Cei mai în vârstă am învățat la școală că ”istoria este știința ce studiază evoluţia societăţii omeneşti din cele mai vechi timpuri până în prezent.” Acum, aproape o sută de ani au dispărut din viața românilor. Perioada guvernată de comuniști este trecută sub tăcere de către comuniștii ce-au continuat să ne conducă și să ne sucească mințile.
Cei ce-au prins zilele dinainte de acel decembrie au, oarecum, o imagine a ceea ce a fost și a ceea ce a urmat. Nu plâng după acele zile trecute, dar nici nu sunt fericit în prezent. Erau multe restricții, dar era o siguranță a zilei de mâine și, de la ”negru”, aveam cămara îndestulată. Acum, când magazinele sunt pline, pot transforma cămara în ring de dans. Cu ce? Primisem promisiunea unei majorări a pensiei cu 12,5%, în două tranșe. Mi s-au luat 10% într-o tranșă. Doar de la noi ”protestanții” s-a considerat să fie tăiate niște drepturi legitime. Pentru că pentru cei din ”Oastea Domnului” nu sunt legi.
Eu iau 5.000 de lei la 45 de ani vechime, alții iau cel puțin 5.000 de euro la jumătate din activitate. Avem totuși ceva în comun, ceva ce mă face să nu le port pică și să nu-i invidiez. Trecerea în neființă a celui ce a reprezentat perioadele dinainte și după 1989 mi-a demonstrat că istoria poate fi scrisă sau rescrisă de cei ce se află la putere, dar oamenii nu iartă. Poate Dumnezeu. Aceleași patru scânduri, chiar dacă alții beneficiază de unele mai de calitate. Din cei optzeci și ceva la sută din alegători au trecut prin fața catafalcului mai puțin de o mie. La noi au murit în vreo lună de zile trei oameni și la fiecare strada a fost ocupată pe o rază de cel puțin un kilometru.
Nu sunt absurd să nu înțeleg că trecem prim momente dificile, dar nu e vina noastră, a ”truditorilor” că s-a ajuns aici. Dacă cel ce conduce atelajul nu e specialist ajunge cu oiștea în gard. În politică intră oricine, pentru că are șansa să-și ia definitivatul și să ocupe un post călduț și bine retribuit. De condus, nu se pune problema pentru că are mătușa, șoferul sau prietena pe post de consilier. Nu le ajung patru ani, pentru că unii învață greu cum e cu ”cârmuielile” unui stat, iar alții nu și-au făcut plinul. Mă liniștesc zicerile sfintelor scripturi, care spun că acolo ”cum săracul, cum bogatul”. Sper să nu aibă parte în cer ca și pe pământ.
Nu luați acest articol ca pe unul politic împotriva guvernării. Eu îmi plâng nevoile și necazul. Mă ”laud” cu cei zece ani ce îi mai am de trăit conform studiilor și cu ”viața fericită și lipsită de griji” pe care mi-o oferă pensia, după patruzeci și cinci de ani de ”stat” în fața unei catedre.
După ultimele ”ajustări” iau 4.500 lei. Am fost nevoit să mă mut într-o altă locuință ce necesita adăugiri și modificări, ceea ce m-a determinat să fac niște împrumuturi pentru care, cu tot cu utilități, plătesc aproape 3.500 lei. Nu pun oameni la muncă, pentru că o fac eu, am o mică seră, ceva răsaduri în câmp, dar 200 de euro pe lună e puțin.
M-am obișnuit. Mult ai, mult cheltui, puțini ai… nu ai de unde cheltui. Cu o săptămână înainte de pensie, dacă găsesc niște bani pe drum nu-i iau pentru că nu mai știu cum arată banii.
Nu mă plâng, repet. M-am obișnuit. Și mă consolez cu ideea că sunt mulți în situația mea. Mulțumesc lui Dumnezeu că mai pot mișca, pentru că altfel, cu tot CAS-ul luat, mori cu zile într-un spital plin de microbi.
Nu condamn pe medici. Unii fac eforturi supraomenești pentru a salva vieți. De regulă, șefii puși acolo pe linie politică, fără competențe, trebuie să recupereze banii dați pentru post și să aibă și ceva profit. Dacă tot am început-o cu istoria, mă duc cu gândul la fanarioți.
În istoria Principatelor Române, la douăzeci-treizeci de ani, apărea câte un principe ce a fost trecut cu majuscule în istoria noastră. Au trecut treizeci, ne apropiem de patruzeci de ani și nu văd lideri decât pe lista condamnaților sau printre cei suspectați.
Am preferat să ies la pensie, deși mi-au plăcut copiii și am făcut tot ce a depins de mine să-i văd ”sus”, dar din cauza birocrației și a prostiei ce există în acest domeniu am făcut-o… Cei ce ați avut de a face cu sistemul vă amintiți de acele teste scrise pe ”colțul biroului” cu greșeli. S-au dat puncte pentru toți elevii, o nedreptate, dar cei ce au greșit au rămas în funcții. Cât la sută din PIB e pentru învățământ și cultură? Multă vreme ministrul culturii din România a fost de la UDMR. Pe cei mai puțin pregătiți îi duci cu zahăr și ulei. Să-l pună în candele! Am auzit, pe surse, că noul ministru vrea să mai taie ceva. Dacă-l dau afară, iese în stradă. Ne credeți fraieri. Nu suntem. Sunteți cu mult mai jos decât noi, cei ce ne bătătorim palmele pentru a vă face fericiți pe voi, ce nu vă gândiți la noi. Mergeți la biserici și mănăstiri din patru în patru ani. Nici eu nu merg des. Dar cred, am un crez. Cred că bunul Dumnezeu, într-o zi, o să mă facă fericit. Sper ca toată lumea, de la vlădică până la opincă, să fie mulțumiță!
Ilie ALEXANDRU
