Actualizare: „Fumul a fost observat în jurul orei 19:00, în zona vestiarelor, de către persoanele care se schimbau. Am încercat să identificăm sursa, era de la subsol, și simultan s-a anunțat la numărul unic de urgență 112. La subsolul clădirii se efectuează lucrări de înlocuire a conductelor de apă rece – apă caldă, lucrări la care s-a folosit flexul. Echipa a plecat undeva în jurul orei 14:30 – 15:00 și am primit asigurări că totul este în ordine, dar se pare că nu a fost așa. Nu a fost necesară evacuarea pacienților și ținem legătura cu domnul comandant Mitrea să vedem ce este de făcut, cu atât mai mult cu cât la subsol nu sunt prea multe guri de aerisire. Au fost aduse ventilatoare pentru evacuarea fumului, nu este flacără”, a declarat pentru Mesagerul de Neamț Maria Andrici, managerul Spitalului Municipal de Urgență Roman.
Știre inițială: Iese fum din subsolul Spitalului Municipal Roman, iar în aceste momente, echipaje ale Detașamentului de Pompieri Roman intervin pentru identificarea sursei și evacuarea fumului din zona subterană a clădirii.
Potrivit primelor informații, situația este sub control, iar evacuarea pacienților sau a personalului medical nu a fost necesară.
Vom reveni cu detalii imediat ce vor fi disponibile.
Denisa POPA





