Instituția care coordonează activitatea și împarte finanțele la nivel de județ, Consiliul Județean (CJ) Neamț, are un președinte ales, Daniel Harpa, un vicepreședinte din partea PNL – Mihaela Isciuc – și încă unul „cu numire în plic”, Ion Asaftei, răsplătit pentru eforturile de întărire a cooperării româno-moldoveneano-găgăuze.
În spatele lor – nu vorbim aici despre consilierii județeni, care par să existe doar pe statele de plată – funcționează o falangă de funcționari care, în timp, au trecut prin mai multe conduceri și și-au consolidat puterea și influența în instituție. Nu sunt mulți, îți ajung degetele de la o mână, dar unii se remarcă și prin faptul că lucrează, cumva, „în familie”.

Daniela Soroceanu – secretarul general al județului și al comisiilor reunite
Secretarul general al județului, Daniela Soroceanu, este omul cu cea mai mare greutate în CJ. A intrat în atenția publicului în urmă cu mai bine de 20 de ani, în 2005, când a devenit președinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamț, promovată din funcția de șef Serviciu Juridic și Contencios în aceeași instituție, pe linie de partid (la vremea aceea, PNL).
A rămas în istoria instituției printr-un concediu medical îndelungat, plătit, luat în momentul în care știa că va fi schimbată – episod care, la un moment dat, a ajuns și în atenția unor organe de anchetă într-un dosar in rem. Asta nu a împiedicat-o – dimpotrivă – să ajungă prefect, unde a executat rece și precis ordinele venite de la Ionel Arsene (PSD), pe lângă activitatea de necontestat ca prefect.
Să ne amintim doar cum l-a „executat” pe Laurențiu Dulamă (pe atunci vicepreședinte, dat jos de Arsene) din funcția de consilier județean. Ordinul de prefect emis de Soroceanu, la 25 aprilie 2018, a fost contestat de cel vizat, iar Dulamă a câștigat în instanță repunerea sa în drepturi. Noul prefect, George Lazăr, anunța și o sesizare depusă la DNA, dar, și de data aceasta, a fost doar o chestiune de PR. Dulamă a încasat o grămadă de bani și nimeni nu a plătit daunele. Sau de modul în care a colaborat cu primarul de Roznov, care îndrăznise să miște în frontul PSD-ului.

Au rămas de pomină câteva episoade, cum a fost „războiul rozelor”, când Emilia Arcan, în calitate de președinte interimar, i-a sigilat biroul.
Se califică la categoria „familii cu greutate” la județ, deoarece soțul, Cristian Soroceanu, este director la Complexul Muzeal Județean Neamț, funcție care îi permite să ocupe și o catedră întreagă în învățământ. Cu ce rezultate pentru ambele funcții se poate vedea, cel puțin, la nivelul salariilor încasate. Nu discutăm aici despre familia extinsă, pentru că nu este cazul, oricât de extinsă ar fi.
Doru și Angela Conache-Gavriliu
Mai discreți decât Daniela Soroceanu – chestiune de funcție și de expunere -, însă cu state mult mai vechi în instituție, sunt soții Doru și Angela Conache-Gavriliu. Inginerul Doru Conache este, parcă dintotdeauna, funcționar și apoi director în cadrul instituției.
Acum, sub președintele Daniel Harpa, este director general al Direcției Generale Investiții, Proiecte și Infrastructură Județeană – postură din care îi trec prin mână toate documentele ce țin de proiectele județului și de reparații/asfaltări ale șoselelor județene. Funcție pe care a ocupat-o și sub fostul președinte Ionel Arsene, cunoscut pentru sloganul „fapte, nu vorbe…”.
Soția, doamna Angela, este în prezent șef al Serviciului Asistență Socială.

Cum un CV al directorului de la Investiții nu există la vedere, refacerea parcursului profesional din crâmpeie de articole din presa vremii este destul de dificilă.
Numele tânărului, pe atunci, inginer Doru Conache-Gavriliu apare menționat ca angajat al instituției, în presa vremii, încă din anii în care județul era condus de Dan Vasile Constantin (PSD). Reapare, cu funcție de director tehnic, în perioada regretatului Vlad Marcoci, ca semnatar al unor documente, apoi pe timpul lui Culiță Tărâță. Rămâne pe funcție și sub Constantin Iacoban (UNPR), Emilia Arcan (PSD) și, apoi, Ionel Arsene (PSD). Veșnicul Ion Asaftei l-a avut și el director la investiții atunci când a condus CJ Neamț, ca vicepreședinte cu atribuții de președinte, în scurta perioadă dintre plecarea lui Ionel Arsene și organizarea alegerilor din iunie 2024.
Cert este că, în acest moment, Doru Conache este una dintre cele mai grele persoane din CJ și, cel puțin pentru moment, pare indispensabil.
Familia Bosovici – doi specialiști cu greutate

Bogdan Bosovici a preluat funcția de șef la Juridic de la Cristina Mititelu, o altă șefă/funcționară cu vechime, obligată să facă un pas înapoi din cauza scandalului finanțării clubului de fotbal Ceahlăul.
Soțul se ocupă de problemele juridice ale Consiliului Județean – evident, sub supravegherea secretarului general, Daniela Soroceanu -, dar are în subordine și partea de achiziții, în timp ce soția, doamna Adriana, păstrează cheile seifului – metaforic vorbind – al CJ Neamț și gestionează modul în care sunt alocați și cheltuiți banii.
Ca să respectăm adevărul istoric, Bogdan Bosovici a părăsit temporar instituția, în 2022, în perioada de după numirea ca prefect a lui Adrian Niță. A revenit imediat după ce Niță a părăsit prefectura, în biroul său din CJ Neamț, cu un etaj mai sus.
Nici soții Bosovici nu au un CV la vedere: apar doar în organigrama instituției și în declarațiile de avere. Și ei au schimbat cel puțin 6 președinți în îndelungata lor activitate la CJ Neamț.
Angela CROITORU




