
Din minuta instanței publicată pe portalul instanțelor de judecată rezultă că primarul este cercetat pentru mai multe infracțiuni, între care efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine un folos necuvenit, delapidare, precum și alte trei fapte de abuz în serviciu.
La finalul lunii iunie comuna Grumăzești a fost răscolită de forțele de ordine și la primele ore ale dimineții au avut loc 11 percheziții domiciliare, fiind vizat atât sediul primăriei cât și locuința primarului Matasă. La acel moment anchetatorii nu au dat detalii, un comunicat pe această temă fiind emis abia a doua zi, pe 25 iunie. S-a anunțat că descinderile au vizat locuințe ale unor persoane fizice și cinci sedii ale unor persoane juridice, acțiunea având loc într-o cauză care avea ca obiect infracțiuni de serviciu și infracțiuni asimilate faptelor de corupție.
„Funcționari publici care aveau obligația supravegherii prestării serviciului de muncă neremunerată în folosul comunității au întocmit în fals acte juridice din care ar rezulta că persoanele condamnate au efectuat muncă în folosul comunității, înscrisuri care erau folosite, ulterior, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț, în conformitate cu Legea 253/2013 privind executarea pedepselor și a sancțiunilor penale, fără ca persoanele sancționate penal să fi prestat munca neremunerată în folosul comunității”, se arăta în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț (amănunte aici și aici).
(G. S.)





