
Incendiul a avut loc pe 26 octombrie, în comuna Gârcina, unde familia se mutase de puțin timp, după ce își vânduse apartamentul din municipiu pentru a achiziționa o casă mai spațioasă. Flăcările au mistuit întreaga locuință, lăsându-i pe cei șapte membri fără bunuri și fără un acoperiș deasupra capului.
Întrucât în comuna Gârcina nu există locuințe de necesitate, autoritățile locale i-au îndrumat pe părinți să solicite sprijin de la Primăria Piatra-Neamț. La propunerea primarului Adrian Niță, Consiliul Local a adoptat în ședința de îndată din 10 noiembrie două proiecte: transformarea unei locuințe sociale în locuință de necesitate și repartizarea acesteia familiei afectate de incendiu.
Astfel, părinții și cei cinci copii vor avea în scurt timp un nou cămin — un apartament situat pe strada Mihai Viteazu, într-un imobil care a fost anterior locuință socială.
„Am considerat că este o situație urgentă care necesită implicarea imediată a administrației locale. Este datoria noastră să fim alături de acești oameni aflați în suferință și să le oferim condiții decente până își vor putea reconstrui viața”, a declarat primarul Adrian Niță.
Angela Croitoru





