Siguranța pacienților și a personalului medical a fost pusă vineri, 6 februarie, în prim-plan la Spitalul Județean Piatra Neamț, unde Secția de Psihiatrie a fost vizată de un control inopinat privind respectarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. Verificările au fost completate de un exercițiu practic de evacuare, menit să testeze reacția angajaților în cazul unei situații de urgență reale.
În timpul acțiunii, cadrele medicale au participat la simularea evacuării, exersând procedurile necesare pentru protejarea pacienților și limitarea riscurilor în caz de incendiu sau alt incident major. Scopul principal al exercițiului a fost creșterea gradului de pregătire și familiarizarea personalului cu pașii care trebuie urmați într-un scenariu critic.
Totodată, un echipaj de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț, dotat cu o autospecială de stingere, a efectuat activități de recunoaștere la nivelul obiectivului. Pompierii au verificat căile de acces în incinta spitalului și în interiorul secției, analizând condițiile de intervenție în eventualitatea producerii unei urgențe.
Astfel de acțiuni fac parte din pregătirea constantă a personalului operativ și au rolul de a asigura o reacție rapidă și eficientă în situații de urgență, informează ISU Neamț.
Denisa POPA
Foto: ISU Neamț

Parteneri
Mesagerul Bacău Ministrul Cseke Attila calmează alarma din administrația locală: consilierii nu trebuie să renunțe automat la mandat sau la job
ZCH Început victorios pentru România la Campionatele Mondiale de Canotaj
NewsEdge PSD îi cere demisia Cristinei Trăilă după ce a devenit suspectă la DNA. Ea este secretar general adjunct al Guvernului
BusinessEdge Visual Fan dezvoltă o platformă proprie pentru gestionarea sistemelor de stocare. Allview Certus este deja utilizată în proiecte BESS


