Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa, doi dintre cei mai iubiți părinți duhovnici ai Mănăstirii Sihăstria, vieţuitori statornici ai acesteia, vor fi canonizați joi, 7 august, în cadrul Sărbătorilor Sfinților Nemțeni, care încep pe 5 august cu prăznuirea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț. Cu ocazia Anului Centenar al Patriarhiei Române și al comemorării duhovnicilor și mărturisitorilor români din secolul XX, 16 sfinți români au fost canonizați anul trecut, inclusiv Cuvioșii Paisie și Cleopa, iar proclamarea generală a canonizării acestora a avut loc în 4 februarie, la Catedrala Patriarhală.

Pe 28 aprilie 2025, la Sihăstria, a avut loc deshumarea osemintelor celor doi cuvioși. Moaștele au fost curățate și așezate cu evlavie în sicrie noi. Evenimentul a avut loc în prezența Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul (atât Părintele Cleopa, cât și Paisie fiind născuți în județul Botoșani), care a spus: “S-a umplut întreg cimitirul de bună mireasmă”.

Mănăstirea Sihăstria, lăcaş de închinăciune din judeţul Neamţ, atestat documentar încă din 1655, una din cele mai mari şi mai cunoscute mănăstiri în ţară şi peste hotare, se pregăteşte intens pentru proclamarea locală a canonizării Sfinţilor Cuvioşi Paisie şi Cleopa. Evenimentul, unic în istoria Mănăstirii Sihăstria, are loc chiar în ziua hramului de vară, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla.

Proclamarea canonizării noilor sfinți are loc în contextul evenimentelor prin care Biserica Ortodoxă Română va aniversa un secol de la recunoașterea statutului de Patriarhie.

Părintele Paisie Olaru – speranța obștii prin rugăciune și smerenie

Părintele Paisie Olaru s-a născut la 20 iunie 1897 în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani, fiind ultimul dintre cei cinci copii ai familiei Ioan și Ecaterina Olaru și singurul care a îmbrăcat haina smereniei monahale. A primit numele de botez Petru, iar, în 1921, a intrat în viața monahală la Schitul Cozancea (comuna Sulița, județul Botoșani) unde și-a luat numele monahal de Paisie, nume sub care a rămas în conștiința publică.

În 1943 a fost hirotonit diacon, iar în 1947, preot. Pentru puțin timp a fost egumen la schitul de metanie, însă, în același an, s-a retras la Mănăstirea Sihăstria, unde a devenit duhovnic al întregii obști, până la sfârșitul vieții sale. Între 1972-1985 a trăit ca sihastru la Schitul Sihla, iar în ultimii cinci ani de viață s-a întors, bolnav, în chilia sa de la Sihăstria. A trecut la cele veșnice în noaptea de 18 octombrie 1990.

“Dorul de viața pustnicească pe care-l avea din tinerețe s-a aprins mai tare în urma vizitei pe care a făcut-o în mănăstirile din Munții Neamțului, între care și Sihla, în împrejurimile căreia a întâlnit mulți pustnici. Cuprins de acest dor, prin 1930 a venit la Sihăstria, cerând să fie primit în obștea mănăstirii sau să se retragă la Schitul Sihla. Neavând însă binecuvântarea egumenului său de la Cozancea, starețul Sihăstriei, Protosinghelul Ioanichie Moroi, nu îl primește.

În 1943 Părintele Paisie a fost hirotonit diacon, iar în 1947 preot și duhovnic de către episcopul Valerie Moglan. Deși proaspăt hirotonit, Părintele Paisie a primit o chilie aproape de biserică și a fost rânduit de la bun început la spovedania călugărilor și a credincioșilor care cercetau mănăstirea.

În toamna anului 1949, treizeci de călugări din obștea Sihăstriei, în frunte cu starețul lor, Părintele Cleopa, sunt trimiși la Mănăstirea Slatina cu misiunea de a reorganiza și revigora mănăstirea. Ca duhovnic, Părintele Paisie îl urmează pe Părintele Cleopa la Mănăstirea Slatina, întărind foarte mult obștea și povățuind credincioșii care începuseră să vină în număr mare.

În primăvara anului 1953, Părintele Paisie Olaru se întoarce la Sihăstria. Persecuția împotriva monahismului din anii 1959-1964 lasă Mănăstirea Sihăstria fără stareț, pe atunci Protosinghelul Ioil Gheorghiu, fără Părintele Cleopa, care se retrage pentru a treia oară în munți, și fără mulți călugări îmbunătățiți. Slujbele bisericești se desfășurau cu anevoie, din lipsă de slujitori, și toata greutatea apăsa acum pe umerii bătrânului duhovnic Paisie, care spovedea ziua și noaptea călugări și mireni, mângâia, îmbărbăta, dădea speranță tuturor, rugându-se lui Dumnezeu cu credință.

După 1964 situația mănăstirii s-a îmbunătațit foarte mult, Părintele Cleopa, întors din munți, s-a alăturat Părintelui Paisie și liniștea duhovnicească s-a pogorât din nou asupra Sihăstriei”, se arată într-un articol dedicat vieții sale de pe site-ul Mănăstirii Sihăstria.

Între 1972-1985 Părintele Paisie a fost rânduit să întărească viața duhovnicească la Schitul Sihla, în locurile unde a sihăstrit Cuvioasa Teodora și alte sute și mii de sihaștri. Toți ucenicii săi de atunci vorbesc despre rugăciunea sa neîncetată, privegherea necontenită, postul și înfrânarea, dragostea, smerenia și blândețea sa desăvârșită.

Pentru toate acestea era căutat de mulțime de oameni – călugări, maici, oameni de diverse categorii, dar și clerici și ierarhi – veneau pentru rugăciuni, spovedanie, binecuvântări, atrași de darul său. “Cei care veneau o dată, nu se mai puteau dezlipi de bătrân și aduceau și pe alții, căci blândețea, smerenia și dragostea sa mișcau inimile tuturor, iar harul Duhului Sfânt, care se sălășluise într-însul, mângâia sufletele credincioșilor; de asemenea, nu de puține ori, cei bolnavi se întorceau sănătoși”, precizează sursa citată.

Părintele Paisie – despre viața de duhovnic, călugărie și păcate

“Duhovnicia este cea mai grea ascultare din viaţa de mănăstire. De duhovnic depinde mântuirea sau osânda fiecărui suflet care îi este încredinţat. De el depinde călugăria fraţilor de mănăstire. Cu dezlegarea lui se împărtăşesc şi călugării şi mirenii şi tot cu dezlegarea şi pe garanţia lui se hirotonesc candidaţii la preoţie. Mare răspundere are un duhovnic şi de aceea el se mântuieşte mult mai greu decât un călugăr sau un mirean.

Ca duhovnic al Mănăstirii Sihăstria am avut multe bucurii duhovniceşti, dar şi ispite şi uneori dezamăgiri. Am avut la spovedanie majoritatea părinţilor şi fraţilor din obşte. Cei mai mulţi şi mai râvnitori m-au ascultat, au ţinut cont de binecuvântare, s-au spovedit sincer şi şi-au predat sufletul în mâna stareţului şi a duhovnicului. Aceştia m-au bucurat cel mai mult. Iar eu i-am primit ca pe copiii mei sufleteşti, i-am mângâiat, i-am împăcat când erau în ispită şi i-am învăţat să iubească cel mai mult ascultarea, slujba bisericii, tăcerea, smerenia şi rugăciunea la chilii. Unii dintre fraţi însă veneau rar la spovedanie, iertau mai greu pe ceilalţi, cârteau în ascultare şi erau uneori nemulţumiţi. Cu aceştia aveam mai mult de lucru. Îmi trebuia mai multă răbdare şi meşteşug ca să-i câştig duhovniceşte. Uneori mă duceam eu pe la chiliile lor. Alteori le dădeam canon mai uşor, îi încurajam mai mult şi mă rugam pentru ei. Pe unii din ei i-am folosit, iar pe alţii măcar i-am menţinut să nu cadă mai rău şi să rămână în mănăstire. Cât am reuşit, pe câţi am dobândit sau pe câţi i-am pierdut, ştie numai singur Dumnezeu. Un lucru doar ştiu: că pentru toţi pe care i-am avut la mărturisire şi i-am povăţuit, voi da socoteală în faţa judecăţii lui Hristos”, mărturisea duhovnicul Paisie Olaru.

Despre patimi și ispite în viața călugărească, Sfîntul Cuvios Paisie spunea: “Toate patimile călugărilor şi ispitele se nasc din două păcate: din neascultare şi din lenevirea la rugăciune. Când cădem din sfânta ascultare şi fugim de biserică, de rugăciune, de metanii şi de post, cădem uşor în toate ispitele şi patimile omorâtoare de suflet şi ne pierdem mântuirea. Neascultarea şi lenevirea la rugăciune, ca şi toate celelalte patimi, se vindecă prin mărturisire curată la duhovnic, prin canon şi prin plantarea faptelor bune în locul păcatelor care ne stăpânesc. De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare şi smerenia, care spală păcatele şi biruiesc pe diavoli”.

Întrebat despre păcatele fundamentale, de către creștini veniți la dânsul, duhovnicul le-a spus: “După cum se ştie, două sunt cele mai grele patimi care stăpânesc astăzi în rândul mirenilor: beţia şi desfrânarea. Acestea strică multe familii şi ucid nenumărate suflete omeneşti. Însă dacă ei se căiesc de aceste păcate, dacă le mărturisesc la preot şi le părăsesc, se vindecă prin canon”. Apoi a adăugat: „Peştele de la cap se strică!, spun bătrânii, că cea mai mare vină o poartă păstorii de suflete. Dacă am fi noi mai buni, s-ar schimba şi creştinii!”

Părintele Cleopa – “Mânca-v-ar raiul!”

Unul dintre cei mai iubiți mărturisitori și duhovnici ai Bisericii Române, părintele Cleopa s-a născut la 10 aprilie 1912, în comuna Sulița, județul Botoșani, într-o familie cu zece copii, din care patru au îmbrăcat haina monahală și s-a ridicat la cer în 2 decembrie 1998. A fost arhimandrit și stareț la Mănăstirea Sihăstria, renumit trăitor al credinței ortodoxe, scriitor și filosof.

Despre istoria creștinării poporului român, legătura durabilă dintre vechii conducători ai țării și biserică, despre perisabilitatea vieții fiecăruia, Părintele Cleopa spunea: “Suntem creștini de la anul 100-103. Primii creștini, coloniști romani care au venit la Tapae, pe timpul lui Decebal, la Sarmisegetusa, când o găsit opaițul lui Zenovius, scria pe el anul 105 și Răstignirea Domnului pe dânsu. Și ne-am născut creștini din trei popoare păgâne: dacii, romani și geții.

Dar, iată, cât o prins rădăcina credinței lui Iisus Hristos în poporul nostru. Și Sfântul Apostol Andrei predică în Dobrogea, în Scythia Minor. El face prima episcopie de Constanța, de atunci. (…) Ștefan cel Mare, după ce face atâtea mănăstiri, își face mormântul la Putna pentru cele două soții care au murit și el și copiii toți. Vasile Lupu face catedrala cea mare în Iași, să-l întreacă el pe Ștefan cu frumusețea ei, și își face mormântul pentru toți acolo. Movileștii fac Mănăstirea Sucevița, pictat tot Sinaxarul, cum ai văzut-o, pe dinafară și pe dinăuntru. Amândoi au mormintele în biserică. Vezi câte legături erau între conducătorii țării și biserică? Toți erau convinși că viața asta e umbră și vis! Pot să fiu azi rege, împărat, mâine am plecat în groapă. (…)

Când îi conduci pe alții, să nu uiți ce spune Sfântul Grigore: Taci tu, să vorbească cu faptele tale! Așa… să vorbească cu faptele. (…)

Mânca-v-ar raiul să vă mănânce!” (Părintele Cleopa – fragmente din interviuri din 1993).

“Cuvintele Sfinţilor Părinţi se întipăreau în mintea mea, precum ai scrie cu degetul pe ceară”

Primind numele de botez Constantin, viitorul Părinte Cleopa, se spune că a fost foarte bolnav în primele două luni de la nașterea sa, astfel încât, la sfatul duhovnicului său, mama sa l-a dăruit Maicii Domnului. După ce a fost dăruit Maicii Domnului, pruncul Constantin s-a făcut sănătos și nu a mai fost atât de bolnav toata viața sa.

“Dorind o viață duhovnicească mai aleasă, cei trei fericiți tineri s-au sfătuit să îmbrățișeze viața călugărească. Primul care a plecat la mănăstire a fost fratele Gheorghe, mai întâi la Cozancea, apoi la Sihăstria, unde a devenit monahul Gherasim. Apoi i-au urmat și ceilalți doi, Vasile și Constantin, în 1929. Pentru a fi închinoviat la Sihăstria, Părintele Cleopa Ilie a trebuit să aștepte trei zile la poarta mănăstirii, această ispitire canonică fiind rânduită de starețul Ioanichie Moroi. Prima ascultare încredințată la mănăstire fratelui Constantin a fost păstorirea oilor. Acolo, în seninul nopților și în sânul curat al naturii, a învățat el tainele Sfintei Scripturi, a deprins cuvintele Sfinților Părinți și a practicat o curată viață călugărească. În iulie 1937, rasoforul Constantin, luat sub mantie de bătrânul și blândul schimonah Proclu Popa, a devenit monahul Cleopa, fiind călugărit de egumenul Sihăstriei, Protosinghelul Ioanichie Moroi.
Bătrânul egumen, în vârstă de 82 de ani, era foarte bolnav. Nu mai putea sluji Sfânta Liturghie și cu greu spovedea și dădea sfaturi. În aceste condiții, Părintele Cleopa este rugat să accepte funcția de locțiitor de stareț. Temându-se de o asemenea răspundere, Părintele Cleopa a cerut o lună de răgaz, să se roage și să se mai gândească. Astfel, trecând o lună de rugăciune și așteptare, având și binecuvântarea Părintelui Paisie, Părintele Cleopa Ilie a luat conducerea administrativă a obștii.

Noul egumen era foarte prețuit, atât de obștea schitului, cât și de credincioșii refugiați aici, întrucât era foarte evlavios, postea mult, era blând, îi îmbărbăta pe toți, și îndeosebi avea darul cuvântului, prin care călăuzea și hrănea duhovnicește pe fiecare”, se arată într-un articol dedicat vieții părintelui Cleopa, de pe site-ul Mănăstirii Sihăstria.

„Aşa de dragi îmi erau cuvintele Sfinţilor Părinţi, încât tot ce citeam se întipărea în mintea mea, precum ai scrie cu degetul pe ceară”, obișnuia să spună.

Pătimaș autodidact, la îndemnul unor ierarhi și teologi a scris mai multe cărți: Predici pentru monahi (Urcus spre Înviere), Spovedania arhiereilor, Spovedania călugărilor, Spovedania preoților de mir, Despre credința ortodoxă, Predici la praznice împărătești și la sfinți de peste an, Predici la duminicile de peste an, Valoarea sufletului, Despre vise și vedenii, Minunile lui Dumnezeu din zidiri, Acatistier, Versuri către Maica Domnului, dar și broșuri și convorbiri duhovnicești de folos sufletesc și de apărare a reptei credințe. Învățăturile sale, adunate în 16 volume sub titlul „Ne vorbește părintele Cleopa”, continuă să inspire și să îndrume credincioșii. Mormântul său, aflat în incinta mânăstirii, atrage anual mii de pelerini, doritori să se închine și să găsească liniște sufletească.

IPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord – mărturie

Unul dintre invitații de seamă ai evenimentului de proclamare locală pentru canonizare este IPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, care a lăsat o frumoasă mărturie despre cei doi cuvioși părinți.

“În 7 august se proclamă oficial canonizarea Sfinților Cuvioși, Părinți Cleopa și Paisie de la Mănăstirea Sihăstria, unii dintre cei mai mari duhovnici pe care i-a avut biserica noastră în secolul XX. I-am cunoscut foarte bine, i-am urmărit, i-am urmat, ani de-a rândul, zeci de ani de-a rândul și m-am folosit foarte mult de acești doi părinți.

Părintele Paisie, de-o blândețe, de-o bunătate, de-o smerenie rar întâlnită, care purta un patrafir pe umerii lui ziua și noaptea. Prin ea, ziua și noaptea, mulțimea de oameni pe care i-a spovetit și pentru ca să le citească rugăciuni de dezlegare și de iertare. N-a predicat niciodată, pentru că simțea că nu are darul cuvântului public, ci sfătuia, sfătuia personal. Cuvintele noastre de multe ori ajung la inima omului, dar se și uită foarte repede.

În schimb, Părintele Cleopa era omul cuvântului. Un om smerit, un om foarte învățat, nu pentru că a făcut teologie sau alte studii teologice, nici pe departe. A avut clasele primare, s-au născut amândoi în județul Botoșani și s-au dus de foarte tineri la mănăstire, la Cozancea, și apoi la mănăstire, la Sihăstria.

Părintele Cleopa a trăit în timpul comuniștilor aproape 10 ani în pustie și ne povestea de multe ori din experiențele pustiei și de pusnicii pe care i-a cunoscut prin munții Sihăstriei, dar avea darul cuvântului. A citit foarte mult, toți sființii părinți din Biblioteca Mănăstirii Neamț, a citit mai puțin în Sfânta Scriptură, că psaltirea o știa pe deasupra. Și citate din Sfânta Scriptură și din Sfinții părinți, cum rar se mai aud. Cel puțin eu n-am cunoscut un om cu o memorie fenomenală, cum a fost părintele Cleopa”, spune IPS Serafim într-o frumoasă mărturie despre cei doi cuvioși părinți.

Moștenirea lăsată de părintele Cleopa

„Părintele Cleopa este un înnoitor al monahismului românesc, după modelul Sfântului Paisie de la Neamț, deoarece prin harisma lui, prin capacitatea lui de a aduna ucenici, de a fi mare predicator și de mare trăitor în duhul lui Dumnezeu, a adunat în jurul lui mulți ucenici, mulți călugări care ai târziu au întemeiat alte mănăstiri și au avut la rându-le obști monahale în toată țara, ba chiar și în Sfântul Munte, pentru că majoritatea părinților din Sfântul Munte prin anii ‘70 au plecat din Sihăstria, care toți au fost ucenicii părintelui Cleopa.

El a fost un mărturisitor, în sensul că a pătimit pentru credința creștină. Nu a făcut pușcărie, dar a stat ascuns în munți de frica regimului ateu, a Securității din vremea aceea. Fie în zona Vadul Negrilesei, fie în zona mănăstirii Slatina, unde el a fost stareț pe o vreme, dar legat de Valea Bistriței aș vrea să spun că părintele Cleopa în trei rânduri a stat ascuns în satul Petru Vodă la două case. La casa unui credincios în vârstă numit Pavel Marin și a fiului său, Gheorghe Marin. Sunt ultimele case pe partea dreaptă și stângă cum se merge dinspre Poiana Largului spre Târgu Neamț. Și în casa lui Pavel Marin au făcut un perete dublu la una din camere și acolo stătea toată ziua rugându-se, iar noaptea ieșea și se plimba pe lângă casă, prin curtea casei, pe dealurile respective pentru a nu fi văzut de nimeni și a nu fi deconspirat. Iar în casa lui Gheorghe Marin, care de fapt este fiul lui Pavel Marin, în grajd au făcut un perete dublu și tot la fel stătea, ziua rugându-se și noaptea ieșind pentru a se mișca, pentru a lua aer curat, pentru a se bucura de natura înconjurătoare pentru că el a fost un om care mereu a stat în natură. Spun urmașii lui Gheorghe Marin că odată a venit miliția, cum era pe vremea aceea, pentru o altă problemă în curtea lor. Și proprietarul casei a crezut că a fost deconspirat și că miliția vine pentru a-l ridica pe părintele Cleopa. Nu a venit pentru asta, dar lucrarea lui Dumnezeu a făcut ca în fața grajdului unde părintele Cleopa își avea ascunzătoarea era un coșer, o îngrăditură pentru oi, și era un câine mare legat acolo iar milițianul, deși căuta ceva ce s-ar fi furat de la drumurile publice, de la drumul care trece peste Petru Vodă – pentru că respectivul proprietar era și muncitor la drumurile publice sau drumar, cum se mai spune în zilele noastre – văzând câinele, nu s-a dus să caute la grajd lucrul pe care-l bănuiau că s-a furat și astfel părintele Cleopa a rămas mai departe acolo.

După 1964, după decretul de amnistie a deținuților politici, și el s-a întors la mănăstirea Sihăstria și a avut rolul lui extraordinar de mare pentru credincioșii care veneau la mănăstire, pentru că mănăstirea Sihăstria era foarte cunoscută și prin marii duhovnici. De aceea, anul acesta Sfântul Sinod pomenește în mod deosebit pe marii duhovnici și mărturisitori ai veacului al XX-lea. Ei au avut un rol extraordinar ca în timpul unui regim ateu, foarte agresiv împotriva lui Hristos și împotriva credinței, acești duhovnici și mărturisitori să tragă poporul după ei și să rămână toți în credința creștină ortodoxă pentru că aceasta este firească nouă, românilor.

Canonizarea locală a Sfinților Paisie și Cleopa încununează o moștenire vie, păstrată în rugăciune și amintire de mii de credincioși. Prin această proclamare locală a canonizării, chipurile lor și cuvântul lor duhovnicesc devin parte din conștiința liturgică a Bisericii. Sfântul Paisie și Sfântul Cleopa rămân prezenți acolo unde au trăit și au povățuit, în rugăciunile celor care îi cinstesc și le urmează cuvântul” – Părintele profesor Vasile Păvăleanu.

Angela CROITORU

Surse: doxologia.ro, sihastria.mmb.ro.

Alexandru ANDRIEȘ