Focarul de infecție de la Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Neamț despre care s-a aflat public abia la finele săptămânii trecute (amănunte aici și aici ) naște, în continuare, o serie de întrebări legitime pentru opinia publică. Asta deoarece comunicatele emise de cele două instituții, SJU Piatra Neamț și DSP Neamț, par a avea inadvertențe și informații contradictorii. Inadvertențe legate de momentul depistării dar și al raportării focarului, în condițiile în care managerul Alexandru Patrașcu a apreciat ca moment al apariției focarului luna ianuarie, iar DSP spune că raportarea s-a făcut în februarie.
Sunt neclarități evidente și în ce privește cauza celor patru decese. Despre care conducerea SJU Piatra Neamț susține că nu are legătură cu bacteria cu pricina. „Din luna ianuarie este un focar, vorbim de 12 pacienți, dar erau pacienți cu prognostic grav. Cauza decesului nu a fost acel focar ci bolile grave pe care le aveau, căci vorbim de pacienți de terapie intensivă. Că am fost implicați în focarul pe care noi l-am raportat la DSP, este altceva. Dar cauza morții au fost bolile de fond, iar pacienții aveau o patologie destul de importantă”, a declarat dr. Alexandru Patrașcu, managerul SJU Piatra Neamț.
DSP a comunicat altceva. „Potrivit ultimei actualizări transmise de Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț în data de 13.03.2026 și înaintate de DSPJ Neamț către Centrul Regional de Sănătate Publică Iași și Institutul Național de Sănătate Publică, au fost raportate 7 cazuri. Dintre acestea, un pacient a fost externat în stare ameliorată, 2 pacienți erau încă internați, iar 4 pacienți au decedat. Conform datelor comunicate de unitatea sanitară, în 3 cazuri cauza decesului nu a avut legătură cu infecția asociată asistenței medicale, iar într-un caz există o posibilă legătură cu infecția cu Acinetobacter baumannii. Stabilirea diagnosticului în caz de deces revine medicului curant”, conform DSP Neamț.
În aceste condiții, pe 16 martie, factorii responsabili reanalizau iarăși toate aspectele susținute, așa că la SJU Piatra Neamț, fusese convocată ședință de Consiliu de Administrație. Daniela Gafița, purtător de cuvânt al DSP Neamț a declarat că pe 16 martie se reanalizau cele susținute de SJU și constatările DSP, urmând ca la lămurirea situației fiecare instituție să se iasă cu o nouă comunicare, un punct de vedere pentru a clarifica situația.
(G. S.)
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro





