Joi, 22 ianuarie 2026 (astăzi) era termen pentru unitățile de învățământ pentru a finaliza încadrările și planurile cadru de școlarizare pentru anul școlar viitor (2026 – 2027), cu aprobarea consiliilor de administrație (CA-urilor). Apoi, acestea vor fi transmise către Inspectoratul Școlar al Județului (ISJ) Neamț, care le va verifica pentru legalitate, va prelucra datele, iar săptămâna viitoare, pe 30 ianuarie, ar trebui să fie gata documentul sinteză al Inspectoratului pentru a fi trimis la minister.
Cele două date, 22 și 30 ianuarie 2026, au fost stabilite de Ministerul Educației, care, în acest moment, este condus de secretari de stat, premierul Ilie Bolojan asumându-și, formal, acest portofoliu până la o nouă numire de ministru interimar.
“În județul Neamț dispar aproximativ 20, poate chiar 21 de clase a IX-a. Sunt două motive principale, două cauze. O dată, scăderea numărului de copii în județul Neamț, după numărul de elevi din clasele a VIII-a e clar că vor veni mai puțini la liceu. Iar cauza aceasta e coroborată cu creșterea numărului de elevi în clasă la învățământul profesional și tehnic, de la (se deschide într-o filă nouă)24 la 28 de elevi”, ne-a declarat inspectorul general școlar, Ionuț Liviu Ciocoiu, imediat după ce a revenit din vacanța de sărbători, pe 5 ianuarie.
Unele licee și școli profesionale pierd una – două clase a IX-a
Ce înseamnă în practică? În acele planuri de școlarizare care au fost aprobate astăzi în CA -urile unităților de învățământ, unele licee și școli din învățământul profesional și tehnic au cu una sau două clase a IX-a mai puțin.
“Aici vor fi provocări, pentru că vor dispărea, pe cale de consecință, ore. Plus că, din anul școlar pe care l-am început în septembrie, știți bine că norma didactică a crescut deja cu 20 de ore. Și este o mare provocare să reușim să păstrăm toate sau aproape toate catedrele colegilor noștri”, a conchis generalul I.L. Ciocoiu.
Sindicatul avertizează: se pierd cel puțin 66 de norme!
Calculele liderului Federației Sindicatului Liber Învățământ (FSLI), Ionuț Hociung relevă că, odată cu aceste clase, vor dispărea cel puțin 66 de norme didactice, ceea ce înseamnă că unii profesori au mari șanse să rămână fără o pâine în învățământ și vor trebui să se reinventeze, să se orienteze pe piața muncii.
“Situația este una alarmantă prin prisma faptului că au dispărut 22 de clase de a IX a și cu ele și normele didactice care acopereau aceste clase.
Putem face și un calcul. Dacă pentru funcționarea unei clase sunt necesare, în medie, 3 norme didactice, atunci pentru cele 22 de clase care dispar, faceți dumneavoastră calculul.
Nu mai punem la socoteală celebrele Planuri cadru pentru liceu, care prevăd diminuarea numărului de ore la disciplinele de cultură generală.
Abia acum se văd, în totalitate, efectele dezastruoase ale dispozițiilor Legii 141/2025 și a legislației subsecvente, adoptate fără a ține seama de protestele din anul 2025, de argumentele prezentate de sindicate sau de impactul negativ impactul asupra școlii românești”, ne-a declarat Ionuț Hociung, liderul FSLI Neamț.
Angela Croitoru

Parteneri
Mesagerul Bacău Pompierii de la ISU Bacău, vicecampioni naționali! Performanță istorică și șapte podiumuri cucerite
ZCH Cum citești corect detaliile unei polițe și eviți surprizele neplăcute
NewsEdge De ce lipsește Ucraina de la cea mai mare paradă militară din Polonia. Cum au evoluat tensiunile dintre Varșovia și Kiev
BusinessEdge Producția industrială a scăzut cu 3,5% în primul trimestru. Industria prelucrătoare a înregistrat cel mai mare declin


