Școala Gimnazială „Constantin Panțiru” a reprezentat cu mândrie Valea Muntelui la etapa judeţeană la handbal elevi. La Sala Polivalentă, tinerii grinţieşeni au pătruns pentru prima dată. Emoţiile: cât Ceahlăul!
Echipa de la Şcoala Grinţieş a câştigat zona, învingând echipele de pe Valea Bistriţei din munte şi apoi pe cele de pe valea Bicazului, crescând de la meci la meci. Echipa a fost formată din Diaconu Iustin, Andrei Anisiea, Sebastian Curcă, Bucur Iustin, Iustin Vatamanu, David Ştefan, Ionuţ Marc, David Busuioc, Cosmin Bumbirică şi Matei Gheorghiu. Să amintim şi faptul că fetele echipa de fete a demonstrat ambiție și perseverență, reușind să obțină locul II la finala cu valea Bicazului. Chiar dacă nu a fost suficient pentru a merge mai departe, rezultatul este unul onorabil și motivează.
„În această perioadă, băieții se pregătesc intens pentru etapa următoare, conștienți că fiecare meci va fi mai dificil. Cu încredere, seriozitate și susținere reciprocă, suntem hotărâți să reprezentăm școala cu mândrie și să demonstrăm că handbalul nu este doar un sport, ci și o lecție despre perseverență, respect și dorința de a fi mai buni în fiecare zi”, ne-a spus profesoara Luiza Haripcă după meciul de la Bicaz-Chei. Profesoara de la Grinţieş este de fapt din… Brusturi şi este în cel de-al doilea an de activitate didactică. Printre altele a luat Definitivatul cu nota 10,00 şi titularizarea cu 9,17 şi este în faza finală a studiilor masterale. O profesoară de care se va mai auzi, cu siguranţă. De partea ei este vârsta (26 de ani), tenacitatea, adaptabilitatea şi, desigur, aptitudini sportive multiple. Un spectator, de loc din Grinţieş, a remarcat faptul că profesoara de la Grinţieş a fost de… Locul I.
La Piatra-Neamţ, la faza judeţeană, grinţieşenii au început en fanfare, 14-1 contra handabaliştilor de la Vânători, iar în finală a fost 8-8 în timpul regulamentar, iar la loviturile de la 7 metri, au pierdut la 2 goluri. Iar la penalty nu se mai joacă cu mintea, ci mai mult cu sufletul.
Iustin Diaconu, elev în clasa a VIII-a, ne-a mărturisit: „Frumos a fost, fair-play, arbitrajul corect. A fost o experienţă deosebită pentru mine. Am jucat ca o echipă. Îmi pare rău, poate din cauza lipsei noastre de experienţă la un nivel mai înalt nu am ştiut cum să menţinem acel 8-7. Şi apoi a fost o lovitură extraordinară, bară şi gol…” Tânărul grinţieşean a fost remarcat de profesorii de LPS şi a fost sfătuit să se gândească la o aprofundare a handabalului, la liceu sportiv sau la o echipă de profil. Felicitări tuturor celor care s-au confruntat astăzi pe semicercuri şi au creat un spectacol sportiv deosebit.
Daniel Dieaconu








