Cel mai bun mod de a preveni gripa și complicațiile severe cauzate de virusul gripal este vaccinarea antigripală, transmite, ca în fiecare an, Direcția de Sănătate Publică Neamț. Imunizarea anuală este recomandată tuturor persoanelor începând cu vârsta de 6 luni, inclusiv adulților sănătoși. Persoanele cu vârsta peste 65 de ani prezintă un risc mai mare de complicații grave din cauza gripei, deoarece imunitatea scade odată cu înaintarea în vârstă. Ideal ar fi ca imunizarea prin vaccin antigripal să se facă în fiecare an, cu începere de la mijlocul toamnei. În funcție de tipul de virus care circulă anual, sezonul de gripă durează din octombrie până în luna mai. „Vaccinul antigripal ajută sistemul imunitar să producă anticorpi. Dacă vi s-a administrat vaccinul antigripal și intrați în contact cu virusul gripal, vaccinul vă poate feri de îmbolnăvire. Vaccinul începe să își facă efectul în două săptămâni”, anunță Direcția de Sănătate Publică Neamț.
Și în acest sezon, la fel ca în ultimii doi ani, campania de vaccinare antigripală se derulează prin cabinetele medicilor de familie. Vaccinul va fi procurat de către fiecare pacient asigurat de la farmacie, pe baza unei prescripții electronice emise de către medicul de familie. Ulterior pacientul revine la cabinetul medicului de familie unde îi va fi administrat vaccinul. În cazul în care vaccinul nu este administrat imediat după ce a fost preluat de la farmacie, acesta trebuie păstrat în frigider la o temperatură de 2-8 grade Celsius. Se recomandă respectarea acelorași condiții de temperatură și pe perioada transportului. Vaccinul va fi păstrat în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.
Beneficiază de prescrierea, eliberarea și decontarea în regim de compensare 100% din prețul de referință al vaccinului împotriva gripei următoarele categorii de persoane: copii cu vârsta ≥ 6 luni și < 19 ani; gravide; persoane cu vârsta ≥ 19 ani și < 65 de ani, aflate în una dintre următoarele situații: au fost diagnosticate cu boli cronice – cardiovasculare, respiratorii, renale, hepatice, neurologice, cu boli metabolice, oncologice, autoimune, cu malformații congenitale, obezitate, asplenie, infecție HIV/SIDA, imunosupresie congenitală; se află în pregătire în vederea efectuării unei splenectomii, urmează terapie imunosupresoare; au transplant de organe; persoane cu vârsta de peste 65 de ani; personal de specialitate medico-sanitar și auxiliar.
Persoanele asigurate cu vârsta ≥ 45 de ani și < 65 de ani, fără boli cronice beneficiază de prescrierea, eliberarea și decontarea în regim de compensare 50% din prețul de referință al vaccinului antigripal. Cei care nu sunt incluși în categoriile de compensare integrală sau la jumătate pot să se vaccineze după achiziția vaccinului cu plata integrală a acestuia.
(G. S.)

Mesagerul Bacău DSVSA Bacău a început controalele la cantinele din școli și la operatorii de catering, odată cu începerea noului an școlar
ZCH Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor
NewsEdge Creatorii serialului South Park schimbă titlul producției în South America în semn de ironie la adresa lui Donald Trump
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT



