În ultima perioadă, numeroase voci din PSD, partid care face parte din coaliția de guvernare, au criticat măsurile luate de Guvernul Bolojan. De câteva ori reacțiile au fost virulente, în același ton cu AUR. În același timp oamenii numiți de PSD în Curtea Constituțională blochează pe față proiectul de lege privind pensiile speciale, cu accent pe cele ale avocaților.
Pe acest fundal, se vorbește tot mai intens despre o posibilă ieșire de la guvernare a social-democraților.
Am cerut opinia președintelui PSD Daniel Harpa și a prim -vicepreședintelui PSD Neamț, Adrian Niță, pe acest subiect sensibil.
Dacă președintele Daniel Harpa preferă să nu facă publică o opinie proprie pe acest subiect, anterior unei decizii de la centru a PSD, dându-ne doar informații colaterale, prim -vicepreședintele Adrian Niță este tranșant.
(Audio Niță – Trebuia să ieșim de la guvernare!)
Hotărârea privind o posibilă ieșire de la guvernare urmează să fie luată într-o ședință a Consiliului Politic Național (CPN) al partidului, ce va fi convocată în perioada imediat următoare.
Redactor: Angela Croitoru
Montaj audio: Denisa Popa
Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
- Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA




