Unul dintre cele mai controversate proiecte legislative din ultima perioadă a ajuns la votul final. Camera Deputaților, ca for decizional, a votat legea care prevede cum vor putea românii să-și retragă banii acumulați în timp în pensiile private. Conform noilor norme, sumele strânse în Pilonul 2 de pensii, obligatoriu și administrat privat, nu vor putea fi retrase într-o singură tranșă decât de o anumită categorie de persoane, bolnavii oncologici. „Bolnavul cu afecțiuni oncologice poate primi, la cerere, 100% din valoarea activului său personal la Pilonul II de pensii, într-o plată unică”, conform proiectului de lege. Restul populației va avea posibilitatea de a obține inițial 30% din suma acumulată în perioada activă a vieții, diferența urmând a fi retrasă, eșalonat, pe o perioadă de 8 ani.
Din totalul deputaților prezenți la vot, un număr de 178 au fost pentru votarea legii în această formă, 64 au fost împotrivă, s-au mai înregistrat 22 de abțineri, iar 31 nu au votat. Votul deputaților a fost exprimat după un raport comun favorabil de la comisiile de buget și muncă.
Deputatul Claudiu Năsui a propus ca toți cei care au contribuit la pensiile private să își poată retrage toții banii într-o singură tranșă, argumentând că proiectul schimbă „brutal” legea care le permitea până acum românilor să retragă toți banii odată, însă propunerea sa a fost respinsă. Pentru a deveni lege, proiectul în forma adoptată de Camera Deputaților merge spre promulgare la președintele Nicușor Dan.