având în vedere lungimile considerabile de rețea, starea acestora și manevrele ce trebuie efectuate, reluarea furnizării serviciului în parametrii optimi de presiune și debit într o astfel de intervenție durează aproximativ 72 ore, timp necesar echilibrării hidraulice a rețelei.
Asigurăm consumatorii că, de fiecare dată, echipele Apa Serv depun toate eforturile necesare pentru ca reluarea furnizării serviciului să se realizeze în cel mai scurt timp posibil și consumatorii să nu fie afectați pe o perioadă îndelungată.
Compania Județeană APA SERV SA