După experimentul din anul școlar 2024- 2025, în care probele orale la examenul de Bacalaureat au avut loc mai devreme ca niciodată, în luna februarie (detalii recitiți aici), Ministerul Educației și Cercetării a decis să revină la calendarul clasic, aceste probe urmând a avea loc în luna iunie.
În 2025, probele scrise la BAC au început pe 10 iunie, cel mai devreme din istoria recentă, iar competențele au fost susținute în iarnă. A fost pentru prima dată când în România acest examen de final de liceu a fost dat atât devreme, motivarea oferită de ministrul Educației de la acea vreme, Ligia Deca, fiind că se dorea „a se ține cont de evoluția spre niveluri extreme ale temperaturilor din timpul verii, ce pot afecta randamentul candidaților”.
Calendarul simulării Bacalaureatului 2026
Simularea probelor scrise este programată în martie 2026:
- 23 martie – Limba și literatura română (E.a)
- 24 martie – Proba obligatorie a profilului (E.c)
- 25 martie – Proba la alegere a profilului și specializării (E.d)
- 26 martie – Limba și literatura maternă (E.b)
- 16 aprilie – Comunicarea rezultatelor
Reamintim că scopul acestei simulări este acela de a vedea care este stadiul de pregătire al viitorilor absolvenți de liceu și efectuarea de ore “remediale” sau de pregătire suplimentară pentru a crește șansele elevilor din clasele terminale de liceu și /sau din învățământul profesional și tehnic care doresc să participe la acest examen.
Calendarul Examenului de Bacalaureat 2026
Așadar, în anul școlar 2025 – 2026, înscrierea candidaților la prima sesiune de examen va avea loc între 2 și 4 iunie 2026, iar cursurile pentru elevii claselor a XII-a și a XIII-a se vor încheia pe 4 iunie 2026.
Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 7 iulie, contestațiile se vor depune în aceeași zi, iar rezultatele finale vor fi comunicate pe 13 iulie 2026.

Angela Croitoru
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA




