… se repetă o cutumă în care unii se prefac în ceva ce nu sunt de fapt și ceilalți se prefac la rândul lor că nu bagă de seamă. Primii cred că-i place lumea, cei din urmă vor să scape de-o apăsare și pun ștampila care și pe unde. Asta-i în politică. Dar stați că și-n viața civilă este ceva asemănător. Cum bate calendarul luna martie, reprezentații sexului, așa zis tare, intră în agitație. Vine ziua doamnelor. Care-s cu dare de mână umblă la finețuri, uneori la dublu, că, deh, plăcerile costă, care nu… o zambilă, că gestul contează. Plouă cu dulcegării și complimente de te crucești de ceea ce poate scoate mintea bărbaților când e vorba s-ajungă conform interesului. Partea bună este că ține numai o zi. Claia de vase din bucătărie după sărbătoarea din ajun, tot doamna o dezleagă, mahmureala se rezolvă tot la cârciumă și totul revine la un normal unanim acceptat, că așa e de când lumea și pământul.
Din formalismul care ne îndeamnă să fim „tradițional corecți“, cei mai câștigați sunt florarii, a căror cifră de afaceri se umflă binișor, cu toată fiscalitatea bolojană, bruxeleză sau de care o mai fi. Sărbătoarea mai derapează și-nspre partea digestivă a existenței noastre, nevoile primare fiind cele ce guvernează, de la vlădică la opincă. Dulceața vorbei se duce și prin preparatele aferente, ca și așa e viața amară, vorba unui contemporan.
Dar, în fond, această zi este pentru cinstire. Pentru prețuire. Pentru respect. Lăsați iubirea. Sminteala ține puțin, iar fluturii din stomac după zeci de ani de cuplu pot fi un simptom de ceva putred la stomac. Asta pentru cei ce susțin că mai există. Mă gândesc la îndemnul Părintelui Iustin Pârvu, care pune mama în centrul universului. Cea care ne va salva și ne va duce mai departe. Mama ca monument al bunătății, hărniciei, curățeniei și căldurii sufletești. Oare sunt daruri pe lumea asta să răsplătească ceea ce duce la bun sfârșit mama? Ori sacrificiile pe care le face? Ce ar putea șterge lacrimile Elisabetei Rizea sau ale soțiilor celor ce au zăcut în temnițele comuniștilor?
Prețuirea ar trebui să se manifeste prin eliminarea ierarhiilor tâmpite, pentru că, dacă stăm și judecăm inegalitatea dintre sexe se cam apleacă spre partea masculină. La asta adăugați rezultate științifice care atestă potențialul superior al creierului feminin de a rezolva mai multe roluri în același timp. În vremurile în care ar trebui să dovedim un nivel ridicat de judecată, acest lucru nu se petrece și încă se fac discriminări de gen, asta în condițiile în care sunt destule reprezentante ale sexului frumos care pot trimite la somn suficienți bărbați cu pretenții exagerate, a se citi macho. Nu-i normal ca o femeie să câștige mai puțin pentru o muncă asemănătoare cu cea prestată de un bărbat. Prețuirea adevărată ar fi atunci când o femeie care conduce un camion să primească la sfârșitul cursei o masă caldă și un pat cumsecade. La fel și o doctoriță, profesoară, bucătăreasă, orice femeie care muncește și chibzuiește ceea ce câștigă pentru ai ei. Pui, soț, părinți, mofturi, facturi, necazuri. Un loc cedat în autobuz, la coada din piață sau din magazin sau de oriunde este un alt act de prețuire, la fel ca și o prioritate din trafic ori intrare în magazin.
Prețuirea are o calitate de necontestat. Durabilitatea. Ca să aibă valoarea deplină, această atitudine, ce uneori presupune efort, trebuie să persiste. Iar ca să persiste, ea trebuie mai întâi inoculată și mai apoi probată. Am putea spera că dacă această prețuire ar fi zi de zi, 8 martie sau opt a treia, ar deveni ca un fel de revelion, un festival, o trăire apoteotică a bunului simț și respectului față de cine ne este alături. Nu peste, nu dedesubt. Alături. Ar fi conform cu realitatea care ne mănâncă zilele și ar reduce semnificativ din stereotipurile ce ne smintesc judecățile. În fine.
Nu în cele din urmă, domnilor, aș dori să reflectați la faptul dovedit de știință și experiențe. Ce nu este folosit, se transformă în deșeu. Așa că, ceea ce puteți face și lăsați pe umerii altcuiva, cum că ar fi de specifică genului, este și un exercițiu pentru dezvoltarea personală. Mă uit și la invazia AI și mă gândesc că viitorul nu va mai atârna în față, ci nu veți ști pe unde este. Folosiți creierul și pentru a prețui.
GD PATRAUCEAN
