Cu bune și cu rele, 2025 s-a încheiat, iar administrațiile publice locale din Neamț au traversat o perioadă dificilă, marcată și de probleme judiciare la nivelul conducerii unor unități administrativ-teritoriale. Retrospectiv, pentru 3 primari din județ, anul trecut a fost unul extrem de complicat, aceștia fiind implicați în dosare penale aflate în diferite stadii procedurale.

Tot în 2025, primarul comunei Zănești, Ioan Filip, a fost arestat preventiv într-un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, fiind în prezent privat de libertate. De asemenea, primarul comunei Grumăzești, Constantin Matasă jr., este cercetat într-un dosar penal cu multiple acuzații, printre care și abuz în serviciu.
Manole Dănuț Fîrțală, la un pas de pierderea mandatului câștigat din arest
Primarul comunei Tarcău a intrat în 2025 cu un dosar penal deschis încă din anul precedent. În timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2024, procurorii au efectuat percheziții atât la locuința edilului, cât și la sediul Primăriei Tarcău. Manole Dănuț Fîrțală a fost pus sub acuzare pentru presupuse fapte de luare de mită și, în mai 2024, a fost arestat preventiv, alături de un consilier din cadrul primăriei.
Deși se afla în arest, edilul a rămas în cursa electorală pentru un al doilea mandat, buletinele de vot fiind deja tipărite. Ziua alegerilor, 9 iunie 2024, l-a găsit pe Manole Dănuț Fîrțală în arestul IPJ Neamț, însă alegătorii i-au acordat din nou votul de încredere, obținând un nou mandat de primar.

Pe 19 iunie 2025, Tribunalul Neamț a decis revocarea controlului judiciar, hotărâre rămasă definitivă la 25 iunie, după respingerea contestației procurorilor de către Curtea de Apel Bacău. În aceeași zi, mandatul de primar al lui Manole Dănuț Fîrțală a fost reluat de drept.
Ulterior, procurorii au finalizat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată a edilului pentru luare de mită. Dosarul se află pe rolul Tribunalului Neamț, în faza de cameră preliminară.
Descinderi la Primăria Zănești. Primarul Ioan Filip, arestat preventiv
În dimineața zilei de 11 noiembrie 2025, procurorii DNA au coordonat 12 percheziții domiciliare în Zănești, inclusiv la sediul primăriei, la locuința primarului și la mai multe societăți comerciale din zonă. La finalul acțiunii, primarul Ioan Filip, doi funcționari publici și un om de afaceri au fost reținuți pentru 24 de ore.
Primarul a fost ulterior arestat preventiv, ceilalți inculpați fiind plasați sub control judiciar. În dosar, procurorii anticorupție cercetează infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu, fiind pusă în mișcare acțiunea penală și față de două societăți comerciale.

„În aceeași perioadă, inculpatul Filip Ioan ar fi primit de la administratorul respectiv foloase necuvenite, constând în construirea unei case pe o suprafață de teren ce aparține familiei acestuia, situată pe raza comunei Zănești, construcție ce a presupus din partea executantului cheltuieli de aproximativ 40.000-50.000 de euro. Imobilul respectiv a fost ulterior scos la vânzare pentru o sumă de aproximativ 150.000 de euro” – comunicat DNA
Măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv, ultima dată pe 5 ianuarie 2026, decizia devenind definitivă prin respingerea contestației.
Percheziții la Grumăzești. Primarul, sub control judiciar
La finalul lunii iunie 2025, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț au efectuat 11 percheziții domiciliare în comuna Grumăzești, vizând sediul primăriei, locuința primarului Constantin Matasă jr. și alte persoane juridice.
Ancheta vizează infracțiuni precum efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, abuz în serviciu, delapidare și fals în înscrisuri. Potrivit procurorilor, funcționari publici ar fi întocmit documente false privind efectuarea muncii neremunerate în folosul comunității de către persoane condamnate penal.

Primarul nu a fost reținut, însă a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, măsură contestată ulterior în instanță. Conform portalului instanțelor de judecată, la începutul lunii decembrie 2025 acțiunea a fost constatată ca rămasă fără obiect, ceea ce indică faptul că măsura preventivă încetase sau fusese revocată.
Gabi SOFRONIA



